ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2038/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 23 ianuarie 2004, C.S. a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și Inspectoratul de Poliție Sibiu, solicitând anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosință a pașaportului și călătorie în străinătate, dispusă împotriva sa și comunicată de pârâtul secund, cu adresa nr. 3392460 din 30 octombrie 2003. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu a săvârșit nici o încălcare a prevederilor O.G. nr. 65/1997, care să justifice aplicarea unei asemenea măsuri restrictive. Prin sentința civilă nr. 73 din 16 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Instanța a reținut că soluția respectivă se impune, deoarece nu a existat nici un motiv legal pentru returnarea reclamantei C.S., din Olanda și implicit, pentru suspendarea dreptului acesteia, de folosire a pașaportului pe o perioadă de 4 ani, conform art. 14 din O.G. nr. 65/1997. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din Ministerul Administrației și Internelor. Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea, fără a acorda importanța cuvenită elementelor care caracterizează starea de fapt. Că în realitate, returnarea reclamantei în România a fost decisă de autoritățile olandeze, întrucât aceasta nu și-a putut justifica șederea pe teritoriul Olandei, nesocotind, astfel, condițiile pe care cetățenii români trebuie să le îndeplinească pentru a călători în spațiul Schengen.

Este vorba de călătoriile efectuate de cetățenii români într-unul sau mai multe state din spațiul menționat, care nu trebuie să depășească 90 de zile pe parcursul unui semestru, luându-se în calcul prima intrare. Critica este întemeiată. Din adresa nr. 3392460 din 30 octombrie 2003, emisă de Serviciul Județean de Evidență Informatizată a Persoanei Sibiu, rezultă că în conformitate cu prevederile art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, față de C.S. (fostă B.) s-a luat măsura suspendării dreptului de a călători în străinătate, până la data de 17 octombrie 2007, întrucât la 17 octombrie 2003 a fost returnată din Olanda, pentru depășirea termenului legal de ședere în această țară.

Returnarea s-a făcut în baza acordului de readmisie încheiat de România și Olanda, iar contestația adresată de reclamantă, Direcției de Pașapoarte, împotriva măsurii restrictive aplicate, a fost respinsă ca neîntemeiată, de către pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei. De vreme ce faptul returnării nu a fost contestat de reclamantă și erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, în mod greșit curtea de apel a concluzionat că nu există nici un motiv legal de suspendare a dreptului acesteia, de a folosi pașaportul. Împrejurarea că reclamanta a intrat cu forme legale în Germania, de unde apoi, a trecut frontiera pentru a vizita statul vecin, este lipsită de relevanță și nu poate înlătura consecințele faptei sale culpabile, constând în depășirea termenului maxim de 90 de zile, stabilit pentru călătoriile efectuate într-unul sau mai multe state ale spațiului Schengen.

Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii introdusă de C.S., ca neîntemeiată. Văzând și dispozițiile art. 1, 11 și 15 din Legea nr. 29/1990, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 73 din 16 aprilie 2004, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta C.S., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.