ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6288/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 962 din 27 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2874/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul I.T., având ca obiect întreruperea executării pedepsei. A fost obligat petentul la 250.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariul avocatului din oficiu au fost avansați din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, sub nr. 2874/19 mai 2004, petentul condamnat I.T.

a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, motivat de dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen. În motivarea cererii, petentul condamnat a invocat faptul că fratele său a vândut un imobil de aparținea mamei lor și dacă va folosi venitul obținut doar în interesul propriu îl va lipsi pe el de posibilitatea de a locui. Instanța a dispus efectuarea în cauză a unei anchete sociale de către Primăria orașului Mihăilești, anchetă socială din care a rezultat că la adresa din orașul Mihăilești, jud. Giurgiu se află o locuință formată din 3 camere și acoperită de paiantă și care aparține numitului I.E., fratele petentului condamnat, iar antecesoarea acestora nu a avut niciodată în proprietate vreo locuință care să fi fost înstrăinată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul I.T. pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia penală nr. 670/ A de la 14 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 3155/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul condamnat I.T. împotriva sentinței penale nr. 962 din 27 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în dosarul nr. 2874/2004, fiind obligat apelantul la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că petentul se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri și se află arestat de la data de 7 februarie 2002. Conform dispozițiilor art. 455, raportat la art. 453 C. proc.

pen., persoana condamnată poate formula cerere de întrerupere a executării pedepsei și pentru existența unor împrejurări speciale care ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia. Din motivarea cererii formulată de petent existența împrejurării invocate privitoare la posibilitatea rămânerii fără o locuință la data eliberării sale datorită înstrăinării de către fratele său a unui asemenea imobil, nu este dovedită prin nici un mijloc de probă și astfel cum a rezultat din ancheta socială efectuată în cauză, petentul condamnat este divorțat și copilul său minor se află în întreținerea mamei, iar el nu a avut niciodată o locuință proprietate personală, locuind periodic la fratele său, care deține o asemenea proprietate personală, achiziționată din venituri proprii, întrucât antecesoarea petentului, numita D.T.

nu a avut niciodată în proprietate vreo locuință. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs condamnatul I.T., criticând-o, arătând în scris că fratele său a vândut casa mamei sale care era moștenire, iar lui i-au revenit 4000 dolari S.U.A., bani cu care dorește să cumpere o casă mică, solicitând în consecință, admiterea recursului iar pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei. Concluziile orale ale părților asupra recursului declarat au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii. Examinând recursul declarat de condamnatul I.T. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., Înalta Curte consideră recursul condamnatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel a reținut că prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat. Înalta Curte consideră că s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, în contextul cauzei, dându-se relevanță concluziilor anchetei sociale din care a rezultat situația condamnatului I.T., care este divorțat, copilul său minor aflându-se în întreținerea mamei, nu a avut niciodată o locuință proprietate personală, iar fratele său deține o asemenea proprietate personală, antecesoarea condamnatului numita D.T.

neavând niciodată în proprietate vreo locuință. Astfel, în mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale cerute de dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., condamnatul I.T., neaflându-se în vreo împrejurare specială care ar avea consecințe grave pentru el sau familia sa prin executarea imediată a pedepsei. Mai mult, posibilitatea rămânerii fără locuință la data eliberării sale datorită înstrăinării de către fratele său a unui imobil nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile recurentului condamnat sunt neîntemeiate, deoarece în cauză a fost făcută o corectă aplicare a dispozițiilor legale în raport cu materialul probator administrat, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. De asemenea, Înalta Curte verificând hotărâre pronunțată în apel nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnatul I.T. împotriva deciziei penale nr. 670/ A din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de condamnatul I.T. împotriva deciziei penale nr. 670/ A din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2004.