ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6288/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 962 din 27

iulie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 2874/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de

petentul I.T., având ca obiect întreruperea executării pedepsei.

A fost obligat petentul la 250.000

lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariul avocatului

din oficiu au fost avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a II-a penală, sub nr. 2874/19 mai 2004, petentul condamnat

I.T. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, motivat

de dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

În motivarea cererii, petentul

condamnat a invocat faptul că fratele său a vândut un imobil de aparținea mamei

lor și dacă va folosi venitul obținut doar în interesul propriu îl va lipsi pe

el de posibilitatea de a locui.

Instanța a dispus efectuarea în

cauză a unei anchete sociale de către Primăria orașului Mihăilești, anchetă

socială din care a rezultat că la adresa din orașul Mihăilești, jud. Giurgiu se

află o locuință formată din 3 camere și acoperită de paiantă și care aparține

numitului I.E., fratele petentului condamnat, iar antecesoarea acestora nu a

avut niciodată în proprietate vreo locuință care să fi fost înstrăinată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel petentul I.T. pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 670/ A de la

14 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată

în dosarul nr. 3155/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

apelantul condamnat I.T. împotriva sentinței penale nr. 962 din 27 iulie 2004,

pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în dosarul nr.

2874/2004, fiind obligat apelantul la 800.000 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut că petentul se află în executarea unei pedepse de 10 ani

închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri și se află

arestat de la data de 7 februarie 2002.

Conform dispozițiilor art. 455,

raportat la art. 453 C. proc. pen., persoana condamnată poate formula cerere de

întrerupere a executării pedepsei și pentru existența unor împrejurări speciale

care ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia.

Din motivarea cererii formulată de

petent existența împrejurării invocate privitoare la posibilitatea rămânerii

fără o locuință la data eliberării sale datorită înstrăinării de către fratele

său a unui asemenea imobil, nu este dovedită prin nici un mijloc de probă și

astfel cum a rezultat din ancheta socială efectuată în cauză, petentul

condamnat este divorțat și copilul său minor se află în întreținerea mamei, iar

el nu a avut niciodată o locuință proprietate personală, locuind periodic la

fratele său, care deține o asemenea proprietate personală, achiziționată din

venituri proprii, întrucât antecesoarea petentului, numita D.T. nu a avut

niciodată în proprietate vreo locuință.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs condamnatul I.T., criticând-o, arătând în

scris că fratele său a vândut casa mamei sale care era moștenire, iar lui i-au

revenit 4000 dolari S.U.A., bani cu care dorește să cumpere o casă mică,

solicitând în consecință, admiterea recursului iar pe fond admiterea cererii de

întrerupere a executării pedepsei.

Concluziile orale ale părților

asupra recursului declarat au fost consemnate în detaliu în practicaua

prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

condamnatul I.T. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul

condamnatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

judicios și temeinic motivat instanța de apel a reținut că prima instanță a

respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei

formulată de condamnat.

Înalta Curte consideră că s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, în contextul cauzei, dându-se relevanță concluziilor

anchetei sociale din care a rezultat situația condamnatului I.T., care este

divorțat, copilul său minor aflându-se în întreținerea mamei, nu a avut

niciodată o locuință proprietate personală, iar fratele său deține o asemenea

proprietate personală, antecesoarea condamnatului numita D.T. neavând niciodată

în proprietate vreo locuință.

Astfel, în mod corect s-a apreciat

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale cerute de dispozițiile art.

455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., condamnatul I.T., neaflându-se

în vreo împrejurare specială care ar avea consecințe grave pentru el sau

familia sa prin executarea imediată a pedepsei.

Mai mult, posibilitatea rămânerii

fără locuință la data eliberării sale datorită înstrăinării de către fratele său

a unui imobil nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică

sub toate aspectele, iar criticile recurentului condamnat sunt neîntemeiate,

deoarece în cauză a fost făcută o corectă aplicare a dispozițiilor legale în

raport cu materialul probator administrat, nefiind incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte verificând

hotărâre pronunțată în apel nu a constatat existența vreunui caz de casare ce

s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul declarat de condamnatul I.T. împotriva deciziei penale nr. 670/ A din

14 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca

nefondat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

care se va include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei

ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

condamnatul I.T. împotriva deciziei penale nr. 670/ A din 14 septembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care se include și

onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 noiembrie 2004.