ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2613/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 aprilie 2004, reclamantul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 13220 din 1 martie 2004, prin care i s-a admis în parte, cererea și emiterea unei noi hotărâri pentru recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, până la data de 6 martie 1945. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, deși a dovedit cu acte, faptul că s-a refugiat împreună cu familia sa, cererea i-a fost admisă doar pentru perioada 15 septembrie 1940 - 1 aprilie 1943, iar nu până la 6 martie 1943, cum prevede legea.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 612 din 6 mai 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu data de 1 aprilie 2003. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada că s-a născut la 31 mai 1921, în localitatea Cățelu, azi Meseșenii de Sus, și că în septembrie 1940, împreună cu părinții săi s-a refugiat în București, de unde s-a reîntors în anul 1946. Împotriva sentinței de mai sus, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat în termen, recurs, susținând în esență că instanța a apreciat eronat probele dosarului și a aplicat greșit legea.

În acest sens, a arătat că în mod greșit s-a reținut de către instanță, faptul că reclamantul s-a reîntors, din așa-zisul refugiu, în localitatea de domiciliu, Cățelu Românesc, județul Sălaj, în anul 1946, când din livretul militar rezultă că acesta a fost încorporat prin Centrul Militar Zalău, la 1 aprilie 1943, ceea ce denotă că reîntoarcerea a avut loc la o dată anterioară încorporării. Examinând hotărârea recurată, în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului și cu normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Dovada încadrării în situațiile prevăzute în O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.

Potrivit declarațiilor autentificate, date de martorii M.O. și G.L., reclamantul G.V. s-a refugiat, „din cauza cedării Ardealului de Nord, în urma Dictatului de la Viena”, din localitatea Cățelu Românesc, azi Meseșenii de Sus, județul Sălaj, în septembrie 1940, în București, de unde s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în anul 1946. Din livretul militar seria Cg nr. 010827, depus în xerocopie la dosarul de fond, rezultă că G.V. a fost încorporat prin Centrul Militar Zalău, la 1 aprilie 1943, fiind lăsat la vatră, la 1 aprilie 1945. Față de această împrejurare, este evident că reîntoarcerea reclamantului, din București, în localitatea de domiciliu, a avut loc la o dată anterioară încorporării, iar nu în anul 1946, cum greșit susțin martorii.

Cum livretul militar este un act oficial și nu poate fi contestată forța probantă a acestuia, iar mențiunile consemnate sunt certe, în mod greșit instanța, limitându-se doar la declarațiile martorilor, a confirmat pretențiile reclamantului, acordându-i drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, până la data limită stabilită de acest act normativ, respectiv 6 martie 1945. În consecință, pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, se va modifica sentința atacată și în fond, se va respinge acțiunea formulată de reclamantul G.V., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 612 din 6 mai 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul G.V., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2005.