ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2613/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 19 aprilie 2004, reclamantul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 13220 din 1 martie 2004,

prin care i s-a admis în parte, cererea și emiterea unei noi hotărâri pentru

recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, până la data de 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că, deși a dovedit cu acte, faptul că s-a refugiat

împreună cu familia sa, cererea i-a fost admisă doar pentru perioada 15

septembrie 1940 - 1 aprilie 1943, iar nu până la 6 martie 1943, cum prevede

legea.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 612 din 6

mai 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat

pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie

1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu

data de 1 aprilie 2003.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada că s-a născut la 31

mai 1921, în localitatea Cățelu, azi Meseșenii de Sus, și că în septembrie

1940, împreună cu părinții săi s-a refugiat în București, de unde s-a reîntors

în anul 1946.

Împotriva sentinței de mai

sus, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat în termen, recurs,

susținând în esență că instanța a apreciat eronat probele dosarului și a

aplicat greșit legea.

În acest sens, a arătat că

în mod greșit s-a reținut de către instanță, faptul că reclamantul s-a

reîntors, din așa-zisul refugiu, în localitatea de domiciliu, Cățelu Românesc,

județul Sălaj, în anul 1946, când din livretul militar rezultă că acesta a fost

încorporat prin Centrul Militar Zalău, la 1 aprilie 1943, ceea ce denotă că

reîntoarcerea a avut loc la o dată anterioară încorporării.

Examinând hotărârea recurată,

în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului și cu normele legale

incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999,

persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin persoană care a fost

strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr.

127/2002, pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate,

din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost

expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de

populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute în O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G.

nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale, prin declarație cu martori.

Potrivit declarațiilor

autentificate, date de martorii M.O. și G.L., reclamantul G.V. s-a refugiat,

„din cauza cedării Ardealului de Nord, în urma Dictatului de la Viena”, din localitatea Cățelu Românesc, azi Meseșenii de Sus, județul Sălaj, în septembrie

1940, în București, de unde s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în anul

1946.

Din livretul militar seria

Cg nr. 010827, depus în xerocopie la dosarul de fond, rezultă că G.V. a fost

încorporat prin Centrul Militar Zalău, la 1 aprilie 1943, fiind lăsat la vatră,

la 1 aprilie 1945.

Față de această împrejurare,

este evident că reîntoarcerea reclamantului, din București, în localitatea de

domiciliu, a avut loc la o dată anterioară încorporării, iar nu în anul 1946,

cum greșit susțin martorii.

Cum livretul militar este un

act oficial și nu poate fi contestată forța probantă a acestuia, iar mențiunile

consemnate sunt certe, în mod greșit instanța, limitându-se doar la

declarațiile martorilor, a confirmat pretențiile reclamantului, acordându-i

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, până la data limită stabilită de

acest act normativ, respectiv 6 martie 1945.

În consecință, pentru

considerentele arătate, recursul va fi admis, se va modifica sentința atacată

și în fond, se va respinge acțiunea formulată de reclamantul G.V., ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 612 din 6

mai 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ.

Modifică sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul G.V., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2005.