ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.N.C.M. U., în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea H.G. nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune și suspendarea actului normativ, până la soluționarea acțiunii. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1683 din 9 septembrie 2004, a respins ca neîntemeiată, acțiunea, reținând că prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, taxa fiind legală, actul contestat stabilind doar categoriile de plătitori, modalitățile de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere și sancțiunile.

Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat casarea și în fond admiterea acțiunii, întrucât pentru a beneficia de serviciul public de televiziune, trebuie să existe un suport material necesar recepționării programelor difuzate. Recursul este nefondat. Pentru a se dispune anularea actului contestat, trebuie să se facă dovada că acesta a adus vătămări dreptului legitim al reclamantei, situație nedovedită în cauză, că i s-a produs o pagubă. Actul normativ contestat nu stabilește obligația de plată în sarcina tuturor persoanelor juridice, ci aceasta este prevăzută de legea în temeiul căreia a fost emis actul.

Conform prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea S.R.R. și S.R.T., republicată, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 71/2003: „Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele și subunitățile fără personalitate juridică ale acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii”. Pe calea excepției de neconstituționalitate, reclamanta a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, dar aceasta a fost respinsă prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curții Constituționale, taxa instituită este legală și este datorată de toate persoanele juridice „în calitate de beneficiari ai acestor servicii”.

Actul contestat stabilește categoriile de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere și sancțiune. Cum reclamanta nu a fost vătămată într-un drept recunoscut de lege și cum justificat, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite nici cerințele art. 9 din Legea nr. 29/1990, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.C.M. U. București împotriva sentinței civile nr. 1683 din 9 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2005.