ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5458/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

În calitate de persoane îndreptățite

în sensul Legii nr. 10/2001, C.C.E. și M.C.C. au cerut Primăriei Comunei

Licurici, județul Gorj, restituirea în natură a unei părți din terenul de 7295

mp, de care au fost deposedați abuziv antecesorii lor și anume suprafața de

1158 mp aflată în folosința Școlii primare nr. 2 din Licuriciul de Sus, precum

și acordarea de despăgubiri pentru diferență.

În subsidiar, reclamanții au

solicitat atribuirea unui teren echivalent sau acordarea de despăgubiri

bănești.

Prin dispoziția nr. 39 din 23 august

2001, Primarul Comunei Licurici a respins notificarea, cu motivarea că terenul

în suprafață de 7295 mp, fosta proprietate a părinților celor doi reclamanți ar

fi fost expropriată pentru utilitate publică, în vederea construirii școlii din

satul Licuriciul de Sus, conform hotărârii judecătorești nr. 2 din 14 iunie

1949 a Tribunalului Județean Gorj.

Prin dispoziția menționată s-a mai

arătat că pentru întregul teren expropriat s-a atribuit titlu de proprietate în

favoarea Școlii Licuriciul de Sus, în baza sentinței civile nr. 4891 din 30

iunie 1992 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, județul Gorj.

Prin contestația înregistrată la 26

septembrie 2001 la Tribunalul Gorj, reclamanții au susținut în esență că

dispoziția ar fi nelegală întrucât exproprierea ar fi fost abuzivă și fără

plata despăgubirilor, suprafața de teren de 1158 mp este înscrisă în domeniul

privat al comunei, așadar la dispoziția Primăriei cât și faptul că aceasta în

calitate de deținător legal nu s-a pronunțat asupra cererilor lor făcute în

subsidiar în sensul atribuirii unui alt teren echivalent sau acordarea de

măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor.

Soluționând cauza în primă instanță,

prin sentința nr. 261 din 29 noiembrie 2001, Tribunalul Gorj, secția civilă, a

respins contestația ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

considerat că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001,

întrucât terenul expropriat de la autorii contestatorilor ar fi făcut obiectul

Legii nr. 18/1991, din sentința civilă definitivă nr. 4891 din 30 iunie 1992 a

Judecătoriei Tg. Cărbunești rezultând că pentru suprafața de 7295 mp, în

litigiu, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea Școlii generale

nr. 2 din comuna Licurici.

Hotărârea primei instanța a fost

menținută prin decizia nr. 30 din 13 martie 2002 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția civilă, ca urmare a respingerii apelului contestatorilor.

Instanța de apel a considerat la

rândul său că apelanții-contestatori nu ar putea beneficia de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât terenul ar fi intrat în

domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991.

Contrar însă celor stabilite de

prima instanță, Curtea a socotit că înșiși contestatorii ar fi beneficiat de

prevederile Legii nr. 18/1991, întrucât prin sentința civilă nr. 4891 din 30

iunie 1998 a Judecătoriei Tg. Cărbunești a fost desființată hotărârea nr. 95/1998

a Comisiei Județene Gorj de aplicare a Legii fondului funciar și s-a dispus

reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lor.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale,

contestatorii C.C.E. și M.C.C.

Invocând lipsa de temei legal a

deciziei atacate, aplicarea greșită a legii și nesocotirea unor dovezi

esențiale pentru stabilirea regimului juridic real al imobilului, recurenții au

pretins punctual că a fost încălcat dreptul la apărare al contestatorului M.C.,

s-a omis examinarea și pronunțarea asupra capătului de cerere privind acordarea

unor măsuri reparatorii în echivalent pentru o parte din terenul cerut și

totodată că nu au fost examinate toate motivele de apel.

Recursul se dovedește fondat.

În garantarea dreptului fundamental

la apărare, potrivit dispozițiilor art. 156 C. proc. civ., instanța poate

acorda la cererea părții un singur termen pentru lipsa de apărare temeinic

motivată.

Prin cererea depusă de apelantul M.C.C.

înaintea primului termen de judecată (fila 9 dosar apel) s-a solicitat

instanței de apel amânarea judecății cu motivarea că apelantul este bolnav,

netransportabil și că dorește să-și angajeze un apărător.

În dovedirea cererii, apelantul a depus

la dosarul cauzei și adeverința medicală (fila 8 dosar apel) care atestă că la

data de 12 martie 2002, cu o zi înaintea termenului, se afla în imposibilitate

de deplasare din cauze medicale.

Din a analiza deciziei atacate

rezultă însă că instanța a procedat la dezbaterea în fond a cauzei, la primul

termen de judecată, în lipsa apelantului M.C. și fără să fie luată în discuție

cererea acestuia de amânare pentru lipsa de apărare.

Incontestabil, aceasta reprezintă în

condițiile legii, o încălcare vădită a dreptului la apărare, motiv de natură să

conducă, cu precădere, la admiterea apelului și casarea hotărârii, cu

consecința rejudecării cauzei.

În rejudecare, instanța de apel va

trebui însă să țină seama de faptul că în stabilirea temeiului de drept și în

aplicarea dispozițiilor legii speciale, și-a întemeiat hotărârea pe constatarea

flagrant greșită că reclamanții ar fi beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991,

în raport de care li s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul

în litigiu, prin sentința civilă nr. 4891 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Tg. Cărbunești.

Se va observa în acest sens că

dimpotrivă din hotărârea evocată, rezultă, cum de altfel au confirmat și

intimații, că prin aplicarea Legii nr. 18/1991 s-a dispus constituirea unui

drept de proprietate pentru terenul în litigiu, în beneficiul Școlii generale nr.

2 Licurici și nu în favoarea moștenitorilor și totodată că nici Primăria, nici

Inspectoratul Școlar Județean Gorj nu au înfățișat în acest sens un titlu de

proprietate emis în condițiile legii.

În fine, în raport de cele ce se vor

constata pe baza probelor cu privire la situația juridică actuală reală a

terenului, instanța de rejudecare va trebui să examineze și cererea

recurenților-contestatori privind îndreptățirea lor la acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții C.C.E.

și M.C.C. împotriva deciziei nr. 30 din 13 martie 2002 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță,

pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 octombrie 2004.