ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2869/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Primarul comunei S., județul Gorj a emis dispoziția din 17 februarie 2006, prin care, în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost dispusă restituirea în natură petentei B.A. a terenului în suprafață de 3.429 m.p., situat în intravilanul satului S. și a fost propusă acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 3.090 m.p., ocupat de clădirile Școlii Generale și Căminului Cultural, precum și pentru suprafața de teren de 1.162 m.p. ocupat de clădirile F. (magazin sătesc și bufet). Prin sentința nr. 382 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, a fost respinsă contestația formulată de petentă, sentința desființată urmare admiterii apelului contestatoarei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond, prin decizia nr. 120 din 20 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Fiind astfel reînvestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Gorj, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 172 din 7 iulie 2009, prin care a fost respinsă contestația. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenurile în suprafață de 1.162 m.p. și 1.500 m.p., care fac parte din terenul în suprafață de 3.090 m.p. sunt ocupate de construcții și a făcut aplicațiunea prevederilor art. 10 pct. 2 și 6 din Legea nr. 10/2001, stabilind că în acest caz pot fi acordate măsuri reparatorii în echivalent.

Apelul declarat de contestatoare și continuat de moștenitoarea acesteia, D.A., a fost admis, prin decizia nr. 79 din 11 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost schimbată, în tot, sentința tribunalului, a fost admisă contestația, a fost anulată, în parte, dispoziția emisă de primar, în sensul că a fost dispusă restituirea în natură apelantei a suprafeței de 3.998 m.p., teren intravilan, situat în satul S., identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert T.I., cu vecinătățile menționate în dispozitivul deciziei, a fost dispusă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 3.683 m.p., teren intravilan și a fost obligată intimata să-i plătească apelantei suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Schimbând soluția primei instanțe, instanța de apel a reținut că prin hotărârea anterioară a Curții de Apel, care nu a fost contestată de părți, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 și că terenul în suprafață totală de 7.681 m.p. este împărțit în trei parcele, două fiind ocupate de construcții, iar cea de 3.998 m.p. este teren liber, conform expertizei tehnice efectuată în cauză. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta D.A. și pârâta Primăria comunei S., prin primar. Reclamanta și-a încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ.

și a susținut, în esență, că decizia Curții de Apel conține motive contradictorii, în sensul că, deși a reținut corect că pe terenul ce aparține primăriei au fost edificate construcții neautorizate, a stabilit greșit că terenul este liber și că respingându-i-se cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 1.162 m.p. au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și (2), art. 10 alin. (2) și art. 14 din Legea nr. 10/2001, prin care a fost instituit principiul restituirii în natură a imobilelor care fac obiectul acestei legi, precum și dispozițiile art. 10 alin. (5) și art. 26 alin. (1) din aceeași lege. Prin recursul său, pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 6 din C. proc.

civ. și a susținut că instanța a acordat ceea ce nu s-a solicitat și anume, terenul în suprafață de 569 m.p., reprezentând diferența dintre suprafețele de 3.429 m.p. și 3.998 m.p., că expertiza efectuată nu este concludentă, că terenul menționat la pct. 2 al dispoziției emisă de primar nu poate fi restituit, fiind ocupat de clădiri (școală, cămin cultural și clădirea aparținând F.) și făcând parte din domeniul public și că nu a fost formulată plângere împotriva hotărârii Comisiei județene Gorj, nr. 3058/2002, prin care a fost trecută la despăgubiri. Ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma. Este adevărat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv de către stat se restituie în natură, aceasta constituind regula, dar prin alin. (2) al aceluiași articol, a fost instituită și excepția, în sensul că în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

În același sens sunt și prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent în cazul în care pe terenurile preluate abuziv se află construcții noi autorizate sau sunt afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, text de lege ce a fost corect aplicat de instanța de apel. În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu s-a făcut dovada faptului că imobilele (construcții) aflate pe terenul ce formează obiectul litigiului nu mai sunt necesare unității deținătoare. Art. 14 din aceeași lege se referă la situația în care imobilul a fost restituit prin proceduri administrative sau prin hotărâre judecătorească, deci la faza ulterioară a restituirii irevocabile a unui imobil preluat abuziv de către stat.

Prin art 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este reglementată modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, text de lege pe care instanța de apel nu l-a încălcat, deoarece reclamanta nu a solicitat acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii. În atare situație, instanța a aplicat corect această dispoziție legală dispunând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 3.683 m.p. Decizia Curții de Apel nu conține motive contradictorii și este în concordanță cu dispozitivul acesteia. Prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul T.I.

s-a stabilit că pe terenul în suprafață de 1.162 m.p., a cărui restituire în natură a fost solicitată se află un magazin sătesc, care este o construcție de utilitate publică, astfel că nu este posibilă decât acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Pe baza aceleiași probe, Curtea de Apel a stabilit corect că nu poate fi restituită în natură nici parcela în suprafață de 3.090 m.p., ocupată de școală și de căminul cultural. Susținerea recurentei pârâte, în sensul că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a solicitat, respectiv terenul în suprafață de 569 m.p. este eronată, întrucât această suprafață de teren face parte din suprafața totală de 7.681 m.p. teren ce formează obiectul litigiului.

Critica referitoare la neconcludența expertizei tehnice nu poate fi analizată, deoarece vizează netemeinicia hotărârii atacate și nu se încadrează în motivele de casare sau modificare menționate în art. 304 din C. proc. civ. Cum instanța de apel nu a dispus restituirea în natură a suprafețelor de teren ocupate de construcții este lipsită de relevanță și critica formulată de recurenta-pârâtă vizând acest aspect. În soluționarea contestației formulate împotriva dispoziției emisă de primar nu trebuia examinată lipsa plângerii formulate împotriva hotărârii prin care recurenta pârâtă a susținut că pentru reclamantă au fost propuse despăgubiri. În consecință, conform art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ., urmează a fi respinse ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta D.A. și pârâta Primăria comunei S., prin primar împotriva deciziei nr. 79 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.