ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2869/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Primarul comunei S., județul Gorj a emis dispoziția

din 17 februarie 2006, prin care, în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost dispusă restituirea

în natură petentei B.A. a terenului în suprafață de 3.429 m.p., situat în intravilanul

satului S. și a fost propusă acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 3.090 m.p., ocupat de clădirile

Școlii Generale și Căminului Cultural, precum și pentru suprafața de teren de 1.162

m.p. ocupat de clădirile F. (magazin sătesc și bufet).

Prin sentința nr. 382

din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, a fost respinsă

contestația formulată de petentă, sentința desființată urmare admiterii apelului

contestatoarei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond,

prin decizia nr. 120 din 20 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Fiind astfel reînvestit

cu soluționarea cauzei, Tribunalul Gorj, secția civilă, a pronunțat sentința

nr. 172 din 7 iulie 2009, prin care a fost respinsă contestația.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că terenurile în suprafață de 1.162 m.p. și 1.500 m.p., care

fac parte din terenul în suprafață de 3.090 m.p. sunt ocupate de construcții și

a făcut aplicațiunea prevederilor art. 10 pct. 2 și 6 din Legea nr. 10/2001, stabilind

că în acest caz pot fi acordate măsuri reparatorii în echivalent.

Apelul declarat de contestatoare

și continuat de moștenitoarea acesteia, D.A., a fost admis, prin decizia nr. 79

din 11 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a fost schimbată, în tot, sentința tribunalului,

a fost admisă contestația, a fost anulată, în parte, dispoziția emisă de primar,

în sensul că a fost dispusă restituirea în natură apelantei a suprafeței de 3.998

m.p., teren intravilan, situat în satul S., identificat prin raportul de expertiză

tehnică efectuat de expert T.I., cu vecinătățile menționate în dispozitivul deciziei,

a fost dispusă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 3.683 m.p., teren intravilan și

a fost obligată intimata să-i plătească apelantei suma de 1.500 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Schimbând soluția primei

instanțe, instanța de apel a reținut că prin hotărârea anterioară a Curții de Apel,

care nu a fost contestată de părți, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul

că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 și că terenul

în suprafață totală de 7.681 m.p. este împărțit în trei parcele, două fiind ocupate

de construcții, iar cea de 3.998 m.p. este teren liber, conform expertizei tehnice

efectuată în cauză.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanta D.A. și pârâta Primăria comunei S., prin primar.

Reclamanta și-a încadrat

recursul în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. și a susținut, în

esență, că decizia Curții de Apel conține motive contradictorii, în sensul că, deși

a reținut corect că pe terenul ce aparține primăriei au fost edificate construcții

neautorizate, a stabilit greșit că terenul este liber și că respingându-i-se cererea

de restituire în natură a terenului în suprafață de 1.162 m.p. au fost încălcate

prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și (2), art. 10 alin. (2) și

art. 14 din Legea nr. 10/2001, prin care a fost instituit principiul restituirii

în natură a imobilelor care fac obiectul acestei legi, precum și dispozițiile

art. 10 alin. (5) și art. 26 alin. (1) din aceeași lege.

Prin recursul său, pârâta

a invocat prevederile art. 304 pct. 6 din C. proc. civ. și a susținut că instanța

a acordat ceea ce nu s-a solicitat și anume, terenul în suprafață de 569 m.p., reprezentând

diferența dintre suprafețele de 3.429 m.p. și 3.998 m.p., că expertiza efectuată

nu este concludentă, că terenul menționat la pct. 2 al dispoziției emisă de primar

nu poate fi restituit, fiind ocupat de clădiri (școală, cămin cultural și clădirea

aparținând F.) și făcând parte din domeniul public și că nu a fost formulată plângere

împotriva hotărârii Comisiei județene Gorj, nr. 3058/2002, prin care a fost trecută

la despăgubiri.

Ambele recursuri sunt

nefondate, pentru considerentele ce vor urma.

Este adevărat că potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv de către stat

se restituie în natură, aceasta constituind regula, dar prin alin. (2) al aceluiași

articol, a fost instituită și excepția, în sensul că în cazul în care restituirea

în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

În același sens sunt și

prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent în cazul

în care pe terenurile preluate abuziv se află construcții noi autorizate sau sunt

afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, text de lege

ce a fost corect aplicat de instanța de apel.

În cauză nu sunt aplicabile

prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu s-a făcut dovada

faptului că imobilele (construcții) aflate pe terenul ce formează obiectul litigiului

nu mai sunt necesare unității deținătoare.

Art. 14 din aceeași lege

se referă la situația în care imobilul a fost restituit prin proceduri administrative

sau prin hotărâre judecătorească, deci la faza ulterioară a restituirii irevocabile

a unui imobil preluat abuziv de către stat.

Prin art 26 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 este reglementată modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii

prin echivalent, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, text

de lege pe care instanța de apel nu l-a încălcat, deoarece reclamanta nu a solicitat

acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii.

În atare situație, instanța

a aplicat corect această dispoziție legală dispunând acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în

suprafață de 3.683 m.p.

Decizia Curții de Apel

nu conține motive contradictorii și este în concordanță cu dispozitivul acesteia.

Prin raportul de expertiză

tehnică efectuat de expertul T.I. s-a stabilit că pe terenul în suprafață de 1.162

m.p., a cărui restituire în natură a fost solicitată se află un magazin sătesc,

care este o construcție de utilitate publică, astfel că nu este posibilă decât acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent.

Pe baza aceleiași probe,

Curtea de Apel a stabilit corect că nu poate fi restituită în natură nici parcela

în suprafață de 3.090 m.p., ocupată de școală și de căminul cultural.

Susținerea recurentei

pârâte, în sensul că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a solicitat, respectiv

terenul în suprafață de 569 m.p. este eronată, întrucât această suprafață de teren

face parte din suprafața totală de 7.681 m.p. teren ce formează obiectul litigiului.

Critica referitoare la

neconcludența expertizei tehnice nu poate fi analizată, deoarece vizează netemeinicia

hotărârii atacate și nu se încadrează în motivele de casare sau modificare menționate

în art. 304 din C. proc. civ.

Cum instanța de apel nu

a dispus restituirea în natură a suprafețelor de teren ocupate de construcții este

lipsită de relevanță și critica formulată de recurenta-pârâtă vizând acest aspect.

În soluționarea contestației

formulate împotriva dispoziției emisă de primar nu trebuia examinată lipsa plângerii

formulate împotriva hotărârii prin care recurenta pârâtă a susținut că pentru reclamantă

au fost propuse despăgubiri.

În consecință, conform

art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a fi respinse ambele recursuri, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta D.A. și pârâta Primăria comunei S., prin primar

împotriva deciziei nr. 79 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2011.