ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6167/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj la 18 aprilie 2006, reclamantul S.E.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei L., Judecătoria Gorj, să se dispună anularea dispoziției din 13 martie 2006, emisă de pârâtă și să i se restituie în natură suprafața de 3,75 ha teren intravilan, iar pentru construcțiile demolate să fie obligată pârâta la emiterea unei dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în baza decretului nr. 83/1949, autoarei sale, S.C., i-a fost preluată de stat suprafața 3,75 ha teren intravilan și construcțiile situate pe acesta, enumerate în inventarul din anul 1949. A mai arătat că, prin notificări, a solicitat restituirea în natură a terenului și măsuri reparatorii în echivalent pentru construcții, iar prin dispoziția din 13 martie 2006 i s-au admis solicitările doar în parte, în sensul că s-au acordat măsuri reparatorii în acțiuni sau titluri de valoare nominală în limita a 20% din valoarea construcțiilor demolate, fiind respinsă notificarea cu privire la teren. Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 405 din 7 decembrie 2007 a admis cererea reclamantului și a modificat dispoziția din 13 martie 2006, în sensul că, pentru bunurile imobile ce au făcut obiectul notificării X, a constatat că acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru bunurile ce au făcut obiectul notificării Y, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 doar pentru terenul intravilan în suprafață de 19.829 m.p., restul suprafeței de 16.153 m.p. nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantul și pârâtul Primarul comunei L. Apelantul – reclamant a susținut că terenul intravilan putea fi restituit în natură, sens în care s-au contestat întinderea și amplasamentul reținute de prima instanță. În apelul său, pârâtul a susținut că se impunea respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu este îndreptățit la restituirea prin echivalent nici în ceea ce privește terenul și nici în ceea ce privește restul bunurilor.

Prin decizia nr. 325 din 21 octombrie 2008 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelurile ca nefondate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în baza concluziilor expertizelor tehnice efectuate în fond și apel, că terenul intravilan nu poate fi restituit în natură, fiind de utilitate publică, întrucât este ocupat de construcțiile Spitalului și școlii L. și asigură funcționarea acestor instituții. În ceea ce privește restul terenului situat în intravilan, s-a considerat că reclamantul putea solicita reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991. În ceea ce privește apelul pârâtei s-a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului său la restituirea în echivalent atât pentru terenul intravilan ce nu poate fi restituit în natură, cât și pentru celelalte bunuri menționate în inventar.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul legal ambele părți. Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamantul S.E.A. a criticat decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prima critică a recurentului – reclamant a vizat nepronunțarea Curții de Apel asupra căii sale de atac, în condițiile în care nu s-a analizat solicitarea sa în sensul aplicării în cauză a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 apelul nefiind soluționat în fond. Criticile formulate prin celelalte motive de recurs au vizat încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 argumentul instanței de apel privind afectarea terenului în litigiu unor utilități publice constituind, în realitate, premisa legală a restituirii în natură.

De asemenea, s-a invocat greșita aplicare a art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, deoarece o parte din terenul intravilan este ocupat de construcțiile ce i-au fost restituite în proprietate (reclamantului) prin sentința civilă nr. 394 din 25 ianuarie 1995 a Judecătoriei Târgu Cărbunești. Recurentul – reclamant a susținut, totodată, că instanțele au încălcat dispozițiile art. V alin. (1) și (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, în ceea ce privește terenul extravilan, soluția legală nefiind aceea a respingerii notificării pentru considerentul că terenul face obiectul legilor fondului funciar, ci aceea a trimiterii notificării către Comisia locală de fond funciar. Prin motivele sale de recurs, invocând cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., pârâtul – recurent primarul comunei L. a invocat ignorarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care cele 3,75 ha teren agricol pentru care s-a formulat notificare, erau deja validate în baza Legii nr. 18/1991 republicate. În faza procesuală a recursului s-au depus la dosar, în copie, sentința nr. 349 din 25 ianuarie 1995 a Judecătoriei Târgu Cărbunești, investită cu formulă executorie și procesul verbal de punere în executare a acesteia, încheiat la 14 iunie 1996. Examinând criticile invocate prin motivele de recurs formulate de reclamant, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Într-adevăr, prin motivele sale de apel, reclamantul S.E.A.

a criticat soluția primei instanțe pentru încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se restituie în natură, fără excepție, toate imobilele având destinațiile menționate în anexa nr. 2 lit. a), respectiv cele ocupate și afectate de spitale și unități sanitare. Această critică nu a fost examinată de instanța de apel prin considerentele deciziei, care se referă în exclusivitate la situația de fapt stabilită prin cele două expertize judiciare efectuate în cauză ca temei pentru refuzul restituirii în natură a terenului ocupat de spitalul L. și destinat funcționării acestuia. Prin urmare, Curtea va reține că instanța de apel nu a indicat considerentele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, așa cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., o astfel de hotărâre echivalând cu nesoluționarea fondului litigiului și făcând imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției pronunțate. Pentru aceste considerente se va constata că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și se va casa decizia Curții de Apel în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Se va aprecia, totodată, că nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs invocate de reclamant, urmând ca pentru pronunțarea unei soluții unitare, să se admită și recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de contestatorul S.E.A. și pârâtul primarul comunei L. împotriva deciziei nr. 325 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.