ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6167/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Gorj la 18 aprilie 2006, reclamantul S.E.A. a solicitat ca, în contradictoriu

cu pârâta Primăria comunei L., Judecătoria Gorj, să se dispună anularea dispoziției

din 13 martie 2006, emisă de pârâtă și să i se restituie în natură suprafața de

3,75 ha teren intravilan, iar pentru construcțiile demolate să fie obligată pârâta

la emiterea unei dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că

în baza decretului nr. 83/1949, autoarei sale, S.C., i-a fost preluată de stat suprafața

3,75 ha teren intravilan și construcțiile situate pe acesta, enumerate în inventarul

din anul 1949.

A mai arătat că, prin

notificări, a solicitat restituirea în natură a terenului și măsuri reparatorii

în echivalent pentru construcții, iar prin dispoziția din 13 martie 2006 i s-au

admis solicitările doar în parte, în sensul că s-au acordat măsuri reparatorii în

acțiuni sau titluri de valoare nominală în limita a 20% din valoarea construcțiilor

demolate, fiind respinsă notificarea cu privire la teren.

Tribunalul Gorj, prin

sentința nr. 405 din 7 decembrie 2007 a admis cererea reclamantului și a modificat

dispoziția din 13 martie 2006, în sensul că, pentru bunurile imobile ce au făcut

obiectul notificării X, a constatat că acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii

în echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru bunurile ce au

făcut obiectul notificării Y, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii în echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 doar pentru

terenul intravilan în suprafață de 19.829 m.p., restul suprafeței de 16.153 m.p.

nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinței menționate

au declarat apel reclamantul și pârâtul Primarul comunei L.

Apelantul – reclamant

a susținut că terenul intravilan putea fi restituit în natură, sens în care s-au

contestat întinderea și amplasamentul reținute de prima instanță.

În apelul său, pârâtul

a susținut că se impunea respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu este îndreptățit

la restituirea prin echivalent nici în ceea ce privește terenul și nici în ceea

ce privește restul bunurilor.

Prin decizia nr. 325 din

21 octombrie 2008 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelurile ca

nefondate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut, în baza concluziilor expertizelor tehnice

efectuate în fond și apel, că terenul intravilan nu poate fi restituit în natură,

fiind de utilitate publică, întrucât este ocupat de construcțiile Spitalului și

școlii L. și asigură funcționarea acestor instituții.

În ceea ce privește restul

terenului situat în intravilan, s-a considerat că reclamantul putea solicita reconstituirea

dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991.

În ceea ce privește apelul

pârâtei s-a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului său la restituirea în

echivalent atât pentru terenul intravilan ce nu poate fi restituit în natură, cât

și pentru celelalte bunuri menționate în inventar.

Împotriva deciziei menționate

au declarat recurs în termenul legal ambele părți.

Dezvoltând motivele sale

de recurs, reclamantul S.E.A. a criticat decizia atacată pentru motivele prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prima critică a recurentului

– reclamant a vizat nepronunțarea Curții de Apel asupra căii sale de atac, în condițiile

în care nu s-a analizat solicitarea sa în sensul aplicării în cauză a art. 16

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 apelul nefiind soluționat în fond.

Criticile formulate prin

celelalte motive de recurs au vizat încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 argumentul instanței de apel privind afectarea terenului în litigiu

unor utilități publice constituind, în realitate, premisa legală a restituirii în

natură.

De asemenea, s-a invocat

greșita aplicare a art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, deoarece o parte din terenul

intravilan este ocupat de construcțiile ce i-au fost restituite în proprietate (reclamantului)

prin sentința civilă nr. 394 din 25 ianuarie 1995 a Judecătoriei Târgu Cărbunești.

Recurentul – reclamant

a susținut, totodată, că instanțele au încălcat dispozițiile art. V alin. (1)

și (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, în ceea ce privește terenul extravilan,

soluția legală nefiind aceea a respingerii notificării pentru considerentul că terenul

face obiectul legilor fondului funciar, ci aceea a trimiterii notificării către

Comisia locală de fond funciar.

Prin motivele sale de

recurs, invocând cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., pârâtul – recurent primarul comunei L. a invocat ignorarea de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care

cele 3,75 ha teren agricol pentru care s-a formulat notificare, erau deja validate

în baza Legii nr. 18/1991 republicate.

În faza procesuală a recursului

s-au depus la dosar, în copie, sentința nr. 349 din 25 ianuarie 1995 a Judecătoriei

Târgu Cărbunești, investită cu formulă executorie și procesul verbal de punere în

executare a acesteia, încheiat la 14 iunie 1996.

Examinând criticile invocate

prin motivele de recurs formulate de reclamant, raportat la dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele

ce succed:

Într-adevăr, prin motivele

sale de apel, reclamantul S.E.A. a criticat soluția primei instanțe pentru încălcarea

dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se restituie

în natură, fără excepție, toate imobilele având destinațiile menționate în anexa

nr. 2 lit. a), respectiv cele ocupate și afectate de spitale și unități sanitare.

Această critică nu a fost

examinată de instanța de apel prin considerentele deciziei, care se referă în exclusivitate

la situația de fapt stabilită prin cele două expertize judiciare efectuate în cauză

ca temei pentru refuzul restituirii în natură a terenului ocupat de spitalul L.

și destinat funcționării acestuia.

Prin urmare, Curtea va

reține că instanța de apel nu a indicat considerentele de fapt și de drept care

au dus la soluția pronunțată, așa cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., o astfel de hotărâre echivalând cu nesoluționarea fondului

litigiului și făcând imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției

pronunțate.

Pentru aceste considerente

se va constata că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ. și se va casa decizia Curții de Apel în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Se va aprecia, totodată,

că nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs invocate de reclamant, urmând

ca pentru pronunțarea unei soluții unitare, să se admită și recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de contestatorul S.E.A. și pârâtul primarul comunei L. împotriva deciziei nr. 325

din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.