ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4387/2011

Asupra recursului constată următoarele: Prin sentința nr. 1245 din 03 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată contestația formulată de C.M.V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul com. Voluntari. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că, urmare a notificării formulată de contestatoare, prin care s-a solicitat retrocedarea imobilului situat în comuna Pipera, orașul Voluntari, compus din teren, construcții (în prezent demolate), livadă de pomi fructiferi și viță de vie, prin dispoziția nr. 662 din 14 august 2006, aceasta a fost respinsă, invocându-se prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Cu privire la primul motiv, Tribunalul l-a apreciat ca nefondat, fiind evident că este vorba de o eroare materială în identificarea mandatarului C.E.D.H.

ca titular al notificării, având în vedere că din actele atașate la dosarul administrativ rezultă fără dubiu că notificarea a fost formulată de respectivul mandatar pentru C.M.V. și nu în nume propriu. A fost constatat ca nefondat și al doilea motiv al contestației, atâta timp cât imobilul care face obiectul notificării este supus prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001. Astfel, din înscrisurile atașate la dosar, a rezultat că imobilul avea destinația agricolă, motiv pentru care sunt pe deplin aplicabile prevederile art. menționat. În ceea ce privește motivele de contestație menționate la lit. c) și d), s-a reținut că au un caracter accesoriu față de cel analizat anterior. Or, atâta timp cât s-a constatat că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, pe cale de consecință, nu se pot acorda despăgubiri pentru construcții, livadă de pomi fructiferi și viță de vie în baza respectivului act normativ.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 256 A din 09 aprilie 2008, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului. S-a reținut de către instanța de apel că greșita emitere a dispoziției Primăriei pe numele mandatarului reprezintă o eroare materială, neimpunându-se admiterea contestației, atâta timp cât prin respectiva dispoziție s-a analizat dacă reclamanta C.M.V. are sau nu dreptul să primească măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu. În ceea ce privește critica privind încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că la data dobândirii imobilului de către autorul contestatoarei prin actul de vânzare-cumpărare de la dosar fond, acesta era o fermă, deci teren extravilan, că acesta a intrat în patrimoniul I.A.S.

Mogoșoaia și că după 1990 a fost atribuit unor terțe persoane prin titluri de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991, tot ca teren extravilan, așa cum rezultă din adresa din 17 noiembrie 2005 a Primăriei Voluntari. Sub incidența aceleiași legi, respectiv Legea nr. 18/1991 au intrat și construcțiile și plantațiile ce au existat pe teren și pentru care contestatoarea ar fi putut obține despăgubirile prevăzute de lege în măsura în care le-ar fi solicitat în termen. Decima pronunțată în apel a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 210 din 15 ianuarie 2009, urmare admiterii recursului reclamantei, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut de către instanța supremă că prin dispoziția contestată, de respingere a notificării, pârâta a confirmat că în prezent imobilul solicitat este situat în intravilan, dar nu a făcut nicio referire la construcții. Problema construcțiilor nu a fost lămurită nici în cursul judecății, iar concluzia instanței de apel potrivit căreia pentru aceste bunuri, reclamanta ar fi fost îndreptățită la despăgubiri conform Legii nr. 18/1991, este lipsită de suport și contrară art. 10 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 10/2001. Rejudecând după casare, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 334 A din 25 mai 2010 admis apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței Tribunalului, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis contestația.

A anulat în parte dispoziția nr. 662/2006 a Primarului orașului Voluntari și a stabilit că pentru construcțiile care au existat pe teren (locuință, grajdul de animale și depozitul de gheață naturală), contestatoarea are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005. A modificat dispoziția emisă de Primar, sub aspectul trimiterii notificării în privința terenului, în sensul trimiterii și în privința culturilor aferente terenului, solicitate prin notificare. A obligat pe pârât să plătească apelantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.805,4 RON, reprezentând onorarii experți.

S-a constatat de către Curtea de apel că motivele de apel referitoare la împrejurarea că pârâtul nu a analizat drepturile sale, ci pe cele ale mandatarului său, că prin emiterea unei dispoziții pe numele altei persoane, neîndreptățite la măsuri reparatorii, pârâtul nu a soluționat fondul notificării și că instanțele fondului nu s-au pronunțat asupra cererii de obligare a pârâtului la emiterea unei noi dispoziții au fost soluționate în mod irevocabil de instanța supremă prin decizia de casare, fiind apreciate ca nefondate de către respectiva instanță de recurs. Referitor la construcțiile care au existat pe terenul autorilor reclamantei, pornind de la premisa statuată de Înalta Curte potrivit căreia sunt supuse prevederilor Legii nr. 10/2001, Curtea de apel a procedat la efectuarea unei expertize de identificare și evaluare a acestora.

Expertul desemnat în cauză, procedând la analiza actelor de proprietate exhibate de parte, actelor fiscale din acea epocă, schițelor cadastrale, înscrisurilor regăsite la dosarul cauzei, dar și pe baza constatărilor de la fața locului a concluzionat în sensul existenței a următoarelor construcții: locuință cu suprafața la sol de 155,63 m.p., grajdul de animale cu suprafața la sol de 112,5 m.p., depozit de gheață naturală cu suprafața construită la sol de 37,50 m.p., demolate în prezent, valoarea lor fiind de 186.065 RON.

Plecând de la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în raport de cele cuprinse la art. 32 din același act normativ și având în vedere că respectivele construcții au fost demolate, iar din probele administrate a rezultat că reclamanta nu a solicitat acordarea vreunui imobil în compensare și nici unitatea notificată nu a propus o astfel de măsură, a constatat că se impune concluzia despăgubirii prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Sub aspectul terenului care a aparținut autorilor reclamantei, instanța de apel a reținut că Înalta Curte, prin decizia de casare, a statuat irevocabil doar împrejurarea că la acest moment el se află în intravilan.

Pornind de la această premisă și de la textul art. 8 din Legea nr. 10/2001 care delimitează sfera de aplicare a legii speciale de reparație de cea a altor acte normative cu caracter reparatoriu, Curtea a constatat că pe de o parte, terenul obiect al notificării s-a aflat în extravilanul localității la data preluării abuzive și, pe de altă parte, că imobilul are un regim juridic reglementat prin legile funciare. Stabilind așadar includerea terenului în litigiu, Curtea a apreciat în consecință incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001. Ținând seama și de dispozițiile cuprinse la art 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, Curtea de apel a constatat că în mod corect a fost declinată competența materială de soluționare a notificării către Primăria orașului Voluntari, comisia locală înființată în baza Legii nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, hotărârea primei instanțe fiind așadar, una legală și temeinică, sub acest aspect.

Deși potrivit raportului de expertiză topografică realizat de către M.C. s-a stabilit că parțial, pe locul amplasamentului terenului care a aparținut autorilor reclamantei, se află în prezent o parte din întinderea de apă numită B.P., Curtea de apel a reținut că trimiterea la comisia locală vizează și partea acoperită de apă, deoarece măsurile reparatorii trebuie să vizeze tot imobilul teren astfel cum a fost preluat de stat, independent de modificările intervenite ulterior în configurația sa. S-a constatat că reclamanta a solicitat și reglementarea situației livezii și a viței de vie, culturi care sunt imobile prin natura lor, în sensul art. 465 C. civ., dar accesorii terenului, astfel încât regimul lor juridic trebuie să fie unul similar, Curtea de apel reținând că se impune modificarea mențiunii din dispoziția administrativă referitoare la trimiterea la comisia funciară, în sensul trimiterii și a acestora.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul Primarul orașului Voluntari, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea dispoziției nr. 662 din 14 august 2006, ca legală. A arătat că deși instanța a reținut faptul că imobilului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991, întrucât la momentul preluării de către stat terenul era situat în extravilan, a dispus admiterea contestației, anularea în parte a dispoziției și stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcțiile care au existat pe teren (locuință, grajdul de animale și depozitul de gheață naturală), fără a ține seama de art. 2 din dispoziția nr. 662/2006, potrivit căruia dosarul urmează a fi soluționat de comisia de fond funciar atât în privința imobilului teren, cât și a accesoriilor existente pe acesta.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Judecând în limita celor statuate prin decizia de casare, instanța de apel a constatat, într-adevăr, că terenul în litigiu era situat, la data preluării sale de către stat, în extravilan, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, care stipulează că „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum fi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările fi completările ulterioare”.

În raport de împrejurarea potrivit căreia terenul solicitat prin notificare a fost unul agricol, atât la momentul dobândirii sale, cât și la cel al preluării de către stat, care a continuat să-l utilizeze în acest scop, Curtea de apel a stabilit includerea acestuia în ambele ipoteze reglementate de art. 8 din Legea nr. 10/2001. Ținând cont și de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, în mod corect, a constatat că a fost declinată competența materială de soluționare a notificării, prin dispoziția atacată, în favoarea Comisiei locale înființată în baza Legii nr. 18/1991, din cadrul Primăriei orașului Voluntari.

Având însă în vedere că și culturile constând în viță de vie și livadă de pomi fructiferi, aflate pe terenul în litigiu, ca accesorii ale acestuia, trebuie să aibă un regim juridic similar terenului, se reține că în mod legal, instanța de apel a decis modificarea dispoziției contestate, în sensul că alături de notificarea privitoare la teren se va soluționa și cea referitoare la culturile aferente acestuia. În ceea ce privește aspectul potrivit căruia contestatoarea este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru construcțiile care au existat pe teren, respectiv locuință, grajd de animale și depozit de gheață naturală, construcții în prezent demolate, se reține ca legală soluția instanței de apel.

Astfel, pornind de la statuările obligatorii ale deciziei de casare, Curtea de apel a constatat incidența în speță a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, iar art. 32 din același act normativ stipulează că în atare situație, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a Primarului General al mun.

București, dispozițiile art. 22-28 aplicându-se în mod corespunzător. Prin urmare, în mod corect s-a constatat că pentru construcțiile demolate care au existat pe teren, reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul orașului Voluntari împotriva deciziei nr. 334/A din 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.