ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4387/2011

Asupra recursului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1245 din 03 octombrie

2010, Tribunalul București, secția a

IV-a

civilă,

a respins ca nefondată

contestația formulată de C.M.V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul com. Voluntari.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat

că, urmare a notificării formulată de contestatoare, prin care s-a solicitat retrocedarea

imobilului situat în comuna Pipera, orașul Voluntari, compus din teren, construcții

(în prezent demolate), livadă de pomi fructiferi și viță de vie, prin dispoziția

nr. 662 din 14 august 2006, aceasta a fost respinsă, invocându-se prevederile

art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la primul motiv, Tribunalul

l-a apreciat ca nefondat, fiind evident că este vorba de o eroare materială în identificarea

mandatarului C.E.D.H. ca titular al notificării, având în vedere că din

actele atașate la dosarul administrativ

rezultă fără dubiu că notificarea a fost formulată de respectivul mandatar pentru

C.M.V. și nu în nume propriu.

A fost constatat ca nefondat și al doilea

motiv al contestației, atâta timp cât imobilul care face obiectul notificării este

supus prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001. Astfel, din înscrisurile atașate

la dosar, a rezultat că imobilul avea destinația agricolă, motiv pentru care sunt

pe deplin aplicabile prevederile art. menționat.

În

ceea ce privește motivele de contestație menționate la

lit. c) și d), s-a reținut că au un caracter accesoriu față de cel analizat anterior.

Or, atâta timp cât s-a constatat că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001,

pe cale de consecință, nu se pot acorda despăgubiri pentru construcții, livadă de

pomi fructiferi și viță de vie în baza respectivului act normativ.

Soluția primei instanțe a fost menținută

de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, prin decizia nr. 256 A din 09 aprilie 2008,

prin care s-a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului.

S-a reținut de către instanța de apel că

greșita emitere a dispoziției Primăriei pe numele mandatarului reprezintă o eroare

materială, neimpunându-se admiterea contestației, atâta timp cât prin respectiva

dispoziție s-a analizat dacă reclamanta C.M.V. are sau nu dreptul să primească măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu.

În

ceea ce privește critica privind încălcarea dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că la data dobândirii imobilului

de către autorul contestatoarei prin actul de vânzare-cumpărare de la dosar fond,

acesta era o fermă, deci teren extravilan, că acesta a intrat în patrimoniul I.A.S.

Mogoșoaia și că după 1990 a fost atribuit unor terțe persoane prin titluri de proprietate

emise în baza Legii nr. 18/1991, tot ca teren extravilan, așa cum rezultă din adresa

din 17 noiembrie 2005 a Primăriei Voluntari.

Sub incidența aceleiași legi, respectiv

Legea nr. 18/1991 au intrat și construcțiile și plantațiile ce au existat pe teren

și pentru care contestatoarea ar fi putut obține despăgubirile prevăzute de lege

în măsura în care le-ar fi solicitat în termen.

Decima pronunțată în apel a fost casată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

prin decizia nr. 210 din 15 ianuarie 2009,

urmare admiterii recursului reclamantei, cauza fiind trimisă

spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut de către instanța supremă că

prin dispoziția contestată, de respingere a notificării, pârâta a confirmat că în

prezent imobilul solicitat este situat în intravilan, dar nu a făcut nicio referire

la construcții. Problema construcțiilor nu a fost lămurită nici în cursul judecății,

iar concluzia instanței de apel potrivit căreia pentru aceste bunuri, reclamanta

ar fi fost îndreptățită la despăgubiri conform Legii nr. 18/1991, este lipsită de

suport și contrară art. 10 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel

București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia

nr. 334 A din 25 mai 2010

admis

apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței Tribunalului, pe care a schimbat-o

în tot în sensul că a admis contestația. A anulat în parte dispoziția nr. 662/2006

a Primarului orașului Voluntari și a stabilit că pentru construcțiile care au existat

pe teren (locuință, grajdul de animale și depozitul de gheață naturală), contestatoarea

are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII al Legii

nr. 247/2005. A modificat dispoziția emisă de Primar, sub aspectul trimiterii notificării

în privința terenului, în sensul trimiterii și în privința culturilor aferente terenului,

solicitate prin notificare. A obligat pe pârât să plătească apelantei cheltuieli

de judecată în sumă de 1.805,4 RON, reprezentând onorarii experți.

S-a constatat de către Curtea de apel că

motivele de apel referitoare la împrejurarea că pârâtul nu a analizat drepturile

sale, ci pe cele ale mandatarului său, că prin emiterea unei dispoziții pe numele

altei persoane, neîndreptățite la măsuri reparatorii, pârâtul nu a soluționat fondul

notificării și că instanțele fondului nu s-au pronunțat asupra cererii de obligare

a pârâtului la emiterea unei noi dispoziții au fost soluționate în mod irevocabil

de instanța supremă prin decizia de casare, fiind apreciate ca nefondate de către

respectiva instanță de recurs.

Referitor la construcțiile care au existat

pe terenul autorilor reclamantei, pornind de la premisa statuată de Înalta

Curte potrivit căreia sunt supuse prevederilor Legii nr. 10/2001, Curtea de apel

a procedat la efectuarea unei expertize de identificare și evaluare a acestora.

Expertul desemnat în cauză, procedând la

analiza actelor de proprietate exhibate de parte, actelor fiscale din acea epocă,

schițelor cadastrale, înscrisurilor regăsite la dosarul cauzei, dar și pe baza constatărilor

de la fața locului a concluzionat în sensul existenței a următoarelor construcții:

locuință cu suprafața la sol de 155,63 m.p., grajdul de animale cu suprafața la

sol de 112,5 m.p., depozit de gheață naturală cu suprafața construită la sol de

37,50 m.p., demolate în prezent, valoarea lor fiind de 186.065 RON.

Plecând de la dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în raport de cele cuprinse la

art. 32 din același act normativ și având în vedere că respectivele construcții

au fost demolate, iar din probele administrate a rezultat că reclamanta nu a solicitat

acordarea vreunui imobil în compensare și nici unitatea notificată nu a propus o

astfel de măsură, a constatat că se impune concluzia despăgubirii prin acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Sub aspectul terenului care a aparținut

autorilor reclamantei, instanța de apel a reținut că Înalta Curte, prin decizia

de casare, a statuat irevocabil doar împrejurarea că la acest moment el se află

în intravilan.

Pornind de la această premisă și de la

textul art. 8 din Legea nr. 10/2001 care delimitează sfera de aplicare a legii speciale

de reparație de cea a altor acte normative cu caracter reparatoriu, Curtea a constatat

că pe de o parte, terenul obiect al notificării s-a aflat în extravilanul localității

la data preluării abuzive și, pe de altă parte, că imobilul are un regim juridic

reglementat prin legile funciare.

Stabilind așadar includerea terenului în

litigiu, Curtea a apreciat în consecință incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Ținând seama și de dispozițiile cuprinse

la art 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, Curtea de apel a constatat că în mod

corect a fost declinată competența materială de soluționare a notificării către

Primăria orașului Voluntari, comisia locală înființată în baza Legii nr. 18/1991,

cu modificările ulterioare, hotărârea primei instanțe fiind așadar, una legală și

temeinică, sub acest aspect.

Deși potrivit raportului de expertiză topografică

realizat de către M.C. s-a stabilit că parțial, pe locul amplasamentului terenului

care a aparținut autorilor reclamantei, se află în prezent o parte din întinderea

de apă numită B.P., Curtea de apel a reținut că trimiterea la comisia locală vizează

și partea acoperită de apă, deoarece măsurile reparatorii trebuie să vizeze tot

imobilul teren astfel cum a fost preluat de stat, independent de modificările intervenite

ulterior în configurația sa.

S-a constatat că reclamanta a solicitat

și reglementarea situației livezii și a viței de vie, culturi care sunt imobile

prin natura lor, în sensul art. 465 C. civ., dar accesorii terenului, astfel încât

regimul lor juridic trebuie să fie unul similar, Curtea de apel reținând că se impune

modificarea mențiunii din dispoziția administrativă referitoare la trimiterea la

comisia funciară, în sensul trimiterii și a acestora.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat

recurs pârâtul Primarul orașului Voluntari,

solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, iar

pe fondul cauzei, respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea dispoziției

nr. 662 din 14 august 2006, ca legală.

A arătat că deși instanța a reținut faptul

că imobilului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991, întrucât la momentul

preluării de către stat terenul era situat în extravilan, a dispus admiterea contestației,

anularea în parte a dispoziției și stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent

pentru construcțiile care au existat pe teren (locuință, grajdul de animale și depozitul

de gheață naturală), fără a ține seama de art. 2 din dispoziția nr. 662/2006, potrivit

căruia dosarul urmează a fi soluționat de comisia de fond funciar atât în privința

imobilului teren, cât și a accesoriilor existente pe acesta.

Recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare în considerarea

argumentelor ce succed.

Judecând în limita celor statuate prin

decizia de casare, instanța de apel a constatat, într-adevăr, că terenul în litigiu

era situat, la data preluării sale de către stat, în extravilan, ceea ce atrage

aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, care stipulează că „nu intră

sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la

data preluării abuzive sau la data notificării, precum fi cele al căror regim juridic

este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului

de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit

prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările

fi completările ulterioare”.

În

raport de împrejurarea potrivit căreia terenul solicitat prin

notificare a fost unul agricol, atât la momentul dobândirii sale, cât și la cel

al preluării de către stat, care a continuat să-l utilizeze în acest scop, Curtea

de apel a stabilit includerea acestuia în ambele ipoteze reglementate de art. 8

din Legea nr. 10/2001.

Ținând cont și de dispozițiile art. 5

alin. (2) din Legea nr. 247/2005, în mod corect, a constatat că a fost declinată

competența materială de soluționare a notificării, prin dispoziția atacată, în favoarea

Comisiei locale înființată în baza Legii nr. 18/1991, din cadrul Primăriei orașului

Voluntari.

Având însă în vedere că și culturile constând

în viță de vie și livadă de pomi fructiferi, aflate pe terenul în litigiu, ca accesorii

ale acestuia, trebuie să aibă un regim juridic similar terenului, se reține că în

mod legal, instanța de apel a decis modificarea dispoziției contestate, în sensul

că alături de notificarea privitoare la teren se va soluționa și cea referitoare

la culturile aferente acestuia.

În

ceea ce privește aspectul potrivit căruia contestatoarea este

îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII al Legii

nr. 247/2005, pentru construcțiile care au existat pe teren, respectiv locuință,

grajd de animale și depozit de gheață naturală, construcții în prezent demolate,

se reține ca legală soluția instanței de apel.

Astfel, pornind de la statuările obligatorii

ale deciziei de casare, Curtea de apel a constatat incidența în speță a dispozițiilor

art. 10 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții

edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, măsurile reparatorii se

stabilesc prin echivalent, iar art. 32 din același act normativ stipulează că în

atare situație, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit

art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale

în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a Primarului General al mun. București,

dispozițiile art. 22-28 aplicându-se în mod corespunzător.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat

că pentru construcțiile demolate care au existat pe teren, reclamanta are dreptul

la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Pentru aceste considerente, în conformitate

cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Primarul orașului Voluntari împotriva deciziei nr. 334/A din 25 mai 2010

a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

mai 2011.