ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2220/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 52/A din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Primăria mun. Pitești și mun. Pitești împotriva sentinței civile nr. 86 din 31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Reclamantul nu a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, acestuia fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Din coroborarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum și din dispozițiile Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 rezultă că domeniul de reglementare al acestui act normativ acoperă și acele terenuri situate în intravilanul localităților care, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu au fost integral restituite persoanelor îndreptățite, cu condiția, pentru restituirea în natură, ca acestea să fie disponibile, în sensul de a nu fi ocupate de construcții ale terților sau să constituie obiect al punerii în posesie în favoarea altor persoane.

În lipsa posibilității de restituire în natură, cu atât mai mult se impune acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, întemeiat pe caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 în raport cu celelalte acte normative cu scop reparatoriu din domeniul imobiliar, în al cărui domeniu de reglementare trebuie inclus și terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea. 2. Recursul 2.1. Motive Pârâții Primăria mun. Pitești și mun. Pitești au declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte: Instanța de apel a ignorat în totalitate prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localității la data preluării abuzive precum și cele al căror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Din probele administrate în cauză, respectiv din conținutul adresei de la dosar fond rezultă că la data preluării în patrimoniul GAC terenul avea categoria de folosință agricolă. 2.2. Analiza recursului Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: La data depunerii notificării nr. 1043 din 14 februarie 2002, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevedea că nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Așadar, dacă notificarea ar fi fost soluționată până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a modificat art. 8 alin. (1) enunțat, în sensul că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, pârâții nu ar fi putut deduce judecății critici privitoare la faptul că terenul în litigiu ar fi fost situat în extravilan la data preluării, cu consecința inaplicabilității prevederilor Legii nr. 10/2001. În raport de conținutul legii sub imperiul căreia a formulat notificarea reclamantul avea o speranță legitimă că poate beneficia de măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, astfel încât critica vizând nesocotirea primei teze a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este întemeiată.

Instanțele de fond au interpretat corect și cea de-a doua teză a textului întrucât terenul ce formează obiectul litigiului nu este unul agricol în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991 conform cu care, terenurile cu destinație agricolă sunt terenurile agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei și duzi, pășunile, fanețele, serele, solariile, răsadnițele și altele asemenea -, cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, pășunile împădurite, cele ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice, amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumurile tehnologice și de exploatare agricolă, platformele și spațiile de depozitare care servesc nevoilor producției agricole și terenurile neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producția agricolă.

Expertiza efectuată în fond după casare a evidențiat că terenul, care este situat în intravilanul mun. Pitești este ocupat, parțial, de blocuri, alei pietonale, spații verzi, spații deservire blocuri, rețele edilitare aferente blocurilor. Prin urmare, nu are o destinație agricolă. Având în vedere cele mai sus reținute, Înalta Curte a apreciat că ambele instanțe de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ. recursul a fost respins, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primăria mun. Pitești și mun. Pitești împotriva deciziei nr. 52/A din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.