ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1212/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1212/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

La data de 2 august 2001 reclamanta M.A. a chemat în

judecată pe pârâta SC S.G. SA Pitești, pentru ca în baza Legii nr. 10/2001 să

fie obligată la acordarea de măsuri reparatorii, prin despăgubiri bănești,

pentru un teren de circa 1100 mp situat în Municipiul Pitești.

Ulterior, reclamanta și-a completat cererea solicitând

introducerea în cauză în calitate pârâți și a SC C. SA Pitești, Municipiul

Pitești și Consiliul Local Pitești, Prefectura Argeș și A.P.A.P.S. București,

pentru ca hotărârea pronunțată în cauză să le fie opozabilă.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul

menționat provine de la autoarea sa B.M. și a fost expropriat conform

decretului nr. 129/1971, aflându-se în prezent în posesia pârâtei SC S.G. SA.

Deși s-a adresat cu notificare acestei pârâte pentru a fi

despăgubită, pârâta i-a respins cererea, conform adresei nr. 168/2001, astfel

încât se impune obligarea acesteia la despăgubiri .

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Argeș, prin

sentința civilă nr. 273 din 19 decembrie 2002, a admis acțiunea reclamantei M.A.,

în sensul că, a constatat dreptul acesteia de a primi despăgubiri, în

echivalent, pentru terenul în suprafață de 1100 mp situat in Pitești.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia civila nr. 87/2003, a

admis apelul declarat de parata SC S.G. SA Pitești în sensul acordării de

despăgubiri echivalente reclamantei, pentru suprafața de 703,28 mp teren

deținut de societatea pârâtă și despăgubiri echivalente suprafeței de 117,88 mp

deținută de SC C SA, ambele suprafețe fiind situate la aceeași adresă.

A fost respinsă acțiunea față de Primăria municipiului

Pitești și totodată, a fost respinsă cererea de chemare în garanție fată de

A.P.A.P.S.

Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de

art. 301 C. proc. civ. au declarat recurs pârâtele SC S.G. SA Pitești și SC C.

SA Pitești.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă

nr. 465 din 18 ianuarie 2006 a admis recursurile declarate de pârâtele SC S.G. SA

Pitești și SC C. SA Pitești, a casat decizia recurată precum și sentința nr.

273/2002 a Tribunalului Argeș și a trimis cauza spre rejudecare la același

tribunal.

S-a reținut că terenul în litigiu, preluat de C.A.P. Bascov

în anul 1962, a fost expropriat prin Decretul nr. 129/1971, în ceea ce privește

suprafața de 1100 mp, în vederea înființării SC C. SA Pitești, scopul

exproprierii fiind astfel realizat.

În aceste condiții, Înalta Curte a apreciat că instanțele

au stabilit în mod corect obligativitatea acordării de masuri reparatorii prin

echivalent și nu în natură, dar nu au stabilit natura juridică și nici

cuantumul acestora.

Dat fiind faptul că, potrivit art. 11 pct. 8 din Legea nr.

10/2001 natura juridică a măsurilor reparatorii acordate prin echivalent este

in mod concret și limitativ enunțată, o hotărâre judecătorească dată fără a

preciza în ce constă „echivalența" acestor măsuri, este nelegală.

Aceeași hotărâre nu stabilește însă nici părțile sau

persoanele juridice cărora le revine obligația de acordare a măsurilor

reparatorii.

O hotărâre judecătorească prin care se stabilește doar un

drept virtual al părții, este in realitate privată de respectarea principiul

contradictorialității și totodată, imposibil de executat.

Practic, o astfel de hotărâre obligă părțile la promovarea unei

acțiuni judecătorești ulterioare, fapt ce face să fie încălcate prevederile

art. 129 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu privire la stabilirea cadrului

procesual și a situației de fapt, in raport de care sunt aplicate dispozițiile

legale.

Totodată, instanțele nu au lămurit nici prin prisma

prevederilor legale in materie și nici prin prisma stării de fapt, dacă se

impunea sau nu, chemarea in garanție a AV.A.S.

Astfel, in condițiile in care notificarea reclamantei a fost

adresată acestei din urmă autorități(fila 48 fond), instanțele aveau obligația

de a examina cererea in special a SC S.G. SA, inclusiv cu privire la acest

aspect.

Instanțele nu s-au pronunțat nici in privința excepției de

inadmisibilitate a acțiuni invocată de pârâta SC C. SA prin prisma faptului că,

acțiunea a fost introdusă in instanță la data de 2 august 2001, iar notificarea

sa datează din 2 noiembrie 2001.

Pentru aceste considerente, deoarece Înalta Curte a

apreciat ca este nevoie de a se stabili natura juridică a despăgubirilor

acordate prin echivalent, precum și cuantumul acestora, fapt ce presupune

administrarea de noi probe, hotărârile au fost casate si cauza trimisă spre

rejudecare la instanța de fond.

Cu prilejul rejudecării, in afara aspectului arătat,

instanța a stabilit calitățile procesuale pasive și răspunderea concretă a

fiecăreia din părțile implicate in proces.

De asemenea, a analizat excepția inadmisibilității

acțiunii.

În rejudecare, chemata în garanție A.V.A.S. a formulat la

data de 17 octombrie 2006 întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, precum și excepția de inadmisibilitate a acțiunii,

iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că reclamanta nu

și-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, iar acordarea

despăgubirilor bănești nu mai este prevăzută de lege în prezent.

În cauză s-a administrat proba cu expertiză tehnică pentru

evaluarea imobilului teren, lucrare întocmită de către expertul inginer B.P. și

completată la data de 17 septembrie 2008 .

De asemenea, intimatele Primăria municipiului Pitești,

Municipiul Pitești - prin Primar, Consiliul Local Pitești și Prefectura

Județului Argeș au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive în

prezenta cauză, determinat de faptul că terenul nu se află în patrimoniul

unității administrativ teritoriale a municipiului Pitești sau administrat de

către aceasta.

SC S.G. SA a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, în raport de dispoz. art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care se

referă numai la cazurile de restituire în natură și nu la acordarea de

despăgubiri bănești, cum a solicitat în cauză reclamanta.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 183 din 25

septembrie 2008, a respins excepția de inadmisibilitate invocată de A.V.A.S. și

pârâtele SC S.G. SA și SC C. SA, a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de A.V.A.S. și pârâtele societăți, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Primăria Municipiului Pitești - prin

Primar, Consiliul local Pitești și Prefectura Argeș și a respins acțiunea față

de acești pârâți, a admis în parte acțiunea față de pârâtele SC S.G. SA Pitești

și SC C. SA Pitești, a admis cererea de chemare în garanție formulată de

pârâtele societăți față de A.V.A.S. și, în consecință, a constatat că

reclamanta este îndreptățită să primească măsuri reparatori prin echivalent, în

condițiile legii speciale pentru suprafața de 703,28 mp și respectiv 117,8 mp

teren intravilan situat în Municipiul Pitești, județul Argeș.

Totodată a fost obligată pârâta SC S.G. SA la 70 lei și

pârâta SC C. SA la 150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Pentru a se pronunța această hotărâre instanța de

rejudecare a reținut următoarele:

Excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtele societăți

și chemata în garanție A.V.A.S. este neîntemeiată, având în vedere că, după

formularea notificării la data de 2 noiembrie 2001, reclamanta a înțeles să-și

valorifice drepturile în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001,

fără a avea relevanță faptul că anterior aceasta a formulat o acțiune în

despăgubiri.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive

invocate de către pârâtele SC S.G. SA și SC C. SA a reținut ca, potrivit art. 29

alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată și completată

prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor

societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin.

(1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile

legii speciale, măsurile reparatorii fiind propuse către instituția publică

care a efectuat privatizarea, însă potrivit art. 29.2 din Normele Metodologice

de aplicare a acestei legi, pentru situațiile prevăzute la art. 29 alin. (1) și

(2) entitatea învestită cu soluționarea notificării va emite dispoziție prin

care va propune acordarea de despăgubiri.

Având în vedere că pârâtele societăți comerciale dețin

imobilele în patrimoniul lor, s-a apreciat că acestea justifică calitatea procesuală

pasivă, legat de faptul că acestea au înțeles să formuleze chemarea în garanție

A.V.A.S., care de asemenea are calitate procesuală pasivă în raport de calitatea

acesteia de instituție publică care a efectuat privatizarea, singura care are obligația

de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Pentru aceleași considerente, tribunalul a constatat că pentru

celelalte pârâte, respectiv Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Local

Pitești și Prefectura Argeș, care nu au calitatea de unitate deținătoare în

sensul art. 25 din Legea nr. 10/2001, respectiv de persoana care are puterea și

competența de a angaja patrimonial, se impune respingerea acțiunii.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin decizia de casare s-a

statuat în mod irevocabil că reclamanta este persoană îndreptățită la masuri

reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale pentru suprafața de

teren de 703,28 mp și respectiv 117,88 mp, identificată prin raportul de

expertiză întocmit de expert N.I.

Față de dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005,

precum și de dispozițiile art. 60 C. proc. civ., chemata în garanție A.V.A.S.,

instituție care a efectuat privatizarea și investită cu soluționarea

notificării, are obligația de a emite decizie prin care va propune măsuri

reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale.

Întrucât, în prezent, regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este reglementat prin

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, capitolul V, potrivit cu care notificarea și

întreaga documentație se trimit Comisiei Centrale pentru stabilirea cuantumului

despăgubirilor în condițiile legii speciale, tribunalul a apreciat că, deși în

cauză s-a efectuat evaluarea terenului, acesta constituie atributul exclusiv al

Comisiei Centrale, care va emite, după întocmirea raportului de evaluare,

decizia privind gradul de despăgubiri, potrivit art. 16 alin. (7) din acest act

normativ.

Astfel, în temeiul art. 26, art. 29 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 10/2001 modificată și art. 16 din Titlul VII, cap. V din Legea nr. 247/2005,

s-a admis în parte acțiunea față de pârâtele SC S.G. SA și SC C. SA, precum și

cererea de chemare în garanție a A.V.A.S.

Ulterior pronunțării sentinței, prin încheierea din ședința

camerei de consiliu din 4 decembrie 2008, aceeași instanță a admis cererea

formulată de M.C.E. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în

dispozitivul sentinței, în sensul că reclamanta M.A., prin moștenitor M.C.E.

este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal

chemata în garanție A.V.A.S. și reclamantul M.C.E., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Chemata în garanție A.V.A.S. a arătat, printr-o primă

critică, că hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu M.A., față de care

s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită, deși succesorul acesteia este

M.C.E.

Printr-un al doilea motiv de apel a susținut că instanța de

fond a respins în mod greșit excepțiile lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S.

și excepția inadmisibilității acțiunii.

În dezvoltarea acestei critici, a arătat că nu are

competența legală de a acorda despăgubiri bănești, mai mult, a înaintat spre

soluționare Primăriei municipiului Pitești notificarea cu privire la imobilul

în litigiu, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Prin urmare, persoana juridică învestită în prezent să

soluționeze notificarea este Primăria municipiului Pitești.

De asemenea, cererea reclamantului nu face obiectul Legi

nr. 10/2001, conform art. 8 din această lege.

Imobilul a fost preluat de la CAP Bascov și a fost solicitat potrivit prevederilor Legii nr. 169/1997, așa încât prezenta

acțiune este inadmisibilă.

Reclamantul M.C.E., prin apelul declarat, a susținut ca hotărârea

nu este legală pentru că nu ține seama de împrejurarea că la 26 octombrie 2006

autoarea sa, M.A. a decedat, astfel că drepturile trebuiau stabilite în

favoarea sa, în calitate de unic moștenitor al reclamantei și pentru că nesocotește

decizia de casare, prin aceea că nu a stabilit în concret cuantumul

despăgubirilor ce trebuiesc acordate și modalitatea de acordare.

A admite acțiunea și a reține doar că are dreptul la

despăgubiri, în condițiile în care s-a efectuat și o expertiză pentru

stabilirea cuantumul acestora și a nu se stabili acest cuantum, înseamnă a

nesocoti decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă

și asigurări sociale, minori și de familie, prin decizia civilă nr. 56A din 6

martie 2009 a admis apelul declarat de reclamantul M.C.E., a schimbat în parte

sentința, în sensul că, a stabilit contravaloarea despăgubirilor pentru

terenurile în suprafață de 703,28 mp și respectiv 117,8 mp situate în municipiul

Pitești, județul Argeș, la suma de 1.724.436 lei, a respins apelul A.V.A.S., ca

nefondat și a menținut, în rest, sentința.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut, în ceea ce

privește apelul declarat de chemata în garanție A.V.A.S. că sentința a fost pronunțată

în contradictoriu cu M.C.E., care este unicul moștenitor al reclamantei M.A.,

conform certificatului de moștenitor nr. 312/2006 emis B.N.P. asociați C.V. și C.M.

(fila 65 dosar).

Curte a reținut calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S., ca instituție

care a efectuat privatizarea societății comerciale în patrimoniul căreia se

găsește bunul imobil revendicat în procedura legii speciale.

S.C. C. SA a fost integral privatizată, anterior Legii nr.

10/2001, prin cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni, deținut înainte de

1999 de către fostul F.P.S., actualul A.V.A.S.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

republicată, în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), respectiv

pentru cele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate,

cum este cazul în speță, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către

instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.

Cum A.V.A.S. a efectuat privatizarea, tot această

instituție trebuie să propună măsurile reparatorii, astfel încât A.V.A.S. își

justifică calitatea procesuală pasivă.

Și excepția inadmisibilității, acțiunii a fost corect

soluționată de către instanța de fond, întrucât art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu

este aplicabil cauzei de față, terenul în litigiu nefiind situat în extravilan,

ci în intravilanul localității, iar pe de altă parte nu putea face obiectul

Legii nr. 18/1991, dat fiind faptul că la data apariției acestui act normativ,

nu se mai găsea în patrimoniul CAP, fiind expropriat prin Decretul nr. 129/1971,

în vederea înființării actualei SC C. SA.

Cum potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991 stabilirea

dreptului de proprietate în condițiile acestei legi se face numai asupra

terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție,

Curtea a apreciat nefondat acest motiv de apel.

Apelul declarat de reclamant a fost apreciat de Curte ca

fondat numai în ceea ce privește cea de-a doua critică invocată, respectiv faptul

că instanța de fond, cu ocazia rejudecării cauzei a nesocotit decizia de

casare, prin aceea că nu a stabilit cuantumul despăgubirilor ce trebuiau

acordate.

Instanța de rejudecare a dispus efectuarea unei expertize

tehnice judiciare în acest sens, lucrare întocmită și, ulterior, completată de

către expertul tehnic B.P., căreia în final nu i-a dat eficiență pentru motivul

că, urmare modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2001, cuantumul

despăgubirilor nu mai este atributul instanței, ci al Comisii Centrale care

emite după întocmirea raportului de evaluare, decizia privind titlul de

despăgubire.

Este adevărat că prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

capitolul V, s-a prevăzut această modalitate de stabilire a despăgubirilor,

însă instanța avea obligația să respecte cele stabilite prin decizia de casare,

chiar dacă respectivele dispoziții contravin normelor legale în materie.

In acest sens sunt dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemei de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.V.A.S. care a

formulat următoarele critici de nelegalitate:

Instanțele de apel si de fond au respins in mod greșit

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. si excepția

inadmisibilitatii acțiunii formulate de intimatul-reclamant.

In ceea ce privește excepția lipsei calității sale

procesuale pasive se susține ca potrivit Legii nr. 10/2001 recurenta nu are

competenta legala de a acorda despăgubiri bănești, astfel cum a solicitat

reclamantul prin cererea de chemare in judecata.

Cererea intimatului reclamant nu face obiectul Legii nr.

10/2001, conform art. 8 din aceasta lege.

Mai mult, prin adresa nr. VP1/12198 din 12 octombrie 2006 A.V.A.S.

a înaintat spre soluționare Primăriei municipiului Pitești, notificarea nr.

2517/2001 cu privire la imobilul in litigiu, formulată de intimatul-reclamant,

însoțită de documentele depuse la A.V.A.S., in conformitate cu prevederile art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

A.V.A.S. a comunicat prin adresa nr. VP1/12549 din 20 octombrie

2006 acest fapt si reclamantului.

Prin urmare, persoana juridică învestită în prezent să

soluționeze notificarea reclamantului este Primăria municipiului Pitești, care

primind notificarea nu s-a considerat necompetentă să o soluționeze.

Astfel, instanța de apel in mod greșit a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, in

prezenta speța nu se realizează identitatea ceruta de lege între cel care stă

în judecată în calitate de intimat și cel care poate fi obligat in raportul

juridic dedus judecații.

Imobilul a fost preluat de la CAP Bascov si a fost solicitat potrivit prevederilor Legii nr. 169/1997, situație care se încadrează

în dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Recurenta susține că potrivit dispozițiilor art. 8.1 din

Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, nu fac obiectul legii

terenurile situate in extravilanul localităților (inclusiv terenurile aflate in

extravilanul localităților si evidențiate in patrimoniul unor societăți

comerciale), indiferent că aveau această situație la data preluării abuzive sau

la data notificării .

Se constată astfel că terenul in litigiu, era extravilan la

data preluării, în raport de care a excedat măsurilor reparatorii reglementate

de Legea nr. 10/2001, fapt ce conduce la aplicarea dispozițiilor art. 8 din

Legea nr. 10/2001.

În același sens, conform art. V alin. (1) si (2), Titlul l

al Legii nr. 247/2005, notificările nesoluționate până la data intrării in

vigoare a prezentului titlu... se vor înainta in vederea soluționării in termen

de 60 zile, comisiilor comunale, orășenești si municipale constituite potrivit

Legii fondului funciar nr. 18/199, republicata...

În cadrul legislativ astfel stabilit și având în vedere

situația juridică a imobilului - teren revendicat la momentul preluării abuzive

de stat, cu referire la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată,

se poate constata că imobilul nu intră sub incidența prevederilor Legii nr.

10/2001, republicata, chiar dacă in prezent se află in patrimoniul unei

societăți comerciale.

Spre o justa soluționare a prezentei cauze, instanța de

apel trebuia sa aibă in vedere că pentru aplicabilitatea dispozițiilor art. 8

din Legea nr. 10/2001 este necesar ca imobilul să fie extravilan la momentul

preluării abuzive.

Acest aspect, rezultă în mod indubitabil din interpretarea

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, articol ce nu impune in mod

imperativ îndeplinirea cumulativa a unor condiții prevăzute in textul de lege

"Nu intra sub incidența prezentei legi terenurile situate in extravilanul

localităților la data preluării abuzive ".

Față de această împrejurare, instanța nu trebuie să fie

ținută la soluționarea justa a cauzei, de schimbarea ulterioară (după momentul

preluării) a situației juridice a terenului, aspect ce nu împiedică aplicarea

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Așadar, in primul rând A.V.A.S. a constatat că nu este

competenta să soluționeze această notificare în condițiile art. 29 din Legea

nr. 10/2001, republicata, iar în, al doilea rând, și-a îndeplinit obligațiile

legale, prin emiterea adresei nr. VP1/12198 din 12 octombrie 2006.

In considerarea celor mai de sus, in mod temeinic si legal A.V.A.S.

a declinat competența de soluționare a notificării, către Primăria Municipiului

Pitești, in baza art. 8 alin. (1), din Legea nr. 10/2001.

In ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii față

de A.V.A.S., instanța de apel a respins în mod greșit această excepție, fără a

analiza motivele invocate drept argumente în susținerea acestei critici în apel.

Astfel, A.V.A.S. a soluționat notificarea

intimatei-reclamante prin adresa nr. VP1/12198 din 12 octombrie 2006 transmițând-o

către Primăria Municipiului Pitești conform art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de judecata nu se poate substitui entității

investite potrivit legii speciale sa soluționeze procedura administrativă,

instanța neputând fi investită decât cu verificarea legalității deciziilor

luate in cadrul procedurii prealabile.

Mai mult reclamantul a formulat prezenta acțiune la data de

2 august 2001, înainte de a formula notificare in baza legii speciale, și, prin

urmare nu poate susține că nu i s-a răspuns la notificare.

Procedura judiciara este subsidiara, in sensul că, cei nemulțumiți

de modul de soluționare a notificărilor pot apela la justiție in termenul si

modalitățile expres stabilite de lege, respectiv prin formularea contestației

împotriva deciziei/dispoziției motivate emise in cadrul procedurii

administrative.

In acesta situație solicitarea reclamantului este

inadmisibila.

O altă critică vizează faptul ca instanța de apel a

stabilit in mod greșit cuantumul despăgubirilor.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanța de

judecata, prezintă o evidentă încălcare a dispozițiilor legale, legea specială

precizând expres competenta de evaluare in faza administrativă.

In acest context legislativ, hotărârea instanței de fond

este in totala contradicție cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr.

247/2005.

De asemenea, nu a fost comunicat A.V.A.S. raportul de

expertiză întocmit in cauză încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.

Totodată, la stabilirea valorii măsurilor reparatorii

instanța trebuia sa aibă in vedere dacă s-au primit sau nu despăgubiri pentru

imobilul in litigiu.

Ultima critică vizează faptul că reclamantul nu a făcut

dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării

la data preluării abuzive.

Sarcina probei proprietății si a deținerii legale a

acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi

îndreptățită, in conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale

art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, hotărârile recurate fiind pronunțate

cu încălcarea acestor dispoziții legale.

Certificatul de moștenitor depus in copie în dosarul

administrativ nu reprezintă titlu de proprietate.

Reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate

conform dispozițiilor art. 3 lit. a) și ale art. 23 din Legea nr. 10/2001,

republicată.

In conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312

alin. (3) C. proc. civ. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei

civile nr. 56/A din 06 martie 2009, schimbarea sentinței civile nr. 183 din 25

septembrie 2008, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S.,

a inadmisibilității acțiunii formulata de intimatul-reclamant fata de

instituția noastră, iar pe fondul respingerea cererii de chemare in garanție a A.V.A.S.,

ca neîntemeiata.

Pârâta SC C. SA a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului A.V.A.S., susținând că acesta parte are

calitate procesuală pasivă în cauză.

Astfel, dispozițiile Legii nr. 10/2001 stabilesc clar

obligativitatea acestei instituții de a soluționa notificarea persoanelor

îndreptățite în condițiile în care terenul se află în patrimoniul societăților

comerciale integral privatizate.

Terenul a fost preluat de către CAP Bascov în anul 1962,

iar prin Decretul nr. 129/1971 a fost expropriat în vederea înființării I.C.V.A.,

actual SC C. SA, despăgubirile pentru imobil fiind primite de fostul CAP

Bascov. La data preluării, terenul nu se afla în extravilanul localității.

Pârâta susține că terenul în cauză nu putea face obiectul Legii

nr. 18/1991, deoarece dispozițiile art.1 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (3)

stabilesc că reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui

drept se realizează numai pentru terenurile care se găseau în patrimoniul

cooperativelor agricole de producție la data de 1 ianuarie 1990.

Analizând recursul în limita susținerilor recurentei, se

constată că acesta este nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Structurând criticile formulate, în ordinea în care analiza

motivelor de recurs o impune, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate de stat, despăgubiri care se propun

de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat

privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) [care trimit la art. 25 alin. (1)]

fiind aplicabile în mod corespunzător.

Prin urmare, în sensul Legii nr. 10/2001 prin unitate

învestită cu soluționarea notificării se înțelege fie unitatea deținătoare,

respectiv entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului

dreptul de proprietate cu privire la bunul care face obiectul legii sau care

are bunul în patrimoniul său, fie persoana juridică abilitată de lege să

soluționeze notificarea cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul

său.

În speță, astfel cum a fost stabilită situația de fapt, și

cum de altfel recurenta nu a contestat nici în apel nici prin prezentul recurs,

SC C. SA este o societate comercială integral privatizată din 18 aprilie 2000

(fila 59 dosar fond), prin cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni, deținut

înainte de 1999 de către fostul F.P.S., actualul A.V.A.S.

În raport de această împrejurare de fapt reținută de

instanțele de fond și de dispozițiile legale anterior menționate, Curtea a

apreciat corect incidența acestora și a statuat că A.V.A.S. se legitimează

procesual în cauză, în calitatea sa de instituție publică care a efectuat

privatizarea și nu ca urmare a învestirii sale cu soluționarea notificării.

Astfel, criticile formulate de recurentă cu privire la

calitatea sa procesuală nu sunt fondate întrucât, în conformitate cu textele de

lege menționate, chemarea sa în judecată este obligatorie, chiar dacă A.V.A.S. nu

răspunde notificării și nu are competența de a restitui în natură sau de a

acorda măsuri reparatorii în echivalent.

Cu privire la criticile care vizează nedovedirea calității

reclamantei de persoană îndreptățită și regimul juridic al terenului, prin care

se aduc în discuție probele administrate, tinzând la reaprecierea acestora în

vederea determinării unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța

de apel, nu se încadrează nici în cazul de modificare indicat de recurentă, dar

nici în celelalte cazuri de modificare sau casare prevăzute expres și limitativ

de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs.

Or, având ca premisă situația de fapt stabilită de instanța

de apel, acestea nu pot fi analizate în recurs în afara cadrului restrictiv al

art. 304 C. proc. civ., situația de fapt stabilită pe bază de probe nemaiputând

fi cenzurată în această cale extraordinară de atac după abrogarea pct. 11 al

art. 304, prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

De altfel, prin decizia de casare a Înaltei Curți aceste

aspecte au fost dezlegate cu putere de lucru judecat într-un prim ciclu

procesual și prin urmare în condițiile dispoz. art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

asupra lor instanța de trimitere nu mai poate reveni, problemele de drept astfel

dezlegate devenind obligatorii pentru judecătorii fondului.

Pentru acest considerent nu va fi primită nici critica de

nelegalitate vizând stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanța de

judecata, întrucât acesta a constituit motivul principal al casării în primul

ciclu procesual.

În respectarea dispozițiilor art. 311 coroborat cu art. 315

C. proc. civ., în mod corect instanța de apel a statuat că nu pot face obiect

al analizei sale alte chestiuni ale procesului întrucât, prin efectul deciziei

de casare parțială, acestea au intrat în puterea lucrului judecat.

Cât privește critica că raportul de expertiză efectuată în

cauză nu a fost comunicat recurentei, aceasta nu poate fi cenzurată direct în

calea de atac extraordinară a recursului, atât timp cât nu a fost reclamată în

apel, fiind vorba despre o critică formulată

omisso medio

, trecând peste

calea de atac a apelului.

Mai mult decât atât, raportul de expertiză efectuat în

rejudecarea cauzei a fost depus în termen în data de 4 iunie 2008, iar A.V.A.S.

legal citată la termenele de judecată, nu a depus diligențe pentru a lua

cunoștință de acest raport și nici nu a solicitat comunicarea lui.

Cu privire la greșita soluționare a excepției

inadmisibilității acțiunii, în raport de împrejurarea că demersul judiciar a

fost inițiat la data de 2 august 2001, înainte de demararea procedurii

administrative, declanșate prin notificarea reclamantei din data de 2 noiembrie

2001, nu se pot reține argumente fondate pentru admiterea acestui motiv de

recurs.

Așa cum rezultă din materialul probator și cum a reținut

Curtea de apel, reclamanta a formulat prima notificare, în baza Legii nr. 10/2001

pentru imobilul în litigiu, la data de 21 mai 2001 (fila 5 dosar prima

instanță) către SC S.G. SA, iar ulterior au fost notificate, ca urmare a

corespondenței purtate, A.V.A.S. (la data de 8 noiembrie 2001, fila 48 dosar

prima instanță) și SC C. SA (la data de 12 noiembrie 2001, fila 33 dosar prima

instanță).

Pasivitatea persoanei juridice deținătoare, sub forma

lipsei răspunsului la notificarea reclamantei, a deschis acesteia accesul la

justiție, proces care reprezintă o acțiune în realizarea dreptului în acord cu

scopul legii speciale de reparație, demersul judiciar al reclamantei fiind

legal și admisibil, din această perspectivă, analizată just de către instanța

de apel.

În consecință, față de considerentele expuse, în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de A.V.A.S.

împotriva deciziei civile nr. 56A din 6 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.