ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 465/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 465/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 273 din 19
decembrie 2002, Tribunalul Argeș a admis acțiunea reclamantei M.A. în sensul că
a constatat dreptul acesteia de a primi despăgubiri în echivalent pentru
terenul în suprafață de 1100 mp situat în Pitești.
Apelul declarat de pârâta SC S.G. SA
Pitești a fost admis prin decizia civilă nr.87/2003 pronunțată de Curtea de
Apel Pitești, în sensul acordării de despăgubiri echivalente
reclamantei-intimate, pentru suprafața de 703,28 mp teren deținut de societatea
recurentă și despăgubiri echivalente suprafeței de 117,88 mp deținut de SC C.G.
SA, ambele suprafețe fiind situate la aceeași adresă, respectiv, str. N.
A fost respinsă acțiunea față de
Primăria municipiului Pitești și totodată, a fost respinsă cererea de chemare
în garanție față de A.P.A.P.S.
Pentru a pronunța această decizie,
Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta este moștenitoarea
proprietarului terenului obiect al litigiului, teren ce nu a format obiectul
Legii nr. 18/1991 și nici nu-l putea forma deoarece în anul 1990 acesta nu era
în patrimoniul C.A.P.
Cum terenul pretins a fost preluat
cu titlu valabil de către societățile comerciale pârâte privatizate în
condițiile legii, reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent,
conform art. 27 din Legea nr. 10/2001, măsuri care au fost stabilite în raport
de suprafața deținută de fiecare din cele două societăți, conform raportului de
expertiză dispus în apel.
S-a mai constatat faptul că,
Primăria nefiind deținătoarea imobilului, nu are nici calitate procesuală
pasivă în cauză.
În ce privește chemarea în garanție
a A.P.A.P.S., față de împrejurarea că nu a fost stabilit cuantumul
despăgubirilor, iar reclamanta nu a declarat apel împotriva sentinței, s-a
considerat de către aceeași instanță de apel că nu este cazul pronunțării unei
hotărâri în contradictoriu cu această parte. Numai ulterior, printr-o eventuală
acțiunea în instanță prin care să fie stabilit cuantumul și natura
despăgubirilor, va putea fi eventual antrenată răspunderea A.V.A.S.
Împotriva acestei decizii, în
termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. au declarat recurs pârâtele SC
S.G. SA Pitești și SC C.G. SA Pitești.
Ambele recursuri critică decizia
Curții de Apel pentru următoarele considerente:
În mod greșit, instanțele nu s-au
pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor părți
și în mod greșit au respins cererea de chemare în garanție a A.V.A.S. Aceasta
deoarece, SC C. SA a fost privatizată în condițiile legii iar o parte din teren
l-a vândut SC S.G. SA astfel încât ambele societăți au capital integral privat,
fiind scutite de la acordarea de măsuri reparatorii față de foștii proprietari,
conform art. 27 din Legea nr. 10/2001. Această obligație revine A.V.A.S. care
trebuia așadar să fie introdusă în cauză.
Pe de altă parte, s-a invocat faptul
că, terenul a fost preluat de C.A.P. și prin urmare, conform art. 8 din Legea
nr. 10/2001, restituirea acestuia putea fi făcută în condițiile Legii nr. 18/1991.
Chiar și în situația în care,
măsurile reparatorii trebuiau acordate, în condițiile în care nu s-a solicitat
restituirea în natură ci doar despăgubiri în echivalent, recurentele au
considerat că se impunea a fi stabilit cuantumul acestor măsuri, natura lor
precum și partea obligată la acordarea lor și care nu putea fi altcineva decât
fosta A.P.A.P.S.
Examinând recursurile societăților
pârâte prin prisma criticilor invocate cât și din oficiu conform art. 306 alin.
(2) C. proc. civ., se constată că acestea sunt fondate pentru următoarele
considerente:
Terenul în litigiu, preluat de
C.A.P. Bascov în anul 1962, a fost expropriat prin Decretul nr. 129/1971 în ce
privește suprafață de 1100 mp în vederea înființării SC C.G. SA Pitești. Scopul
exproprierii a fost realizat.
În aceste condiții, instanțele au
stabilit în mod corect obligativitatea acordării de măsuri reparatorii prin
echivalent și nu în natură dar, nu au stabilit natura juridică și nici
cuantumul acestora.
Dat fiind faptul că, potrivit art. 11
pct. 8 din Legea nr. 10/2001 natura juridică a măsurilor reparatorii acordate
prin echivalent este în mod concret și limitativ enunțată, o hotărâre
judecătorească dată fără a se preciza în ce constă „echivalența” acestor
măsuri, este nelegală.
Aceeași hotărâre nu stabilește însă
nici părțile sau persoanele juridice cărora le revin obligația de acordare a
măsurilor reparatorii. O hotărâre judecătorească prin care se stabilește un
drept virtual al părții care-l solicită, este în realitate privată de
respectarea principiului contradictorialității părților și totodată, imposibil
de executat.
Practic, o astfel de hotărâre obligă
părțile la promovarea unei acțiuni judecătorești ulterioare, fapt ce face să
fie încălcate prevederile art. 129 alin. (1) și (2) C. proc. civ. cu privire la
stabilirea cadrului procesual și al situației de fapt în raport de care sunt
aplicabile dispozițiile legale.
Cum aceste dispoziții au fost
încălcate de către instanțe, rezultă că hotărârea este susceptibilă de casare
și pentru acest motiv care face să fie îndeplinit cazul de recurs prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Totodată, instanțele nu au lămurit
nici prin prisma prevederilor legale în materie și nici prin prisma stării de
fapt, dacă se impun sau nu, chemarea în garanție a A.V.A.S.
Astfel, în condițiile în care
notificarea reclamantei a fost adresată acestei din urmă autorități (fila 48
fond), instanțele aveau obligația de a examina cererea în special a SC S.G. SA,
inclusiv cu privire la acest aspect.
Instanțele nu s-au pronunțat nici în
privința excepției de in admisibilitate a acțiunii invocată de pârâta SC C.G.
SA prin prisma faptului că, acțiunea a fost introdusă în instanță la data de 2
august 2001 iar notificarea sa a fost realizată la 2 noiembrie 2001.
Pentru toate aceste considerente,
urmează ca pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.
civ., să fie casate ambele hotărâri.
Deoarece este nevoie de a se stabili
natura juridică a despăgubirilor acordate prin echivalent, precum și cuantumul
acestora, fapt ce presupune administrarea de noi probe, urmează ca, în temeiul
art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cauza să fie trimisă spre rejudecare la
instanța de fond.
Cu prilejul rejudecării, în afara
aspectului arătat, instanța va stabili calitățile procesuale pasive și
răspunderea concretă a fiecăreia din părțile implicate în proces.
De asemenea, va analiza excepția
inadmisibilității acțiunii, precum și orice alte eventuale excepții, atât prin
prisma stării de fapt cât și a prevederilor legale în materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de
pârâtele SC S.G. SA Pitești și SC C. SA Pitești împotriva deciziei nr. 87/A din
4 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.
Casează decizia recurată precum și
sentința nr. 273 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Argeș, secția civilă, și
trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.