ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 465/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 273 din 19

decembrie 2002, Tribunalul Argeș a admis acțiunea reclamantei M.A. în sensul că

a constatat dreptul acesteia de a primi despăgubiri în echivalent pentru

terenul în suprafață de 1100 mp situat în Pitești.

Apelul declarat de pârâta SC S.G. SA

Pitești a fost admis prin decizia civilă nr.87/2003 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, în sensul acordării de despăgubiri echivalente

reclamantei-intimate, pentru suprafața de 703,28 mp teren deținut de societatea

recurentă și despăgubiri echivalente suprafeței de 117,88 mp deținut de SC C.G.

SA, ambele suprafețe fiind situate la aceeași adresă, respectiv, str. N.

A fost respinsă acțiunea față de

Primăria municipiului Pitești și totodată, a fost respinsă cererea de chemare

în garanție față de A.P.A.P.S.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta este moștenitoarea

proprietarului terenului obiect al litigiului, teren ce nu a format obiectul

Legii nr. 18/1991 și nici nu-l putea forma deoarece în anul 1990 acesta nu era

în patrimoniul C.A.P.

Cum terenul pretins a fost preluat

cu titlu valabil de către societățile comerciale pârâte privatizate în

condițiile legii, reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent,

conform art. 27 din Legea nr. 10/2001, măsuri care au fost stabilite în raport

de suprafața deținută de fiecare din cele două societăți, conform raportului de

expertiză dispus în apel.

S-a mai constatat faptul că,

Primăria nefiind deținătoarea imobilului, nu are nici calitate procesuală

pasivă în cauză.

În ce privește chemarea în garanție

a A.P.A.P.S., față de împrejurarea că nu a fost stabilit cuantumul

despăgubirilor, iar reclamanta nu a declarat apel împotriva sentinței, s-a

considerat de către aceeași instanță de apel că nu este cazul pronunțării unei

hotărâri în contradictoriu cu această parte. Numai ulterior, printr-o eventuală

acțiunea în instanță prin care să fie stabilit cuantumul și natura

despăgubirilor, va putea fi eventual antrenată răspunderea A.V.A.S.

Împotriva acestei decizii, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. au declarat recurs pârâtele SC

S.G. SA Pitești și SC C.G. SA Pitești.

Ambele recursuri critică decizia

Curții de Apel pentru următoarele considerente:

În mod greșit, instanțele nu s-au

pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor părți

și în mod greșit au respins cererea de chemare în garanție a A.V.A.S. Aceasta

deoarece, SC C. SA a fost privatizată în condițiile legii iar o parte din teren

l-a vândut SC S.G. SA astfel încât ambele societăți au capital integral privat,

fiind scutite de la acordarea de măsuri reparatorii față de foștii proprietari,

conform art. 27 din Legea nr. 10/2001. Această obligație revine A.V.A.S. care

trebuia așadar să fie introdusă în cauză.

Pe de altă parte, s-a invocat faptul

că, terenul a fost preluat de C.A.P. și prin urmare, conform art. 8 din Legea

nr. 10/2001, restituirea acestuia putea fi făcută în condițiile Legii nr. 18/1991.

Chiar și în situația în care,

măsurile reparatorii trebuiau acordate, în condițiile în care nu s-a solicitat

restituirea în natură ci doar despăgubiri în echivalent, recurentele au

considerat că se impunea a fi stabilit cuantumul acestor măsuri, natura lor

precum și partea obligată la acordarea lor și care nu putea fi altcineva decât

fosta A.P.A.P.S.

Examinând recursurile societăților

pârâte prin prisma criticilor invocate cât și din oficiu conform art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., se constată că acestea sunt fondate pentru următoarele

considerente:

Terenul în litigiu, preluat de

C.A.P. Bascov în anul 1962, a fost expropriat prin Decretul nr. 129/1971 în ce

privește suprafață de 1100 mp în vederea înființării SC C.G. SA Pitești. Scopul

exproprierii a fost realizat.

În aceste condiții, instanțele au

stabilit în mod corect obligativitatea acordării de măsuri reparatorii prin

echivalent și nu în natură dar, nu au stabilit natura juridică și nici

cuantumul acestora.

Dat fiind faptul că, potrivit art. 11

pct. 8 din Legea nr. 10/2001 natura juridică a măsurilor reparatorii acordate

prin echivalent este în mod concret și limitativ enunțată, o hotărâre

judecătorească dată fără a se preciza în ce constă „echivalența” acestor

măsuri, este nelegală.

Aceeași hotărâre nu stabilește însă

nici părțile sau persoanele juridice cărora le revin obligația de acordare a

măsurilor reparatorii. O hotărâre judecătorească prin care se stabilește un

drept virtual al părții care-l solicită, este în realitate privată de

respectarea principiului contradictorialității părților și totodată, imposibil

de executat.

Practic, o astfel de hotărâre obligă

părțile la promovarea unei acțiuni judecătorești ulterioare, fapt ce face să

fie încălcate prevederile art. 129 alin. (1) și (2) C. proc. civ. cu privire la

stabilirea cadrului procesual și al situației de fapt în raport de care sunt

aplicabile dispozițiile legale.

Cum aceste dispoziții au fost

încălcate de către instanțe, rezultă că hotărârea este susceptibilă de casare

și pentru acest motiv care face să fie îndeplinit cazul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, instanțele nu au lămurit

nici prin prisma prevederilor legale în materie și nici prin prisma stării de

fapt, dacă se impun sau nu, chemarea în garanție a A.V.A.S.

Astfel, în condițiile în care

notificarea reclamantei a fost adresată acestei din urmă autorități (fila 48

fond), instanțele aveau obligația de a examina cererea în special a SC S.G. SA,

inclusiv cu privire la acest aspect.

Instanțele nu s-au pronunțat nici în

privința excepției de in admisibilitate a acțiunii invocată de pârâta SC C.G.

SA prin prisma faptului că, acțiunea a fost introdusă în instanță la data de 2

august 2001 iar notificarea sa a fost realizată la 2 noiembrie 2001.

Pentru toate aceste considerente,

urmează ca pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., să fie casate ambele hotărâri.

Deoarece este nevoie de a se stabili

natura juridică a despăgubirilor acordate prin echivalent, precum și cuantumul

acestora, fapt ce presupune administrarea de noi probe, urmează ca, în temeiul

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cauza să fie trimisă spre rejudecare la

instanța de fond.

Cu prilejul rejudecării, în afara

aspectului arătat, instanța va stabili calitățile procesuale pasive și

răspunderea concretă a fiecăreia din părțile implicate în proces.

De asemenea, va analiza excepția

inadmisibilității acțiunii, precum și orice alte eventuale excepții, atât prin

prisma stării de fapt cât și a prevederilor legale în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâtele SC S.G. SA Pitești și SC C. SA Pitești împotriva deciziei nr. 87/A din

4 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Casează decizia recurată precum și

sentința nr. 273 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Argeș, secția civilă, și

trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.