ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9814/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș,

secția civilă, la 4 martie 2003, reclamanții N.T. și V.M. au chemat în judecată

pe pârâții Primăria municipiului Pitești și Consiliul județean Argeș, pentru ca

instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la

plata de despăgubiri prin echivalent bănesc pentru suprafața de teren de 2670

mp situat în județul Argeș.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că

autorii reclamanților au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului

menționat. Prin notificările nr. 7995 și 7996 din 14 iunie 2001 reclamanții au

solicitat despăgubiri dar instituțiile sesizate tergiversează soluționarea

acestora.

La termenul din 30 mai 2003 reclamanții și-au completat

acțiunea în sensul că au solicitat restituirea în natură a terenului în

suprafață de 727 mp situat în Pitești, suprafață care nu este afectată de

construcții, și despăgubiri prin echivalent bănesc pentru suprafața de teren de

2670 mp.

La 25 septembrie 2003 SC A. SA a formulat cerere de

intervenție în interes propriu în legătură cu cererea reclamanților de

restituire a terenului care face parte din suprafața totală de 3210,69 mp

situat în Pitești, județ Argeș.

În motivarea cererii s-a arătat că terenul în legătură cu

care a fost formulată acțiunea principală face parte din terenul proprietatea

intervenientei, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate

seria M11 nr. 0012 emis la 7 decembrie 1993 de către Ministerul Culturii.

Prin sentința civilă nr. 367 din 12 decembrie 2003,

Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins acțiunea principală și cererea de

intervenție ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cererea

pentru restituirea în natură a terenului este prematur formulată deoarece

reclamanților nu le-a fost emisă decizie sau dispoziție motivată asupra acestei

cereri. Numai după emiterea deciziei sau dispoziției vor putea formula plângere

împotriva ei.

Cât privește cererea de măsuri reparatorii prin echivalent

bănesc, instanța a reținut că reclamanții nu s-au prezentat în instanță și nu

au administrat niciun fel de probe pentru a dovedi dreptul de proprietate

asupra terenului în suprafață de 2670 mp.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a

fost admis prin decizia civilă nr. 2082 A din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă. Sentința a fost schimbată în parte în sensul că a fost

admisă în parte acțiunea și a fost obligată Primăria municipiului Pitești să

facă petenților o ofertă de restituire prin echivalent pentru terenul în

suprafață de 2670 mp, corespunzătoare valorii imobilului, ce va fi stabilită

potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (5)-(7) din Legea nr. 10/2001. Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat

că prima instanță a apreciat greșit că acțiunea este prematur formulată în

privința restituirii în natură a terenului în suprafață de 727 mp. Faptul că

petenții nu au primit nici un răspuns la notificarea din data de 28 mai 2001 și

nici până la introducerea acțiunii, echivalează cu o soluționare negativă a

notificării.

Totuși, cererea de restituire în natură nu poate fi admisă

pentru că terenul nu este liber. Așa cum rezultă din raportul de expertiză

efectuat în cauză, terenul în suprafață de 743 mp constituie platformă pentru

încărcare-descărcare marfă, fiind încadrată în categoria de folosință

construcții.

Cât privește cererea de acordare a despăgubirilor bănești

pentru terenul în suprafață de 2670 mp, instanța a apreciat că reclamanții

și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului. Prin Decretul nr. 410

din 31 mai 1962 a fost expropriată suprafața de 2810 mp, teren care a intrat în

totalitate în domeniul public, parte din el intrând în lărgirea străzii R., iar

altă parte în construcția blocurilor. În atare situație, reclamanții sunt

îndreptățiți să primească măsuri reparatorii prin echivalent constând în

acordarea de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de

privatizare sau în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de

capital.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs apelanții

reclamanți și intimata pârâtă Primăria municipiului Pitești.

Reclamanții au considerat că hotărârea instanței de apel

este nelegală potrivit art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., fiind făcută

aplicarea greșită a prevederilor art. 10 și art. 11 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

Din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că terenul

în suprafață de 743 mp este liber. La dosar nu a fost depusă autorizația de

construire a pretinsei platforme tehnologice pentru încărcare-descărcare marfă

și nici nu există alte dovezi care să combată constatările expertului desemnat

în cauză.

În mod nelegal instanța nu a dispus ca, pe lângă suprafața

de 2670 mp intrată în domeniul public, să li se dea reclamanților măsuri

reparatorii prin echivalent și pentru suprafața de 1175 mp intrată în domeniul

public.

Primăria municipiului Pitești a criticat hotărârea deoarece,

față de dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea prin

care se solicită despăgubiri bănești trebuia adresată prefecturii.

Reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate al

autorilor lor asupra suprafeței de 2670 mp. Certificatele de rol constituie

numai un început de dovadă scrisă.

Greșit a fost respinsă excepția de prematuritate, lipsa

răspunsului la notificare neputând fi considerat drept o soluționare negativă.

În dovedirea recursurilor, în temeiul art. 305 C. proc. civ.

au fost depuse, în copie, înscrisuri.

Prin întâmpinare, SC F.C. SA (fostă SC A. SA) a solicitat

respingerea recursului reclamanților, hotărârea atacată confirmând faptul că

intimata posedă terenul în litigiu cu titlu.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor

formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în

toate etapele procesuale, Înalta Curte a reținut următoarele:

1.Recursul

reclamanților este nefondat.

Terenul în suprafață de 743 mp, solicitat a fi restituit în

natură, face parte din suprafața de 3601,94 mp deținută în proprietate de

actuala SC F.C. SA, în temeiul certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M 11 nr. 0012 emis de Ministerul Culturii la 7 decembrie

1993.

Câtă vreme nu a fost pusă în discuție și analizată

valabilitatea titlului intimatei, nu se poate susține că terenul solicitat este

„liber”, astfel încât să poată fi restituit în natură.

Față de cele ce preced, respingând cererea de restituire în

natură, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 care permit restituirea în natură a porțiunii de

teren

rămase liberă

, atunci când lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă parțial terenul.

Pe de altă parte, cererea de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1175 mp a fost făcută direct în

recurs, lucru inadmisibil față de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.,

aplicabil conform art. 316 C. proc. civ.

Așadar, motivele de recurs invocate nu întrunesc cerințele

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., legea materială incidentă în cauză fiind

interpretată și aplicată corect.

Deși a fost invocat drept temei al recursului și art. 304

pct. 10 C. proc. civ., reclamanții nu au motivat care ar fi mijlocul de apărare

sau dovada administrată asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat, și

care ar fi determinat o altă soluție decât cea pronunțată;

Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data judecării

recursului, și de care trebuie să se țină seama, față de principiul aplicării

imediate a legii materiale noi, nu mai prevede că notificarea prin care

persoana îndreptățită solicită acordarea de despăgubiri bănești sau optează

pentru despăgubiri bănești se adresează prefecturii în a cărei rază se află ori

s-a aflat imobilul preluat abuziv. Așadar, critica în sensul că numai

prefectura este îndreptățită să acorde despăgubiri bănești nu este întemeiată.

În condițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente,

deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Iar conform alin. (5) și (6) al aceluiași text,

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute

la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură

a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori

desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de

evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire.

Așadar, după modificarea Legii nr. 10/2001 despăgubirile

pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în natură, se acordă potrivit

Legii speciale 247/2005, după procedura instituită de titlul VII.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs în sensul că

reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate. Conform art. 25 din

Legea nr. 10/2001, î

n

absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de

proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în

executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin. (1) și în

absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura

preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

În aceste condiții, certificatele de impunere coroborate cu

procesul verbal nr. 40 din 9 octombrie 1974 și cu extrasul de pe tabelul

cuprinzând terenurile expropriate de la N.T. și N.V., fac dovada deplină a dreptului

de proprietate al autorilor reclamanților asupra terenurilor pentru care se

solicită măsuri reparatorii.

În fine, respingerea excepției de prematuritate a fost

corectă, nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea notificată

trebuie să răspundă asupra notificării, dând naștere dreptului persoanei

interesate de a se adresa instanței cu o cerere prin care să tindă la

analizarea fondului pretențiilor sale.

Așadar, nici criticile acestei recurente nu pot fi admise

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor

fi respinse ca nefondate, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții N.T. și V.M. și pârâta

Primăria municipiului Pitești împotriva deciziei civile nr. 2082 A din 4

noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2006.