ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 196/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 4876/95/2006, reclamantul S.E.A. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 138 din 13 martie 2006 emisă de primarul com. Logrești, în contradictoriu cu Primăria Logrești, solicitând anularea în parte a acestei dispoziții, restituirea în natură a suprafeței de 3,75 ha teren intravilan situat în corn. Logrești, jud.Gorj și obligarea pârâților la emiterea unei noi dispoziții de acordare de măsuri reparatorii pentru întreaga valoare a construcțiilor demolate. Prin sentința civilă nr. 405 din 07 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. 4876/95/2006, s-a admis contestația formulată de reclamantul S.E.A., împotriva Dispoziției nr. 138 din 13 martie 2006 emisă de primarul com.

Logrești, în contradictoriu cu Primăria Logrești, jud. Gorj. S-a modificat dispoziția contestată, în sensul că, pentru bunurile imobile notificate cu notificarea din 2001, contestatorul este îndreptățit ia măsurii reparatorii în echivalent potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plăților despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Pentru bunurile notificate cu notificarea din 2001 ce privește restituirea în natură a suprafeței de 3,5 ha, contestatorul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar pentru terenul în intravilan în suprafața de 19.829 mp, restul suprafeței de 16.153 mp nefacând obiectul Legii nr. 10/2001.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin Dispoziția nr. 138/2006, a cărui anulare se solicită, au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent cu titlu de valoare nominală sau acțiuni, pentru 20 % din valoarea bunurilor inventariate în anul 1949, ce au făcut obiectul notificării din 2001, fiind respinsă cererea privind terenul în suprafață de 3,75 ha teren agricol ce a făcut obiectul notificării din 2001. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, cu completarea ulterioară, s-a stabilit că suprafața de teren solicitată de reclamant a-i fi restituită în natură, se compune din două suprafețe de teren, din care în intravilan 19.829 mp, ce este ocupată de spitalul sătesc, trotuar și parțial de drumul bisericii, iar în extravilan 16.153 mp.

Astfel că, din suprafața de teren de 3,5 ha reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar pentru terenul intravilan în suprafață de 19.829 mp, restul suprafeței de 16.153 mp aflându-se în extravilan, nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Cu privire Ia bunurile imobile, ce au făcut obiectul notificării din 2001, l-a apreciat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plăților despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, bunurile fiind enumerate în inventarul întocmit în anul 1949 cu ocazia preluării acestora de către stat.

Față de considerentele arătate, tribunalul a admis contestația, a modificat Dispoziția nr. 138/2006, în sensul că pentru bunurile imobile notificate cu notificarea din 2001, reclamantul este îndreptățit la măsurii reparatorii în echivalent potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plăților despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar pentru bunurile notificate cu notificarea din 2001 ce privește restituirea în natură a suprafeței de 3,5 ha, contestatorul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar pentru terenul în intravilan în suprafața de 19.829 mp, restul suprafeței de 16.153 mp nefacând obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 325 din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelurile declarate de reclamant și de pârât, ca nefondate. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 616 din 20 septembrie 2011, a admis recursurile declarate de reclamantul S.E.A. și de pârâtul primarul com. Logrești împotriva deciziei Curții de Apei Craiova. A casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe, Curtea de Apel Craiova. S-a reținut că, prin motivele sale de apel, reclamantul S.E.A.

a criticat soluția primei instanțe pentru încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se restituie în natură, fără excepție, toate imobilele având destinațiile menționate în anexa nr. 2 lit. a), respectiv cele ocupate și afectate de spitale și unități sanitare, critică ee nu a fost examinată de instanța de apei, referinrîu-se în considerentele deciziei Ia situația de fapt stabilită prin cele două expertize judiciare efectuate în cauză, ca temei pentru refuzul restituirii în natură a terenului ocupat de Spitalul Logrești și destinat funcționării acestuia. În rejudecare, prin Decizia nr. 73 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că terenurile solicitate a fi restituite în natură de către apelant nu cad sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (7) din Legea nr. 10/2001, ci sub incidența dispozițiilor alin. (1) și (2) al acestui articol. Chiar dacă construcția preluată inițial, restituită prin sentința civilă nr. 349/1995 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, nu a fost demolată, terenul pe care se află amplasată aceasta nu poate fi restituit în natură deoarece pe teren există și alte construcții noi printre care cea în care funcționează spitalul, terenul deservind în integralitate bunei funcționări a spitalului. Terenul nu este liber nici parțial pentru a se dispune eventual restituirea în natură a unei părți din suprafața solicitată.

Terenul pe care se află amplasată școala, de asemenea nu poate fi restituit în natură, întrucât nu este teren liber pe el fiind edificate construcții noi ce deservesc în integralitate funcționării unității școlare. În sens și cu normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 instanța de apel a reținut că, aceste terenuri nu sunt libere, pentru a se dispune restituirea în natură a acestora, apelantul fiind persoană îndreptățită a i se acorda măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, așa cum corect a stabilit prima instanță. Referitor la incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, care vizează situația în care imobilul preluat compus din teren și construcții se află în prezent în folosința instituțiilor care desfășoară activități de interes public de învățământ, sănătate ori social culturale, acesta nu se aplică imobilelor-terenuri pe care au fost edificate construcții noi.

În ceea ce privește terenul situat în extravilan acesta cade sub incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Lege, potrivit cărora, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamantul Sâvoiu Emanoil Alexandru, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând modificarea hotărârilor pronunțate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului, reclamantul a susținut o greșită interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1)-(2) și art. 16 din Legea nr. 10/2001. Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 3092 din 4 iunie 2013, a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut următoarele; Potrivit prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai cu scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Astfel, s-a arătat că situația de fapt a imobilului în litigiu nu a fost pe deplin lămurită, întrucât rapoartele de expertiză tehnică de specialitate, ce au fost efectuate în prezenta cauză, nu au stabilit în mod clar și tară echivoc dacă terenul a cărei restituire în natură se solicită este liber sau este ocupat în totalitate de construcțiile nou edificate, precum și natura acestor construcții. Din concluziile expertizelor efectuate în cauză a rezultat contradicții, iar situația de fapt a terenului nu este lămurită, nici sub aspectul întinderii suprafețelor situate în intravilan, aferente spitalului și școlii din localitate, nici sub aspectul proporției în care aceste suprafețe sunt ocupate de construcții și sunt afectate de utilități publice.

Astfel, deși în cele două expertize se rețin suprafețe de teren diferite ca fiind aferente spitalului și școlii din Logrești, se concluzionează că întregul teren este ocupat de cele două instituții. Pe de altă parte, completarea la cel de-al doilea raport, efectuată în scopul de a lămuri starea imobilului, identifică construcția veche, nedemolată (conac), restituită proprietarului și arată că aceasta se află pe terenul aferent curții spitalului, în suprafață totală de 8.128 mp și are la sol o suprafață construită de 279 mp, menționându-se că noile construcții edificate pe acest teren ocupă 1.319 mp, la care se adaugă cele 4 fântâni din curtea spitaiuiui.

Referitor la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanța supremă a reținut că aceste prevederi legale nu sunt incidente, întrucât, în speță, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului teren pe care autoritățile statului au edificat spitalul și școala generală din Logrești, cerere ce urmează a fi soluționată în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 100/2001 incidente în cauză. Efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare este absolut necesară pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt în prezenta speță, la care să se facă o aplicare corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Cu ocazia rejudecării, s-a îndrumat ca, instanța de trimitere va dispune completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru identificarea și măsurarea terenului în litigiu, precum și pentru a se stabili dacă acesta este ocupat în totalitate de construcțiile noi și dacă este afectat de amenajări/utilități publice. În acest scop, expertiza va determina fiecare suprafață de teren ocupată, va verifica natura noilor edificate - construcții ușoare, demontabile, definitive (completarea la raport menționează și clădiri ruinate, precum și garaj, clădire portar, spălătorie, etc) și dacă acestea servesc bunei funcționări a celor două instituții publice, precum și utilitățile care eventual afectează terenul.

După administrarea expertizei tehnice judiciare, prin coroborarea întregului material probator existent la dosarul cauzei instanța de trimitere va stabili pe deplin situația de fapt și va face aplicarea legii, dispunând masurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ce pot fi acordate reclamantului. În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 3125 din 8 septembrie 2014, a constatat că apelul formulai de reclamant este fondat, numai prin prisma criticii prin care se invocă acordarea în mod greșit a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru întreaga suprafață de teren situată în intravilan, deși există posibilitatea restituirii în natură a terenului.

Critica referitoare la terenul extravilan, precum și critica prin care s-a invocat interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, s-au considerat nefondate. În ceea ce privește terenul situat în extravilan, s-a constatat că acesta nu formează obiectul Legii nr. 10/2001 raportat la prevederile art. 8 din lege, iar din perspectiva incidenței art. 16 din Legea nr. 10/2001, s-a reținut, că terenul în litigiu nu intră sub incidența prevederilor acestui text de lege, aspect analizat și tranșat cu putere de lucru judecat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia de casare nr. 3092 din 4 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4876/95/2006**.

Cu privire la terenul intravilan solicitat în vederea restituirii de către apelantul reclamant, criticile s-au apreciat parțial întemeiate pentru considerentele următoare: Având în vedere conținutul normelor legale incidente, dar și concluziile raportului de expertiză (cu completările ulterioare), efectuat în apel de expertul D.D., s-a apreciat că instanța de fond a acordat în mod greșit măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafață de teren intravilan solicitată de reclamant, fiind posibilă restituirea parțială în natură a terenului. Astfel, potrivit raportului de expertiză întocmit în faza procesuală a apelului, de expertul D.D. (fila 31 Dosar nr. 4876/95/2006*** al Curții de Apel Craiova), terenul intravilan revendicat de reclamant are suprafața totală de 18.464 mp și este ocupat în prezent de; proprietatea privată a moștenitorilor Istrate, curtea Spitalului Tg.

Logrești și curtea Școlii gen. Tg. Logrești. Conform măsurătorilor efectuate de expertul tehnic, proprietatea privată a moștenitorilor Istrate, ocupă suprafața de 1.814 mp (pentru acest teren fiind eliberat titlu definitiv de proprietate), Spitalul Tg. Logrești ocupă suprafața de 8.128 mp, în timp ce Școala gen. Tg. Logrești ocupă suprafața de 8.522 mp. Suprafața de 8.128 mp deținută de Spitalul Tg. Logrești are destinația de curți construcții, pe aceasta fiind amplasată clădirea spitalului și alte construcții care servesc funcționării spitalului, iar suprafața de 8.522 mp deținută de Școala gen. Tg. Logrești are destinația de curți construcții, pe care sunt amplasate clădirea școlii, biblioteca comunală, magazii, WC-uri, sală de sport și grădiniță.

Rezultă de asemenea că majoritatea construcțiilor identificate pe terenul intravilan sunt construcții definitive, cu fundație, zidărie și acoperiș, eu excepția cotețelor și a magaziei existente pe terenul aferent spitalului, care sunt în stare de ruină, fiind demolabile, iar pe terenul aferent spitalului clădirea portar nu mai există. Prin răspunsul ia obiecțiunile la raportul de expertiză s-a menționat că cele două instituții, spitalul și școala, ar putea funcționa Iară construcțiile din jumătatea de est a celor două terenuri, astfel că din curtea spitalului s-ar putea detașa suprafața S1 = 5.876 mp aferentă conacului și delimitată pe planul anexă la pct. A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-A, iar din curtea școlii ar putea fi detașată suprafața S2 - 3.522 mp, delimitată pe planul anexă de pct. D-K-L-M-F-E-D.

Potrivit adresei din 25 iunie 2014 emisa de intimata pârâtă Primăria com. Logrești în ceea ce privește suprafața de 5.876 mp, construcțiile existente pe aceasta nu mai sunt funcționale, iar Centrul de sănătate (Spitalul) poate să funcționeze fără acestea, în timp ce referitor la suprafața S2 - 3.552 mp, construcțiile existente pe aceasta sunt funcționale și fără acestea Școala Tg.-Logrești nu poate funcționa. Având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, singura suprafață de teren intravilan care poate fi restituită în natură reclamantului este suprafața de 5.876 mp notată cu S1 și delimitată de pct. A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-A pe planul de situație anexă la răspunsul la obiecțiuni întocmit de expertul D.D., aflat la fila 59 în dosarul de apel.

Cu privire la această suprafață de teren s~a reținut că nu există niciun fel de impediment la restituirea în natură, astfel încât, în mod greșit, prima instanță a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile în care sunt îndeplinite prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din Lege, fiind deci posibilă restituirea. Din suprafața totală ce reprezintă curtea Spitalului Logrești, poate fi restituită în natură suprafața notată cu S1 = 5.876 mp, diferența de teren până la suprafața de 8.128 mp ocupată de clădirea spitalului, neputând fi restituită deoarece este necesară pentru buna funcționare a acestei instituții. Referitor la terenul în suprafață de 8.522 mp ocupat de Școala gen.

Logrești, acesta nu poate fi restituit în natură, întrucât, pe acest teren este amplasată școala, biblioteca, sala de sport și grădinița, dar și alte construcții mai mici care sunt funcționale și fără de care școala și grădinița nu pot funcționa. Varianta propusă de expert în sensul restituirii suprafeței notată pe planul de situație cu S2 = 3.552 mp, nu a putut fi împărtășită de instanța de apel deoarece expertul a propus restituirea acestei suprafețe, deși nu a făcut nici un fel de verificări cu privire la construcțiile având destinația de grădiniță și sală de sport existente pe acest teren. Situația celor două construcții a fost clarificată numai după comunicarea relațiilor solicitate la Primăria com.

Logrești, intimata pârâtă arătând expres în cuprinsul adresei din 25 iunie 2014 (fila 69 dosar apel), că aceste construcții sunt funcționale și fără acestea Școala Tg. Logrești nu poate funcționa. Sub aspectul întinderii suprafeței tataie de teren intravilan, instanța de apel a reținut următoarele: La instanța de fond în urma măsurătorilor efectuate, expertui tehnic S.E. a stabilit că terenul intravilan solicitat de reclamant în vederea restituirii este în suprafață de 19.829 mp (fila 104 dosar fond), în timp ce expertiza efectuată de expertui D.D. în apelul de față concluzionează că, terenul intravilan are suprafața totală de 18.464 mp (fila 32 dosar apel).

Primăria Logrești deși a exercitat calea de atac a apelului în primul ciclu procesual, nu a criticat întinderea suprafeței de teren intravilan stabilită de expert (implicit de instanța de fond) iar ulterior după rejudecarea apelului nu a mai uzat de calea de atac a recursului, ceea ce demonstrează că sub acest aspect și-a însușit concluziile expertizei de la instanța de fond. Întrucât, urmare a casării cu trimitere spre rejudecare Curtea de Apel Craiova a fost investită numai cu judecarea apelului declarat de reclamant, nu se poate reține întinderea suprafeței de teren intravilan ca fiind de 18.464 mp, așa cum a stabilit expertiza D.D., întrucât aceasta ar avea consecințe asupra măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, agravându-i astfel situația în propria cale de atac.

Prin urmare, instanța de apel s-a raportat la suprafața totală de teren intravilan de 19.829 mp reținută de Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 405 din 7 decembrie 2007 și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 5.876 mp, pentru diferența de teren până la suprafața totală de 19.829 mp reclamantul urmând să primească măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva Deciziei nr. 3125 din 08 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 4876/95/2006*** a declarat recurs reclamantul S.E.A., prin care a solicitat să se modifice în parte decizia recurată, și să se dispună modificarea sentinței Tribunalului Gorj, în sensul admiterii cererii mele pentru întreaga suprafața de teren liberă, care nu este ocupată de construcții, respectiv 16.407 mp.

Considerând că hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), s-a susținut încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel, arată că în mod greșit s-a modificat sentința apelată doar în ce privește suprafața S1, pentru care s-a dispus restituirea în natură, iar pentru restul terenului liber, care nu este ocupat de construcții, instanța a respins cererea de restituire în natură pe considerentul că restul terenului deși nu este ocupat de construcții, este necesar pentru buna funcționare a spitalului și este ocupat de construcția școlii și anexele acesteia, fără de care școala nu ar putea funcționa.

Menționând conținutul dispozițiilor cuprinse în pct. 10.2 din Normele Metodologice din 2007, de aplicare a Legii nr. 10/2001, se apreciază că reținerea terenului pentru buna funcționare a școlii și a spitalului, fără a fi afectat de utilitate publică, excede sferei cauzelor de împiedicare a restituirii în natură prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001. Referindu-se la expertiza tehnică dispusă în temeiul dispozițiilor instanței de casare, prin care expertul a identificat pentru fiecare construcție terenul ocupat de aceasta și a concluzionat că pe terenul în litigiu, în afara construcțiilor edificate, nu există căi de acces, amenajări urbane subterane sau de suprafață care să fie afectate, consideră că în mod greșit nu a fost restituită în natură și diferența până la 18.464 mp, respectiv 1.6407 mp.

Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Reformarea unei hotărâri în recurs se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu și pentru motive de neterneinicie. Așadar, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. De aceea, la situația de fapt deja stabilita, urmează a fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținerile recurentului reclamant privind încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, față de principiul restituirii în natură a imobilelor prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Se constată că prin critici Ie formulate, în esență, recurentul reclamant consideră că instanța de apei a modificat în mod greșit sentința de fond doar cu privire la suprafața de teren de 5.876 mp notată cu S1, pentru care a dispus restituirea în natură, apreciind că trebuia să se dispună această măsură și pentru restul de teren liber. care în opinia sa nu este ocupat de construcții, întrucât, din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că în afara construcțiilor edificate, pe teren nu există amenajări afectate de utilitate publică. Contrar susținerilor formulate de recurentul reclamant, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 incidente cauzei.

Prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, se reglementează situația terenurilor pe care au fost edificate construcții noi, autorizate, prevăzând restituirea în natură către persoana îndreptățită a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent Legea nr. 10/2001 consacră prin art. 1 alin. (1), principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de ia aplicare, prevede acordarea celorlalte măsuri reparatorii.

Însă, principiul priorității restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 nu poate fi interpretat în sensul că orice suprafață de teren liberă de construcții trebuie restituită în natură. Chiar legea specială instituie anumite excepții prin care limitează aplicarea principiului restituirii în natură, în acest sens fiind și dispozițiile art. 10, care prevăd situațiile în care restituirea se dispune prin măsuri reparatorii în echivalent. Față de dispozițiile art 10 din Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de punere în aplicare a acestor prevederi, este necesar să se facă distincția între noțiunile de „teren liber" și „teren liber ce poate fi restituit în natură", știut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale.

Legea are în vedere restituirea în natură a suprafețelor care nu sunt supuse niciunei afectațiunî, respectiv construcții terestre noi autorizate, căi de acces, amenajări subterane sau care sunt necesare accesului ori utilizării normale a amenajărilor, precum și spații verzi ce reprezintă o amenajare de utilitate publică, ce are în vedere nevoile comunității. Or, în speță, instanța de apel nu a identificat, în baza probelor de la dosar, alte suprafețe de teren, în afară de cele menționate pentru a fi restituite în natură, ca fiind libere în sensul Legii nr. 10/2001.

Este adevărat că prin răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză s-a menționat că cele două instituții, spitalul și școala, ar putea funcționa tară construcțiile din jumătatea de est a celor două terenuri, astfel că din curtea spitalului s-ar putea detașa suprafața S1 - 5.876 mp, aferentă conacului și delimitată pe planul anexă la pct. A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-A, iar din curtea școlii ar putea fi detașată suprafața S2 - 3.522 mp, delimitată pe planul anexă de pct. D-K-L-M-F-E-D. Însă instanța de apel a coroborat această probă, cu adresa din 25 iunie 2014, emisă de intimata pârâtă Primăria com. Logrești, în care referitor la construcțiile existente pe suprafața S2 - 3.552 mp, s-a arătat ca acestea sunt funcționale, și fără acestea (grădinița și sală de sport), Școala Tg.

Logrești nu poate funcționa. De altfel, chiar expertul în răspunsul la obiecțiuni, formulat la 30 iunie 2014, arată că un răspuns pertinent cu privire la situația clădirilor, grădiniță și sala de sport, îl poate da Primăria com. Logrești sau inspectoratul școlar județean, ceea ce s~a și întâmplat, primăria formulând un răspuns, în sensul că doar clădirile de pe suprafața de 5.876 mp nu mai sunt funcționale. Astfel, în raport de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel, a apreciat în mod corect că singura suprafață de teren intravilan care poate fi restituită în natură reclamantului este suprafața de 5.876 mp, diferența de teren până la suprafața de 8.128 mp ocupată de clădirea spitalului, neputând fi restituită fiind necesară pentru buna funcționare a acestei instituții.

Deși se invocă în susținerea motivului de recurs, varianta propusă de expert, în sensul restituirii suprafeței notată pe planul de situație cu S2 - 3.552 mp, în mod legal această variantă nu a fost împărtășită de instanța de apel, întrucât, așa cum s-a arătat, deși expertul a propus restituirea acestei suprafețe, Iară a face verificări cu privire la construcțiile având destinația de grădiniță și sală de sport existente pe acest teren, după comunicarea relațiilor solicitate la Primăria com. Logrești, s-a arătat că aceste construcții sunt funcționale, și fără acestea, Școala Tg.

Logrești nu poate funcționa, Astfel, s-a constatat că suprafețele de teren a cărei restituire în natură se solicită sunt ocupate de construcții, fiind afectate de amenajări în accepțiunea legii speciale și întregul imobil constituie un ansamblu funcțional, motiv pentru care în mod corect, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru restul terenului imposibil de restituit în natură. Drept urmare, sunt nefondate și nu pot fi reținute criticile formulate de recurentul reclamant privind încălcarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.E.A. împotriva Deciziei nr. 3125 din 8 septembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2015.