ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 196/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 196/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la nr. 4876/95/2006, reclamantul S.E.A. a formulat

contestație împotriva Dispoziției nr. 138 din 13 martie 2006 emisă de primarul com.

Logrești, în contradictoriu cu Primăria Logrești, solicitând anularea în parte

a acestei dispoziții, restituirea în natură a suprafeței de 3,75 ha teren

intravilan situat în corn. Logrești, jud.Gorj și obligarea pârâților la

emiterea unei noi dispoziții de acordare de măsuri reparatorii pentru întreaga

valoare a construcțiilor demolate.

Prin sentința civilă nr. 405 din 07

decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. 4876/95/2006, s-a

admis contestația formulată de reclamantul S.E.A., împotriva Dispoziției nr. 138

din 13 martie 2006 emisă de primarul com. Logrești, în contradictoriu cu

Primăria Logrești, jud. Gorj.

S-a modificat dispoziția contestată,

în sensul că, pentru bunurile imobile notificate cu notificarea din 2001,

contestatorul este îndreptățit ia măsurii reparatorii în echivalent potrivit

titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plăților

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Pentru bunurile notificate

cu notificarea din 2001 ce privește restituirea în natură a suprafeței de 3,5

ha, contestatorul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit

titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar pentru terenul în intravilan în

suprafața de 19.829 mp, restul suprafeței de 16.153 mp nefacând obiectul Legii nr.

10/2001.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr. 138/2006, a cărui

anulare se solicită, au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent cu titlu

de valoare nominală sau acțiuni, pentru 20 % din valoarea bunurilor

inventariate în anul 1949, ce au făcut obiectul notificării din 2001, fiind

respinsă cererea privind terenul în suprafață de 3,75 ha teren agricol ce a făcut

obiectul notificării din 2001.

Prin raportul de expertiză efectuat în

cauză, cu completarea ulterioară, s-a stabilit că suprafața de teren solicitată

de reclamant a-i fi restituită în natură, se compune din două suprafețe de teren,

din care în intravilan 19.829 mp, ce este ocupată de spitalul sătesc, trotuar

și parțial de drumul bisericii, iar în extravilan 16.153 mp.

Astfel că, din suprafața de teren de

3,5 ha reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit

titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar pentru terenul intravilan în

suprafață de 19.829 mp, restul suprafeței de 16.153 mp aflându-se în

extravilan, nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Cu privire Ia bunurile imobile, ce au

făcut obiectul notificării din 2001, l-a apreciat că reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, potrivit titlului VII din

Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plăților despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, bunurile fiind enumerate în

inventarul întocmit în anul 1949 cu ocazia preluării acestora de către stat.

Față de considerentele arătate,

tribunalul a admis contestația, a modificat Dispoziția nr. 138/2006, în sensul

că pentru bunurile imobile notificate cu notificarea din 2001, reclamantul este

îndreptățit la măsurii reparatorii în echivalent potrivit titlului VII din

Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plăților despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar pentru bunurile notificate cu

notificarea din 2001 ce privește restituirea în natură a suprafeței de 3,5 ha,

contestatorul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit

titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar pentru terenul în intravilan în

suprafața de 19.829 mp, restul suprafeței de 16.153 mp nefacând obiectul Legii

nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 325 din 21 octombrie

2008, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelurile declarate de

reclamant și de pârât, ca nefondate.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin Decizia nr. 616 din 20 septembrie 2011, a admis recursurile

declarate de reclamantul S.E.A. și de pârâtul primarul com. Logrești împotriva

deciziei Curții de Apei Craiova.

A casat decizia și a trimis cauza spre

rejudecare aceleași instanțe, Curtea de Apel Craiova.

S-a reținut că, prin motivele sale de

apel, reclamantul S.E.A. a criticat soluția primei instanțe pentru încălcarea

dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se

restituie în natură, fără excepție, toate imobilele având destinațiile

menționate în anexa nr. 2 lit. a), respectiv cele ocupate și afectate de

spitale și unități sanitare, critică ee nu a fost examinată de instanța de

apei, referinrîu-se în considerentele deciziei Ia situația de fapt stabilită

prin cele două expertize judiciare efectuate în cauză, ca temei pentru refuzul

restituirii în natură a terenului ocupat de Spitalul Logrești și destinat

funcționării acestuia.

În rejudecare, prin Decizia nr. 73 din

3 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că terenurile solicitate a fi restituite în natură de către

apelant nu cad sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (7) din

Legea nr. 10/2001, ci sub incidența dispozițiilor alin. (1) și (2) al acestui

articol.

Chiar dacă construcția preluată

inițial, restituită prin sentința civilă nr. 349/1995 a Judecătoriei Tg.

Cărbunești, nu a fost demolată, terenul pe care se află amplasată aceasta nu

poate fi restituit în natură deoarece pe teren există și alte construcții noi

printre care cea în care funcționează spitalul, terenul deservind în

integralitate bunei funcționări a spitalului. Terenul nu este liber nici

parțial pentru a se dispune eventual restituirea în natură a unei părți din

suprafața solicitată.

Terenul pe care se află amplasată

școala, de asemenea nu poate fi restituit în natură, întrucât nu este teren

liber pe el fiind edificate construcții noi ce deservesc în integralitate

funcționării unității școlare.

În sens și cu normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 instanța de apel a reținut că, aceste terenuri nu

sunt libere, pentru a se dispune restituirea în natură a acestora, apelantul

fiind persoană îndreptățită a i se acorda măsuri reparatorii în echivalent

constând în despăgubiri, așa cum corect a stabilit prima instanță.

Referitor la incidența dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 10/2001, care vizează situația în care imobilul preluat

compus din teren și construcții se află în prezent în folosința instituțiilor

care desfășoară activități de interes public de învățământ, sănătate ori social

culturale, acesta nu se aplică imobilelor-terenuri pe care au fost edificate

construcții noi.

În ceea ce privește terenul situat în

extravilan acesta cade sub incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Lege,

potrivit cărora, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în

extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului

funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare și

prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările

și completările ulterioare.

Împotriva acestei decizii a exercitat

calea de atac a recursului reclamantul Sâvoiu Emanoil Alexandru, invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea

hotărârilor pronunțate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamantul a

susținut o greșită interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 10 alin.

(1)-(2) și art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Înalta Curte de Casație și Justiție

prin Decizia civilă nr. 3092 din 4 iunie 2013, a admis recursul, a casat

decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte

a reținut următoarele;

Potrivit prevederilor art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai cu scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

stabilite.

Astfel, s-a arătat că situația de fapt

a imobilului în litigiu nu a fost pe deplin lămurită, întrucât rapoartele de

expertiză tehnică de specialitate, ce au fost efectuate în prezenta cauză, nu

au stabilit în mod clar și tară echivoc dacă terenul a cărei restituire în

natură se solicită este liber sau este ocupat în totalitate de construcțiile

nou edificate, precum și natura acestor construcții.

Din concluziile expertizelor efectuate

în cauză a rezultat contradicții, iar situația de fapt a terenului nu este

lămurită, nici sub aspectul întinderii suprafețelor situate în intravilan,

aferente spitalului și școlii din localitate, nici sub aspectul proporției în

care aceste suprafețe sunt ocupate de construcții și sunt afectate de utilități

publice.

Astfel, deși în cele două expertize se

rețin suprafețe de teren diferite ca fiind aferente spitalului și școlii din

Logrești, se concluzionează că întregul teren este ocupat de cele două

instituții.

Pe de altă parte, completarea la cel

de-al doilea raport, efectuată în scopul de a lămuri starea imobilului,

identifică construcția veche, nedemolată (conac), restituită proprietarului și

arată că aceasta se află pe terenul aferent curții spitalului, în suprafață

totală de 8.128 mp și are la sol o suprafață construită de 279 mp,

menționându-se că noile construcții edificate pe acest teren ocupă 1.319 mp, la

care se adaugă cele 4 fântâni din curtea spitaiuiui.

Referitor la greșita interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanța supremă a

reținut că aceste prevederi legale nu sunt incidente, întrucât, în speță,

reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului teren pe care

autoritățile statului au edificat spitalul și școala generală din Logrești,

cerere ce urmează a fi soluționată în raport de dispozițiile art. 10 din Legea

nr. 100/2001 incidente în cauză.

Efectuarea unei noi expertize tehnice

judiciare este absolut necesară pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt

în prezenta speță, la care să se facă o aplicare corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Cu ocazia rejudecării, s-a îndrumat

ca, instanța de trimitere va dispune completarea probatoriului prin efectuarea

unei expertize tehnice judiciare pentru identificarea și măsurarea terenului în

litigiu, precum și pentru a se stabili dacă acesta este ocupat în totalitate de

construcțiile noi și dacă este afectat de amenajări/utilități publice.

În acest scop, expertiza va determina

fiecare suprafață de teren ocupată, va verifica natura noilor edificate -

construcții ușoare, demontabile, definitive (completarea la raport menționează

și clădiri ruinate, precum și garaj, clădire portar, spălătorie, etc) și dacă

acestea servesc bunei funcționări a celor două instituții publice, precum și

utilitățile care eventual afectează terenul.

După administrarea expertizei tehnice

judiciare, prin coroborarea întregului material probator existent la dosarul

cauzei instanța de trimitere va stabili pe deplin situația de fapt și va face

aplicarea legii, dispunând masurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

ce pot fi acordate reclamantului.

În rejudecarea apelului, Curtea de

Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 3125 din 8 septembrie 2014, a

constatat că apelul formulai de reclamant este fondat, numai prin prisma

criticii prin care se invocă acordarea în mod greșit a măsurilor reparatorii

prin echivalent, pentru întreaga suprafață de teren situată în intravilan, deși

există posibilitatea restituirii în natură a terenului.

Critica referitoare la terenul

extravilan, precum și critica prin care s-a invocat interpretarea și aplicarea

greșită a prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, s-au considerat

nefondate.

În ceea ce privește terenul situat în

extravilan, s-a constatat că acesta nu formează obiectul Legii nr. 10/2001

raportat la prevederile art. 8 din lege, iar din perspectiva incidenței art. 16

din Legea nr. 10/2001, s-a reținut, că terenul în litigiu nu intră sub

incidența prevederilor acestui text de lege, aspect analizat și tranșat cu

putere de lucru judecat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia

de casare nr. 3092 din 4 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4876/95/2006**.

Cu privire la terenul intravilan

solicitat în vederea restituirii de către apelantul reclamant, criticile s-au

apreciat parțial întemeiate pentru considerentele următoare:

Având în vedere conținutul normelor

legale incidente, dar și concluziile raportului de expertiză (cu completările

ulterioare), efectuat în apel de expertul D.D., s-a apreciat că instanța de

fond a acordat în mod greșit măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga

suprafață de teren intravilan solicitată de reclamant, fiind posibilă

restituirea parțială în natură a terenului.

Astfel, potrivit raportului de

expertiză întocmit în faza procesuală a apelului, de expertul D.D. (fila 31 Dosar

nr. 4876/95/2006*** al Curții de Apel Craiova), terenul intravilan revendicat

de reclamant are suprafața totală de 18.464 mp și este ocupat în prezent de;

proprietatea privată a moștenitorilor Istrate, curtea Spitalului Tg. Logrești

și curtea Școlii gen. Tg. Logrești.

Conform măsurătorilor efectuate de

expertul tehnic, proprietatea privată a moștenitorilor Istrate, ocupă suprafața

de 1.814 mp (pentru acest teren fiind eliberat titlu definitiv de proprietate),

Spitalul Tg. Logrești ocupă suprafața de 8.128 mp, în timp ce Școala gen. Tg.

Logrești ocupă suprafața de 8.522 mp.

Suprafața de 8.128 mp deținută de

Spitalul Tg. Logrești are destinația de curți construcții, pe aceasta fiind

amplasată clădirea spitalului și alte construcții care servesc funcționării

spitalului, iar suprafața de 8.522 mp deținută de Școala gen. Tg. Logrești are

destinația de curți construcții, pe care sunt amplasate clădirea școlii,

biblioteca comunală, magazii, WC-uri, sală de sport și grădiniță.

Rezultă de asemenea că majoritatea

construcțiilor identificate pe terenul intravilan sunt construcții definitive,

cu fundație, zidărie și acoperiș, eu excepția cotețelor și a magaziei existente

pe terenul aferent spitalului, care sunt în stare de ruină, fiind demolabile,

iar pe terenul aferent spitalului clădirea portar nu mai există.

Prin răspunsul ia obiecțiunile la

raportul de expertiză s-a menționat că cele două instituții, spitalul și

școala, ar putea funcționa Iară construcțiile din jumătatea de est a celor două

terenuri, astfel că din curtea spitalului s-ar putea detașa suprafața S1 = 5.876

mp aferentă conacului și delimitată pe planul anexă la pct. A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-A,

iar din curtea școlii ar putea fi detașată suprafața S2 - 3.522 mp, delimitată

pe planul anexă de pct. D-K-L-M-F-E-D.

Potrivit adresei din 25 iunie 2014

emisa de intimata pârâtă Primăria com. Logrești în ceea ce privește suprafața

de 5.876 mp, construcțiile existente pe aceasta nu mai sunt funcționale, iar

Centrul de sănătate (Spitalul) poate să funcționeze fără acestea, în timp ce

referitor la suprafața S2 - 3.552 mp, construcțiile existente pe aceasta sunt

funcționale și fără acestea Școala Tg.-Logrești nu poate funcționa.

Având în vedere prevederile art. 10 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 10/2001, singura suprafață de teren intravilan care

poate fi restituită în natură reclamantului este suprafața de 5.876 mp notată

cu S1 și delimitată de pct. A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-A pe planul de situație anexă

la răspunsul la obiecțiuni întocmit de expertul D.D., aflat la fila 59 în

dosarul de apel.

Cu privire la această suprafață de

teren s~a reținut că nu există niciun fel de impediment la restituirea în

natură, astfel încât, în mod greșit, prima instanță a dispus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile în care sunt îndeplinite

prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din Lege, fiind deci posibilă restituirea.

Din suprafața totală ce reprezintă

curtea Spitalului Logrești, poate fi restituită în natură suprafața notată cu

S1 = 5.876 mp, diferența de teren până la suprafața de 8.128 mp ocupată de

clădirea spitalului, neputând fi restituită deoarece este necesară pentru buna

funcționare a acestei instituții.

Referitor la terenul în suprafață de 8.522

mp ocupat de Școala gen. Logrești, acesta nu poate fi restituit în natură,

întrucât, pe acest teren este amplasată școala, biblioteca, sala de sport și

grădinița, dar și alte construcții mai mici care sunt funcționale și fără de

care școala și grădinița nu pot funcționa.

Varianta propusă de expert în sensul

restituirii suprafeței notată pe planul de situație cu S2 = 3.552 mp, nu a

putut fi împărtășită de instanța de apel deoarece expertul a propus restituirea

acestei suprafețe, deși nu a făcut nici un fel de verificări cu privire la

construcțiile având destinația de grădiniță și sală de sport existente pe acest

teren.

Situația celor două construcții a fost

clarificată numai după comunicarea relațiilor solicitate la Primăria com.

Logrești, intimata pârâtă arătând expres în cuprinsul adresei din 25 iunie 2014

(fila 69 dosar apel), că aceste construcții sunt funcționale și fără acestea

Școala Tg. Logrești nu poate funcționa.

Sub aspectul întinderii suprafeței

tataie de teren intravilan, instanța de apel a reținut următoarele:

La instanța de fond în urma

măsurătorilor efectuate, expertui tehnic S.E. a stabilit că terenul intravilan

solicitat de reclamant în vederea restituirii este în suprafață de 19.829 mp

(fila 104 dosar fond), în timp ce expertiza efectuată de expertui D.D. în

apelul de față concluzionează că, terenul intravilan are suprafața totală de 18.464

mp (fila 32 dosar apel).

Primăria Logrești deși a exercitat

calea de atac a apelului în primul ciclu procesual, nu a criticat întinderea

suprafeței de teren intravilan stabilită de expert (implicit de instanța de

fond) iar ulterior după rejudecarea apelului nu a mai uzat de calea de atac a

recursului, ceea ce demonstrează că sub acest aspect și-a însușit concluziile

expertizei de la instanța de fond.

Întrucât, urmare a casării cu

trimitere spre rejudecare Curtea de Apel Craiova a fost investită numai cu

judecarea apelului declarat de reclamant, nu se poate reține întinderea

suprafeței de teren intravilan ca fiind de 18.464 mp, așa cum a stabilit

expertiza D.D., întrucât aceasta ar avea consecințe asupra măsurilor

reparatorii cuvenite reclamantului, agravându-i astfel situația în propria cale

de atac.

Prin urmare, instanța de apel s-a

raportat la suprafața totală de teren intravilan de 19.829 mp reținută de

Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 405 din 7 decembrie 2007 și a dispus

restituirea în natură a suprafeței de 5.876 mp, pentru diferența de teren până

la suprafața totală de 19.829 mp reclamantul urmând să primească măsuri

reparatorii prin echivalent.

Împotriva Deciziei nr. 3125 din 08

septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr.

4876/95/2006*** a declarat recurs reclamantul S.E.A., prin care a solicitat să

se modifice în parte decizia recurată, și să se dispună modificarea sentinței

Tribunalului Gorj, în sensul admiterii cererii mele pentru întreaga suprafața

de teren liberă, care nu este ocupată de construcții, respectiv 16.407 mp.

Considerând că hotărârea recurată este

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), s-a susținut încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiile art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, arată că în mod greșit s-a

modificat sentința apelată doar în ce privește suprafața S1, pentru care s-a

dispus restituirea în natură, iar pentru restul terenului liber, care nu este

ocupat de construcții, instanța a respins cererea de restituire în natură pe

considerentul că restul terenului deși nu este ocupat de construcții, este

necesar pentru buna funcționare a spitalului și este ocupat de construcția

școlii și anexele acesteia, fără de care școala nu ar putea funcționa.

Menționând conținutul dispozițiilor

cuprinse în pct. 10.2 din Normele Metodologice din 2007, de aplicare a Legii

nr. 10/2001, se apreciază că reținerea terenului pentru buna funcționare a

școlii și a spitalului, fără a fi afectat de utilitate publică, excede sferei

cauzelor de împiedicare a restituirii în natură prevăzute de art. 10 din Legea

nr. 10/2001.

Referindu-se la expertiza tehnică

dispusă în temeiul dispozițiilor instanței de casare, prin care expertul a

identificat pentru fiecare construcție terenul ocupat de aceasta și a

concluzionat că pe terenul în litigiu, în afara construcțiilor edificate, nu

există căi de acces, amenajări urbane subterane sau de suprafață care să fie

afectate, consideră că în mod greșit nu a fost restituită în natură și

diferența până la 18.464 mp, respectiv 1.6407 mp.

Recursul va fi respins, ca nefondat,

pentru următoarele considerente:

Reformarea unei hotărâri în recurs se

poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., nu și pentru motive de neterneinicie.

Așadar, instanța de recurs nu are

competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de

a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii

prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

De aceea, la situația de fapt deja

stabilita, urmează a fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., susținerile recurentului reclamant privind încălcarea de către

instanța de apel a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, față

de principiul restituirii în natură a imobilelor prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Se constată că prin critici Ie

formulate, în esență, recurentul reclamant consideră că instanța de apei a

modificat în mod greșit sentința de fond doar cu privire la suprafața de teren

de 5.876 mp notată cu S1, pentru care a dispus restituirea în natură, apreciind

că trebuia să se dispună această măsură și pentru restul de teren liber. care

în opinia sa nu este ocupat de construcții, întrucât, din raportul de expertiză

efectuat în cauză a rezultat că în afara construcțiilor edificate, pe teren nu

există amenajări afectate de utilitate publică.

Contrar susținerilor formulate de

recurentul reclamant, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, și a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 incidente cauzei.

Prin art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 republicată, se reglementează situația terenurilor pe care au fost

edificate construcții noi, autorizate, prevăzând restituirea în natură către

persoana îndreptățită a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața

ocupată de construcții noi, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări

de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent

Legea nr. 10/2001 consacră prin art. 1

alin. (1), principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor pentru

care s-au depus notificări și numai în cazul în care această măsură nu este

posibilă sau este expres înlăturată de ia aplicare, prevede acordarea

celorlalte măsuri reparatorii.

Însă, principiul priorității

restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 nu poate

fi interpretat în sensul că orice suprafață de teren liberă de construcții

trebuie restituită în natură.

Chiar legea specială instituie anumite

excepții prin care limitează aplicarea principiului restituirii în natură, în

acest sens fiind și dispozițiile art. 10, care prevăd situațiile în care

restituirea se dispune prin măsuri reparatorii în echivalent.

Față de dispozițiile art 10 din Legea

nr. 10/2001 și a normelor metodologice de punere în aplicare a acestor

prevederi, este necesar să se facă distincția între noțiunile de „teren

liber" și „teren liber ce poate fi restituit în natură", știut fiind

că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată

afectațiunii sale.

Legea are în vedere restituirea în

natură a suprafețelor care nu sunt supuse niciunei afectațiunî, respectiv

construcții terestre noi autorizate, căi de acces, amenajări subterane sau care

sunt necesare accesului ori utilizării normale a amenajărilor, precum și spații

verzi ce reprezintă o amenajare de utilitate publică, ce are în vedere nevoile

comunității.

Or, în speță, instanța de apel nu a

identificat, în baza probelor de la dosar, alte suprafețe de teren, în afară de

cele menționate pentru a fi restituite în natură, ca fiind libere în sensul

Legii nr. 10/2001.

Este adevărat că prin răspunsul la

obiecțiunile la raportul de expertiză s-a menționat că cele două instituții,

spitalul și școala, ar putea funcționa tară construcțiile din jumătatea de est

a celor două terenuri, astfel că din curtea spitalului s-ar putea detașa

suprafața S1 - 5.876 mp, aferentă conacului și delimitată pe planul anexă la

pct. A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-A, iar din curtea școlii ar putea fi detașată

suprafața S2 - 3.522 mp, delimitată pe planul anexă de pct. D-K-L-M-F-E-D.

Însă instanța de apel a coroborat

această probă, cu adresa din 25 iunie 2014, emisă de intimata pârâtă Primăria

com. Logrești, în care referitor la construcțiile existente pe suprafața S2 - 3.552

mp, s-a arătat ca acestea sunt funcționale, și fără acestea (grădinița și sală

de sport), Școala Tg. Logrești nu poate funcționa.

De altfel, chiar expertul în răspunsul

la obiecțiuni, formulat la 30 iunie 2014, arată că un răspuns pertinent cu

privire la situația clădirilor, grădiniță și sala de sport, îl poate da

Primăria com. Logrești sau inspectoratul școlar județean, ceea ce s~a și

întâmplat, primăria formulând un răspuns, în sensul că doar clădirile de pe

suprafața de 5.876 mp nu mai sunt funcționale.

Astfel, în raport de prevederile art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel, a apreciat în mod corect că

singura suprafață de teren intravilan care poate fi restituită în natură

reclamantului este suprafața de 5.876 mp, diferența de teren până la suprafața

de 8.128 mp ocupată de clădirea spitalului, neputând fi restituită fiind

necesară pentru buna funcționare a acestei instituții.

Deși se invocă în susținerea motivului

de recurs, varianta propusă de expert, în sensul restituirii suprafeței notată

pe planul de situație cu S2 - 3.552 mp, în mod legal această variantă nu a fost

împărtășită de instanța de apel, întrucât, așa cum s-a arătat, deși expertul a

propus restituirea acestei suprafețe, Iară a face verificări cu privire la

construcțiile având destinația de grădiniță și sală de sport existente pe acest

teren, după comunicarea relațiilor solicitate la Primăria com. Logrești, s-a

arătat că aceste construcții sunt funcționale, și fără acestea, Școala Tg.

Logrești nu poate funcționa,

Astfel, s-a constatat că suprafețele

de teren a cărei restituire în natură se solicită sunt ocupate de construcții,

fiind afectate de amenajări în accepțiunea legii speciale și întregul imobil

constituie un ansamblu funcțional, motiv pentru care în mod corect, cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 s-a dispus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru restul terenului imposibil de restituit în

natură.

Drept urmare, sunt nefondate și nu pot

fi reținute criticile formulate de recurentul reclamant privind încălcarea

prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nefiind incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul S.E.A. împotriva Deciziei nr. 3125 din 8 septembrie

2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 ianuarie 2015.