ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1656/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe

rolul Tribunalului Gorj sub nr. 2626/2005, contestatoarea O.G. a solicitat

anularea dispoziției nr. 3669 din 4 iulie 2005 emisă de primarul municipiului

Târgu Jiu și restituirea în natură a întregii suprafețe de teren ce a fost

expropriată prin Decretul nr. 336/1962 și nr. 439/1972.

În motivarea contestației s-a arătat că prin dispoziția nr. 3669/2005

i-a fost restituită în natură numai suprafața de 292 mp teren situat în

intravilanul municipiului Târgu Jiu, pentru restul terenului până la suprafața

de 1240 mp fiind respinsă cererea cu motivarea că suprafața în cauză este

afectată de utilități publice. Contestatoarea a mai precizat că suprafața ce

trebuie restituită în natură este mai mare, urmând a se stabili pe baza

probatoriului ce se va administra în cauză.

Prin sentința civilă nr. 49 din 16 februarie 2006 pronunțată de

Tribunalul Gorj s-a respins ca nefondată contestația.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din terenul

expropriat de la autorii contestatoarei prin Decretul nr. 336/1962 și Decretul

nr. 439/1972, s-a restituit contestatoarei suprafața de 292 mp pentru restul

suprafeței urmând a fi acordate despăgubiri conform art. 33 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001. S-a mai reținut că, chiar dacă diferența de 950 mp teren nu este

ocupată efectiv de blocuri, aceasta este afectată de dotări terane și subterane

care asigură funcționalitatea cartierului de locuințe.

Contestatoarea a declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză,

susținând că în mod greșit nu s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de

201 mp pe motiv că este afectată de utilități, respectiv o parcare auto,

deoarece exproprierea nu s-a realizat pentru o asemenea lucrare fiind aplicate

greșit dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 484 din 13 iunie 2006 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția civilă, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că în speță sunt incidente

dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, suprafața de teren în

litigiu privind scopul pentru care a fost expropriată parcarea respectivă

deservind cartierul de locuințe; și mai mult această zonă care afectează și

terenul în litigiu aparține domeniului public al municipiu Târgu Jiu.

Decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de către

contestatoare, care a invocat drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod greșit s-a

reținut că nu este posibilă restituirea în natură a suprafeței de 201 mp,

întrucât prin raportul de expertiză efectuată în cauză s-a stabilit că acest

teren nu este afectat de utilități. Se mai arată că s-a făcut o aplicare

greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, având în

vedere faptul că exproprierea nu s-a realizat pentru construcția unei parcări

auto.

Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor invocate

și prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat

în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.

Prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, modificată și

completată, legiuitorul a prevăzut incidenței acestei legi pentru imobilele

expropriate în perioada de referință, menționându-se expres 8 cazuri în funcție

de situația anume a respectivelor imobile.

Esențial în aplicarea acestui text de lege este lămurirea împrejurării

dacă scopul exproprierii a fost atins, iar pe de altă parte, dacă imobilul

expropriat, în totalitate sau parțial, este liber și neafectat de utilități

publice.

În speță, terenul solicitat de recurenta-reclamantă a fost expropriat,

împreună cu alte terenuri, prin Decretele nr. 336/1962 și 439/1972 pentru

construirea unui cartier de blocuri, construcție care s-a realizat în baza unui

plan de sistematizare care cuprinde atât amplasamentele blocurilor, cât și a

rețetelor tehnico-edilitare aferente.

Pe suprafața de 201 mp teren, pentru care recurenta solicită restituirea

în natură, se află amenajată o parcare auto, care deservește blocurile din

zonă.

Nu se poate reține că acest teren este liber, cum susține recurenta,

întrucât prin amplasamentul și afectațiunea sa acest teren este ocupat, în

sensul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea.

Este evident că noile construcții nu pot ocupa în întregime terenurile

expropriate, dar pentru normala lor exploatare sunt necesare o serie de

utilități, cum este cazul în speță.

Instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză au făcut o aplicare

corectă a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, respectiv art. 11 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001. Astfel că nu este incident cazul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în susținerea recursului.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a dispune

respingerea recursului declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de O.G. împotriva deciziei nr. 484 din 13 iunie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie

2007.