ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 72/2007

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin cererea

notificată sub nr. 121/2001 Primăriei Municipiului Târgu Jiu, petentul N.V. a

cerut restituirea în natură, conform cotei sale de 2/3 părți indivize, a

terenului intravilan situat în Municipiul Târgu Jiu, și acordarea de

despăgubiri pentru construcția edificată pe acest teren și care a fost

demolată.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că a fost coproprietarul imobilului de la adresa mai sus

arătată, că acesta a fost expropriat de stat prin Decretul nr. 408/1981 iar

construcția demolată în anul 1985 și că numai parțial terenul este ocupat de o

centrală termică (200 mp) de o construcție edificată pe fostul UJCM Gorj (cc.

240 mp) de o parcare (cc. 200 mp).

Prin

dispoziția nr. 3182 din 24 mai 2005 Primarul Municipiului Târgu Jiu a respins

cererea de restituire în natură a terenului motivat de faptul că aparține

„domeniul public” al localității, 228,15mp, și este afectat de utilități

publice și a făcut petentului o ofertă de despăgubire în echivalent, în cuantum

de 34.401,5 lei noi pentru acest teren.

Prin cererea înregistrată la

9 iunie 2005, reclamantul N.V. a cerut anularea dispoziției și obligarea

pârâtului să-i facă o ofertă de despăgubire la o valoare reală de cea a

terenului de care a fost deposedat susținând că, în prezent, acesta valorează

peste 4 miliarde de lei vechi.

Prin sentința civilă nr. 113

din 23 martie 2006, Tribunalul Gorj a admis contestația, a anulat dispoziția și

a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent

pentru o suprafață de 552 mp teren situat în Târgu Jiu, măsuri a căror valoare

urmează a fi calculate și stabilite în condițiile art. 11 din Legea nr.

10/2001, republicată, și acordate în procedura prevăzută de titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

În motivarea sentinței

instanța a reținut că potrivit actelor de proprietate depuse la dosarul cauzei

și concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză terenul situat în

strada V., care a făcut obiectul unei exproprieri și din care pârâta deține ca

o suprafață de 552 mp, a aparținut autorilor I.S. și S.S., bunicii reclamantului

sens în care acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii, măsuri la căror

cuantum, în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005, urmează a fi stabilit de

evaluatorii specialiști desemnați de Comisia Centrală de stabilire a

despăgubirilor, în procedura prevăzută de titlul VII din acest act normativ.

Prin aceiași sentință s-a

reținut că diferența de 111 mp este ocupată de SC E. SA și că aceasta face

obiectul unui alt litigiu.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel Primăria și Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu

susținând că, reclamantul a cerut prin notificarea pe care i-a adresat-o măsuri

reparatorii doar pentru o suprafață de 228,15 mp și nu pentru suprafața de 552

mp cum greșit a stabilit prima instanță și că, potrivit legii, competența de a

stabili felul și cuantumul despăgubirilor nu aparține instanțelor judecătorești

ci C.C.S.D.

Prin decizia nr. 468 din 7

iunie 2006, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de pârâți ca

nefondat.

În motivarea deciziei

instanța a reținut că prin cererea notificată reclamantul nu a indicat vreo

suprafață de teren, cum în mod greșit invocă pârâții, ci doar amplasamentul

acestuia, anume strada V., caz în care, în mod corect, prima instanță a

procedat la individualizarea nemișcătorului dispunând acordarea de măsuri

reparatorii reclamantului pentru partea de teren ocupată de pârâți, caz în care

instanța a acordat reclamantului ceea ce a cerut.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs apelanții, invocând incidența art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ.

În motivarea recursului

pârâții reiterează critica potrivit căreia instanțele de fond au acordat

reclamantului mai mult decât a cerut, respectiv 552 mp în loc de 228,15 mp deși

acesta nu și-a modificat câtimea obiectului cererii notificate în termenul

prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Totodată recurenții susțin

că instanțele judecătorești, potrivit legii, nu aveau competența de a stabili

valoarea imobilului expropriat prin Decretul nr. 408/1971, această sarcină

fiind atributul exclusiv al C.C.S.D., ca de altminteri nici felul măsurilor

reparatorii ori modalitatea de acordare a acestora.

Învederează recurenții

instanței faptul că decizia contestată de a fost emisă anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005 și că, în opinia lor hotărârea recurată nu

cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină fără a-și argumenta

această susținere.

Analizând recursul, Înalta

Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, cererea de recurs

trebuie redactată astfel încât să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea sau argumentarea lor, cerință impusă de art.

302 alin. (1) pct. c C. proc. civ.

Argumentarea și dezvoltarea

motivelor de recurs trebuie făcută în mod explicit astfel încât Înalta Curte să

poată exercita controlul său cu privire la pretinsele motive de nelegalitate

ale hotărârii recurate.

Simpla enunțare în

cuprinsului cererii de recurs a unor dispoziții legale și simpla susținere în

sensul că anumite texte de lege ar fi fost încălcate nu constituie o dezvoltare

suficientă a motivelor de recurs și echivalează cu o nemotivare.

Or, în speță, deși prin

cererea de recurs pârâții au enunțat că în cauză ar fi incidente motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 (cel din urmă fiind abrogat prin

O.U.G. nr. 138/2000), aceștia nu au dezvoltat critici care să se circumscrie

acestor motive de recurs.

Mai mult, este de observat

că deși prin hotărârile pronunțate instanțele de fond au stabilit doar dreptul

reclamanților de a primi măsuri reparatorii în condițiile titlului VII din

Legea nr. 247/2005, fără însă a stabili o valoarea până la concurența cărora

acestea să fie acordate, felul acestor măsuri sau modalitățile de acordare,

recurenții dezvoltă în mod confuz, sub formă de critici, argumente care converg

în sensul soluției adoptată de instanțele de fond.

Prin cererea de recurs

pârâții susțin și că instanțele de fond au acordat reclamantului mai mult decât

ceea ce a cerut, plus petita, afirmând, fără însă a argumenta prin trimitere la

probatorii, că prin cererea notificată în procedura administrativă acesta a

solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii doar pentru

o suprafață de 228,15 mp, caz în care, în mod greșit, instanțele de fond i-au

acordat măsuri reparatorii pentru o suprafață de 552 mp.

Această critică care se

circumscrie motivului de recurs prevăzută de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu

poate fi însă primită.

Mai întâi, este de observat

că prin cererea notificată Primăriei Municipiului Târgu Jiu (fila 24 primă

instanță) reclamantul nu a indicat întinderea suprafeței de teren expropriată

și pentru care solicita acordarea de măsuri reparatorii ci doar datele de

identificare ale terenului anume „strada V.”, suprafața de 228,15 mp fiind

menționată pentru prima oară de primarul Municipiului Târgu Jiu în cuprinsul

dispoziției nr. 3182/2005.

Or, în vederea stabilirii

întinderii terenului care a făcut obiectul exproprierii, la judecata în fond a

pricinii, a fost efectuată o expertiză topografică de către expertul C.I., prin

raportul întocmit stabilindu-se că fosta proprietate a a autorilor

reclamantului măsura 663 mp și că din acest teren pârâta deține numai suprafața

de 552 mp (restul aflându-se în posesia unei societăți comerciale), expertiză

ale cărei concluzii nu au fost contestate de către recurenți.

Așa fiind, cum hotărârea

recurată, în raport de limitele investirii, a fost pronunțată cu aplicarea

corectă a legii incidente, Înalta Curte, pentru considerentele de fapt și de drept

arătate, urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții Primăria municipiului Târgu Jiu și Consiliul local al

municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 468 din 7 iunie 2006 a Curții de

Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2007.