ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2781/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 1 iulie 2004, reclamanta C.T. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de

Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12159/11738 din 30

aprilie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii

nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2068 din 13

octombrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, să emită o nouă hotărâre prin

care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate pentru perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2004.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantă a făcut dovada susținerilor, cu

înscrisurile și declarațiile de martori depuse la dosar, din care rezultă că

aceasta s-a născut la 16 martie 1938, în localitatea Leova de pe teritoriul

fostului U.R.S.S. și s-a refugiat împreună cu familia, în România, în iulie

1940, ca urmare a persecuțiilor etnice la care românii au fost supuși după

ultimatumul din iunie 1940, de către administrația străină de ocupație.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

În motivele de recurs, aceasta

a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în

condițiile în care, în fața Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, nu au

existat dovezi concludente, acestea fiind depuse ulterior, în fața instanței,

motiv pentru care aceasta era obligată, în cel mai bun caz, să acorde

drepturile solicitate de la data la care dovezile respective s-au depus.

A mai susținut recurenta,

nelegalitatea sentinței atacate, și sub aspectul obligării ei la cheltuieli de

judecată, în sumă de 1.500.000 lei, atâta vreme, cât acțiunile în baza Legii nr.

189/2000, sunt scutite de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, iar asistarea

de către un avocat nu este obligatorie.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis, numai sub aspectul cheltuielilor de judecată, sentința

atacată urmând a fi modificată în sensul exonerării recurentei-pârâte de plata acestora,

atâta vreme, cât asistența avocațială, în cauză, nu era obligatorie iar

anularea actului administrativ în discuție nu îi este imputabilă pârâtei, mai

ales în condițiile în care dovezile, în baza cărora i s-au recunoscut intimatei,

drepturile pretinse, au fost prezentate de aceasta, numai ulterior, în fața

instanței de judecată.

Pentru acest considerent, în

baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea admite recursul și modifică

sentința atacată, numai sub aspectul menționat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2068 din

13 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Modifică sentința, în sensul

înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată, de către Casa de Pensii

a municipiului București.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2005.