ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1511/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 3750/2003, primită prin

declinare de competență de la Tribunalul București (dosar nr. 6318/2003), reclamantul I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, anularea hotărârii nr. 3293 din 18 februarie 2003, emisă de Comisia

de specialitate a pârâtei și stabilirea corectă atât a datei de refugiu, cât și

recalcularea indemnizației curente, susținând că beneficiază de drepturile

conferite de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 388 din 25 februarie

2004, a admis acțiunea reclamantului I.G. și anulând în parte hotărârea emisă

de pârâtă, a acordat reclamantului, drepturile cuvenite, începând cu data de 1

august 2002, pentru perioada 25 aprilie 1944 - 6 martie 1945, obligând pârâta

la emiterea unei hotărâri prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile

conferite de Legea nr. 189/2002, pentru această perioadă.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada

deplină cu acte și declarații de martori, că s-a născut la 9 decembrie 1924, în

Tighina - U.R.S.S., de unde a fost evacuat împreună cu întreaga familie, în

comuna Gălbinași, Ilfov, la data de 25 aprilie 1944.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând drept motiv

de casare, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

Recursul este nefondat.

Din dovezile de la dosar

rezultă că reclamantul s-a născut la 9 decembrie 1924, în Tighina - U.R.S.S.,

fiind fiul lui G.I. și I.N., iar din fișa de evacuare nr. 4, coroborată cu

comunicarea Prefecturii Poliției Capitalei nr. 12330 din 19 septembrie 1944,

rezultă că I.N., cu cei trei copii, respectiv și cu reclamantul, au carnet de

evacuat, venind în comuna Gălbinași, Ilfov.

Aceste documente au fost

ulterior completate cu declarațiile autentificate a doi martori, Z.V. și S.V.,

de unde rezultă data refugierii, respectiv 24 aprilie 1944, ceea ce face dovada

celor susținute de reclamant, și anume, că perioada refugiului se situează

între 24 aprilie 1944 - 6 martie 1945, și nu între 19 septembrie 1944 - 6

martie 1945, cum greșit a reținut comisia de specialitate a pârâtei, susținere

concretizată prin hotărârea emisă și a cărei anulare s-a solicitat.

Astfel, în mod temeinic și

legal instanța de fond a reținut că potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002 și art.

6.1. din Legea nr. 319/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de art. 1

din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost completată și modificată ulterior, se

face de persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate la cerere de către

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege, respectiv declarația cu martori, conform art.

4 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 127/2002.

Față de cele de mai sus și

cum din actele existente la dosar, reclamantul a făcut dovada susținerilor

sale, soluția instanței de fond, de admitere a acțiunii, este temeinică și

legală, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 388

din 25 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2005.