ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1511/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 3750/2003, primită prin declinare de competență de la Tribunalul București (dosar nr. 6318/2003), reclamantul I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 3293 din 18 februarie 2003, emisă de Comisia de specialitate a pârâtei și stabilirea corectă atât a datei de refugiu, cât și recalcularea indemnizației curente, susținând că beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 388 din 25 februarie 2004, a admis acțiunea reclamantului I.G.

și anulând în parte hotărârea emisă de pârâtă, a acordat reclamantului, drepturile cuvenite, începând cu data de 1 august 2002, pentru perioada 25 aprilie 1944 - 6 martie 1945, obligând pârâta la emiterea unei hotărâri prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile conferite de Legea nr. 189/2002, pentru această perioadă. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada deplină cu acte și declarații de martori, că s-a născut la 9 decembrie 1924, în Tighina - U.R.S.S., de unde a fost evacuat împreună cu întreaga familie, în comuna Gălbinași, Ilfov, la data de 25 aprilie 1944. Împotriva acestei soluții a formulat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând drept motiv de casare, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Recursul este nefondat. Din dovezile de la dosar rezultă că reclamantul s-a născut la 9 decembrie 1924, în Tighina - U.R.S.S., fiind fiul lui G.I. și I.N., iar din fișa de evacuare nr. 4, coroborată cu comunicarea Prefecturii Poliției Capitalei nr. 12330 din 19 septembrie 1944, rezultă că I.N., cu cei trei copii, respectiv și cu reclamantul, au carnet de evacuat, venind în comuna Gălbinași, Ilfov. Aceste documente au fost ulterior completate cu declarațiile autentificate a doi martori, Z.V. și S.V., de unde rezultă data refugierii, respectiv 24 aprilie 1944, ceea ce face dovada celor susținute de reclamant, și anume, că perioada refugiului se situează între 24 aprilie 1944 - 6 martie 1945, și nu între 19 septembrie 1944 - 6 martie 1945, cum greșit a reținut comisia de specialitate a pârâtei, susținere concretizată prin hotărârea emisă și a cărei anulare s-a solicitat.

Astfel, în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut că potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002 și art. 6.1. din Legea nr. 319/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost completată și modificată ulterior, se face de persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate la cerere de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, respectiv declarația cu martori, conform art. 4 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 127/2002. Față de cele de mai sus și cum din actele existente la dosar, reclamantul a făcut dovada susținerilor sale, soluția instanței de fond, de admitere a acțiunii, este temeinică și legală, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 388 din 25 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.