ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 17/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 13 octombrie 2003, reclamanta C.M. a chemat în judecată Casa de Pensii

a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 7490 din 1

septembrie 2003, emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că datorită unei erori de dactilografiere în unul din

actele depuse la dosar - autorizația de stabilire nr. 9241 din 8 mai 1944, numele

tatălui acesteia apare eronat R.T., în loc de U.T., deși celelalte acte,

coroborate, duc la concluzia că U.T. este aceeași persoană cu R.T.

Prin sentința civilă nr. 2115

din 11 decembrie 2003, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei, a

anulat hotărârea nr. 4587 din 1 septembrie 2003 și a obligat pârâta să emită o

nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a

Legii nr. 189/2000, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 31 iulie 1941 și 19

martie 1944 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că reclamanta întrunește

condițiile dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel că poate

beneficia de drepturile prevăzute de această lege.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr în autorizația

de stabilire nr. 9241/1944, rezultă că numitul R.T., împreună cu soția M. și copii

E. și M. au fost evacuați din Tighina și stabiliți în Brașov.

Din certificatul eliberat de

Ministerul Afacerilor Externe nr. 8996 din 15 aprilie 1959 rezultă cu

certitudine perioadele în care tatăl reclamantei a lucrat în România, perioada

în care s-a întors în Basarabia și perioada celui de al doilea refugiu.

De asemenea, martorii T.M.

și S.D. au declarat că reclamanta a mai fost trecută eronat în unele acte, cu

numele de U.

Având în vedere toate documentele

invocate, Curtea constată că în mod clar, în autorizația de stabilire nr. 9241/1944,

tatăl reclamantei a fost trecut în mod greșit cu numele R.T., deoarece în

ordinul de rechiziție pentru cartiruire din 22 martie 1944, lui U.T. și familie

i s-au pus la dispoziție o încăpere din imobilul situat în str. General Moșoiu.

Curtea constată că

reclamanta a dovedit legătura de rudenie dintre titularul evacuării, U.T.,

numele R. fiind trecut greșit, beneficiind prin urmare, de prevederile art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000.

Pe cale de consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2115

din 11 decembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2005.