ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2008/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 26 iulie 2004, reclamanta G.C. a solicitat în contradictoriu cu Casa

de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12513/2166 din 18

mai 2004 și pe cale de consecință, să se dispună recunoașterea dreptului ei de

a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, fiind obligată să se refugieze din

Moldova de Nord, împreună cu familia sa.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2140 din 15

octombrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei,

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 martie 1944 - 6

martie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2004.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că din documentele depuse la dosar, și anume, din

cuprinsul actelor de stare civilă, rezultă că reclamanta s-a născut în comuna

Ciumulești, raionul Fălticeni, în 1931, iar declarațiile martorilor H.I. și H.E.

atestă faptul că reclamanta s-a refugiat împreună cu părinții, din Moldova, în

Oltenia, comuna Izvor, sat Grădiștea, județul Olt, în perioada 25 martie 1944 -

aprilie 1945, astfel încât este îndreptățită să beneficieze de drepturile compensatorii

prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât a suferit aceleași privațiuni, ca și

părinții săi.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate. Ca motiv de casare, recurenta-pârâtă a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

A susținut că instanța,

încălcând prevederile Legii nr. 189/2000, a acordat drepturile prevăzute de art.

1 lit. c), în lipsa unor dovezi concludente care au fost prezentate ulterior

pronunțării hotărârii atacate.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor Legii

nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ,

persoanele, cetățeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate,

refugiate sau expulzate în altă localitate.

Textele legale au avut în

vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de

cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copii.

Traiul în refugiu a avut

consecințe identice, materiale și morale, vătămătoare, atât asupra părinților,

cât și asupra copiilor lor, pe toată perioada refugiului.

Cum intimata-reclamantă s-a

născut în comuna Ciumulești, raionul Fălticeni, în anul 1931, conform

certificatului de stare civilă existent la dosar și s-a refugiat împreună cu

părinții săi (ambii învățători), din această localitate, în Grădiștea, județul

Olt și apoi, în Budești, județul Ilfov, conform declarațiilor autentificate ale

martorilor H.I. și H.E., refugiul fiind determinat de înaintarea în anii 1943 -

1944, a armatei U.R.S.S., fapt ce a dus la masive refugieri ale populației de

origine etnică română, în mod corect Curtea de Apel București a apreciat că

aceasta beneficiază de drepturile conferite prin Legea nr. 189/2000.

Față de considerentele

expuse și constatând că potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu

există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de

fond, Curtea va respinge ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2140

din 15 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2005.