ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4749/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 453 din 7 mai 2003, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.N., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 350 alin. (2) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 25 iunie 2002 până la data punerii efectiv în libertate. Conform art. 17, raportat la art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat 12 pastile de mitrazepam și 0,7 gr.

de heroină amestecată cu cafeină depuse la camera de corpuri delicte conform dovezii seria B nr. 601290 din 16 septembrie 2002. A dispus restituirea către inculpat a sumei de 3.100.000 lei consemnată la C.E.C. Agenția Victoria, conform recipisei nr. 42.30.01/02/406/00762 din 26 iunie 2002, jurnal poziție 59005-105909. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada existenței faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. S-a reținut prin actul de sesizare că, în seara zilei de 24 iunie 2002, organele de poliție l-au depistat pe numitul S.A. pe str. Viitorului având asupra sa o doză cu heroină despre care sus-numitul a declarat că a cumpărat-o de la inculpat, care locuiește pe aceeași stradă la.

S.A. a afirmat că a primit doza în schimbul unui telefon NOKIA pe care îl dăduse inculpatului în urmă cu câteva zile, cu condiția ca acesta să-i furnizeze droguri în mai multe zile. În momentul depistării S.A. era însoțit de C.D. și L.M. care au declarat că anterior au încercat și ele să cumpere droguri de la inculpat pe datorie, dar acesta le-a refuzat. Cele două au afirmat că au cumpărat însă în repetate rânduri droguri de la inculpat, iar martora L.M. a susținut că a cumpărat droguri de la I.B.M. zisă J. În aceeași seară, continuând activitatea de supraveghere a străzii Viitorului, organele de poliție l-au depistat pe numitul G.G. asupra căruia au găsit o doză cu heroină, despre care învinuitul a afirmat că a cumpărat-o, cu puțin timp înainte, de la inculpatul R.N., deținând-o în vederea consumului propriu.

Învinuitul G.G. a declarat că a mai cumpărat droguri de la R.N. cu altă ocazie. În momentul depistării învinuitului de către lucrătorii de poliție, acesta era însoțit de martorul Z.I., asupra căruia nu au fost găsite droguri, dar care a declarat că a fost de față când G.G. a cumpărat heroină de la inculpat și că fiind consumator de droguri în urmă cu 5 luni își procura drogurile tot de la R.N. În baza celor constatate, în jurul orei 0,30, organele de poliție s-au deplasat pe str. Viitorului, unde în fața imobilului au fost depistați inculpatul și numita I.B.M. În prezența martorilor M.G. și R.I., organele de poliție au pătruns în holul imobilului în care locuiește inculpatul ca și numita I.B.M., în apartamente diferite, iar pe pervazul unei ferestre au fost găsite 19 punguțe din celofan alb cu albastru ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej.

Atât inculpatul, cât și I.B.M. au negat că punguțele le aparțin. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică probele ridicate de la S.A. și G.G. ca și cele ridicate de la inculpat, conțin aceeași compoziție, respectiv heroină cu cofeină. Asupra numitului S.A. au fost găsite 23 de comprimate cu inscripția N.I., constatându-se că este vorba despre comprimate de nitrazepan despre care sus-numitul a declarat că sunt medicamente ce i-au fost prescrise în cadrul unui tratament de dezintoxicare. Cu ocazia desfășurării activității de depistare a inculpatului, au fost reținuți și martorii M.R. și G.C. care au declarat că au cumpărat de mai multe ori droguri de la inculpat fiind consumatori de heroină.

Actul de sesizare s-a întemeiat pe declarațiile martorilor care au susținut că au cumpărat droguri de la inculpat și concubina acestuia și pe procesul verbal de percheziție în care s-a consemnat că în holul blocului în care locuiesc cei doi s-au găsit 19 punguțe ce conțin heroină amestecată cu cafeină. În fața instanței cu excepția martorilor asistenți M.G. și R.I., toți ceilalți 6 martori din acte au revenit asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale afirmând că au fost amenințați sau bătuți, astfel încât nu își mențin aceste declarații, afirmând că nu au cumpărat droguri de la inculpat și chiar că nu l-au cunoscut pe R.N. până la începerea cercetărilor. Martorii C.D., Z.I., M.R., L.M., S.A.

și G.C. au susținut că au fost amenințați că vor fi arestați, deoarece erau cunoscuți ca și consumatori de droguri, fiind depistați având asupra lor droguri sau însoțeau persoane asupra cărora s-au găsit substanțe stupefiante. Martorii nu au formulat plângeri pentru cercetare abuzivă însă C.D. a declarat că a fost de față când ceilalți martori erau amenințați să declare că au cumpărat droguri de la R.N., sau scriau după dictare asemenea declarații. Conform art. 62 C. proc. pen. „în vederea aflării adevărului, instanța de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe”. Conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face, de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate”.

Rezultă pe de o parte că legea conferă o valoare egală tuturor mijloacelor de probă, iar pe de altă parte că nu se face o diferențiere sub aspectul importanței sau greutății, între probele administrate în cursul urmăririi penale și cele administrate în fața instanței. Din acest punct de vedere tribunalul nu apreciază că declarațiile date în fața instanței sunt singurele ce urmează a fi avute în vedere la soluționarea cauzei sau că aceste declarații sunt cele ce corespund realității, înlăturând astfel declarațiile date în cursul urmăririi penale. Examinând însă întreg ansamblul probator, față de schimbarea fermă a depozițiilor amatorilor și lipsa altor probe care să dovedească vinovăția inculpatului, tribunalul constată că declarațiile martorilor nu mai susțin acuzarea, deoarece nu mai pot dovedi cu certitudine că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.

Există astfel, un puternic dubiu, ce profită inculpatului. Conform art. 1 C. proc. pen., scopul penal este și acela ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Pe de altă parte conform art. 66 C. proc. pen., beneficiază de prezumția de nevinovăție. În speță, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante în varianta vânzării și deținerii de droguri în vederea traficului. Vânzarea drogurilor nu a fost dovedită pentru ca în afara declarațiilor date de martori nu mai există o altă probă, eventual înregistrări video, audio, fotografii sau dovada prinderii în flagrant a inculpatului în timpul desfășurării unei asemenea activități.

Nu s-a dovedit nici deținerea drogurilor în scopul vânzării. În urma percheziției efectuate nu au fost găsite droguri în locuința inculpatului și nu s-a dovedit că heroina găsită în holul blocului aparținea inculpatului. În acest sens, trebuie reținută și declarația martorei M.G. care a afirmat că este vecină de bloc cu inculpatul din 1977 și R.N. nu este cunoscut ca traficant de droguri. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru greșita achitare a inculpatului. Motivându-și apelul, parchetul a învederat că martorii și-au schimbat în faza cercetării judecătorești declarațiile în mod nejustificat și pe lângă această eroare de apreciere a probelor, instanța nu a luat în considerare declarația martorului G.G., dată la urmărirea penală și neaudiat la cercetarea judecătorească.

S-a mai criticat greșita aplicare a prevederilor art. 118 lit. e) C. pen., în lipsa condamnării. Prin decizia penală nr. 675 din 11 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a apreciat că schimbarea atitudinii martorilor de nerecunoaștere a celor declarate în faza de urmărire penală și faptul că cele două categorii de declarații și celelalte probe administrate în cauză, nu se coroborează, nu pot duce la dovedirea săvârșirii faptei penale de care inculpatul este acuzat. Cu privire la măsura de siguranță a confiscării speciale, Curtea a apreciat că nu contravine dispozițiilor art. 111 pct. 3 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita achitare a inculpatului R.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Verificând actele dosarului, Curtea constată următoarele: Inculpatul R.N. a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Probatoriul administrat în cauză, în faza de urmărire penală, a cuprins declarațiile a nouă martori, declarațiile inculpatului și raportul de constatare tehnico-științifică.

Instanța de fond, în cadrul cercetării judecătorești, a audiat martorii din rechizitoriu, cu excepția martorului G.G. care nu a fost găsit la adresa indicată în actele dosarului. Toți martorii audiați de instanță și-au schimbat declarațiile date în faza de urmărire penală, în sensul că nu au cumpărat droguri de la inculpat sau nu-l cunosc pe acesta ca fiind traficant de droguri. Față de această situație, instanța de fond nu a insistat în audierea martorului G.G., unul din cei doi martori ce au fost găsiți cu droguri asupra lor, martor ce ar fi putut, prin declarația sa, să probeze sau să infirme activitatea infracțională a inculpatului. Instanța de fond a primit la dosarul cauzei o adresă a Poliției sector 2 București și două procese verbale întocmite de lucrători ai poliției, acte din care rezultă că martorul G.G.

nu locuiește la adresa indicată de instanță. Cu toate că era unul din martorii „cheie” ai dosarului, la termenul din 10 decembrie 2002, procurorul arată că nu insistă în audierea acestui martor. Instanța a luat act de propunerea parchetului și după acest termen nu a mai fost citat. Pe lângă faptul că instanța nu a depus diligențe în audierea martorului (nu a fost cerută adresa acestuia la D.E.I.P.), aceasta nu a făcut nici aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la citirea depoziției dată de martorul G.G. în cursul urmăririi penale. Din aceste considerente, Curtea apreciază că se impunea audierea martorului G.G. de către instanța de fond, declarația acestuia fiind esențială în soluționarea corectă a cauzei, cu respectarea normelor de procedură penală.

Pentru aceste motive, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, va casa hotărârile atacate și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 675 din 11 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul R.N. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 453 din 7 mai 2003 a Tribunalului București, secția I penală și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2004.