ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4749/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 453 din 7

mai 2003, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe

inculpatul R.N., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 350 alin. (2) C. proc.

pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este

arestat în altă cauză.

A constatat că inculpatul a fost

arestat preventiv de la 25 iunie 2002 până la data punerii efectiv în

libertate.

Conform art. 17, raportat la art.

118 lit. e) C. pen., a confiscat 12 pastile de mitrazepam și 0,7 gr. de heroină

amestecată cu cafeină depuse la camera de corpuri delicte conform dovezii seria

B nr. 601290 din 16 septembrie 2002.

A dispus restituirea către inculpat

a sumei de 3.100.000 lei consemnată la C.E.C. Agenția Victoria, conform

recipisei nr. 42.30.01/02/406/00762 din 26 iunie 2002, jurnal poziție

59005-105909.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că nu s-a făcut dovada existenței faptei pentru care inculpatul

a fost trimis în judecată.

S-a reținut prin actul de sesizare

că, în seara zilei de 24 iunie 2002, organele de poliție l-au depistat pe

numitul S.A. pe str. Viitorului având asupra sa o doză cu heroină despre care

sus-numitul a declarat că a cumpărat-o de la inculpat, care locuiește pe

aceeași stradă la. S.A. a afirmat că a primit doza în schimbul unui telefon

NOKIA pe care îl dăduse inculpatului în urmă cu câteva zile, cu condiția ca

acesta să-i furnizeze droguri în mai multe zile.

În momentul depistării S.A. era

însoțit de C.D. și L.M. care au declarat că anterior au încercat și ele să

cumpere droguri de la inculpat pe datorie, dar acesta le-a refuzat. Cele două

au afirmat că au cumpărat însă în repetate rânduri droguri de la inculpat, iar

martora L.M. a susținut că a cumpărat droguri de la I.B.M. zisă J.

În aceeași seară, continuând

activitatea de supraveghere a străzii Viitorului, organele de poliție l-au

depistat pe numitul G.G. asupra căruia au găsit o doză cu heroină, despre care

învinuitul a afirmat că a cumpărat-o, cu puțin timp înainte, de la inculpatul

R.N., deținând-o în vederea consumului propriu. Învinuitul G.G. a declarat că a

mai cumpărat droguri de la R.N. cu altă ocazie. În momentul depistării

învinuitului de către lucrătorii de poliție, acesta era însoțit de martorul

Z.I., asupra căruia nu au fost găsite droguri, dar care a declarat că a fost de

față când G.G. a cumpărat heroină de la inculpat și că fiind consumator de

droguri în urmă cu 5 luni își procura drogurile tot de la R.N.

În baza celor constatate, în jurul

orei 0,30, organele de poliție s-au deplasat pe str. Viitorului, unde în fața

imobilului au fost depistați inculpatul și numita I.B.M. În prezența martorilor

M.G. și R.I., organele de poliție au pătruns în holul imobilului în care

locuiește inculpatul ca și numita I.B.M., în apartamente diferite, iar pe

pervazul unei ferestre au fost găsite 19 punguțe din celofan alb cu albastru ce

conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej. Atât inculpatul, cât și

I.B.M. au negat că punguțele le aparțin.

Potrivit raportului de constatare

tehnico-științifică probele ridicate de la S.A. și G.G. ca și cele ridicate de

la inculpat, conțin aceeași compoziție, respectiv heroină cu cofeină.

Asupra numitului S.A. au fost găsite

23 de comprimate cu inscripția N.I., constatându-se că este vorba despre

comprimate de nitrazepan despre care sus-numitul a declarat că sunt medicamente

ce i-au fost prescrise în cadrul unui tratament de dezintoxicare.

Cu ocazia desfășurării activității

de depistare a inculpatului, au fost reținuți și martorii M.R. și G.C. care au

declarat că au cumpărat de mai multe ori droguri de la inculpat fiind

consumatori de heroină.

Actul de sesizare s-a întemeiat pe

declarațiile martorilor care au susținut că au cumpărat droguri de la inculpat

și concubina acestuia și pe procesul verbal de percheziție în care s-a

consemnat că în holul blocului în care locuiesc cei doi s-au găsit 19 punguțe

ce conțin heroină amestecată cu cafeină.

În fața instanței cu excepția

martorilor asistenți M.G. și R.I., toți ceilalți 6 martori din acte au revenit

asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale afirmând că au fost

amenințați sau bătuți, astfel încât nu își mențin aceste declarații, afirmând

că nu au cumpărat droguri de la inculpat și chiar că nu l-au cunoscut pe R.N.

până la începerea cercetărilor.

Martorii C.D., Z.I., M.R., L.M.,

S.A. și G.C. au susținut că au fost amenințați că vor fi arestați, deoarece

erau cunoscuți ca și consumatori de droguri, fiind depistați având asupra lor

droguri sau însoțeau persoane asupra cărora s-au găsit substanțe stupefiante.

Martorii nu au formulat plângeri

pentru cercetare abuzivă însă C.D. a declarat că a fost de față când ceilalți

martori erau amenințați să declare că au cumpărat droguri de la R.N., sau

scriau după dictare asemenea declarații.

Conform art. 62 C. proc. pen. „în

vederea aflării adevărului, instanța de judecată este obligată să lămurească

cauza sub toate aspectele, pe bază de probe”.

Conform art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe

se face, de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor

administrate”.

Rezultă pe de o parte că legea

conferă o valoare egală tuturor mijloacelor de probă, iar pe de altă parte că

nu se face o diferențiere sub aspectul importanței sau greutății, între probele

administrate în cursul urmăririi penale și cele administrate în fața instanței.

Din acest punct de vedere tribunalul

nu apreciază că declarațiile date în fața instanței sunt singurele ce urmează a

fi avute în vedere la soluționarea cauzei sau că aceste declarații sunt cele ce

corespund realității, înlăturând astfel declarațiile date în cursul urmăririi

penale.

Examinând însă întreg ansamblul

probator, față de schimbarea fermă a depozițiilor amatorilor și lipsa altor

probe care să dovedească vinovăția inculpatului, tribunalul constată că

declarațiile martorilor nu mai susțin acuzarea, deoarece nu mai pot dovedi cu

certitudine că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat. Există

astfel, un puternic dubiu, ce profită inculpatului.

Conform art. 1 C. proc. pen., scopul

penal este și acela ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere

penală. Pe de altă parte conform art. 66 C. proc. pen., beneficiază de

prezumția de nevinovăție.

În speță, inculpatul a fost trimis

în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante în varianta

vânzării și deținerii de droguri în vederea traficului.

Vânzarea drogurilor nu a fost

dovedită pentru ca în afara declarațiilor date de martori nu mai există o altă

probă, eventual înregistrări video, audio, fotografii sau dovada prinderii în

flagrant a inculpatului în timpul desfășurării unei asemenea activități.

Nu s-a dovedit nici deținerea

drogurilor în scopul vânzării. În urma percheziției efectuate nu au fost găsite

droguri în locuința inculpatului și nu s-a dovedit că heroina găsită în holul

blocului aparținea inculpatului.

În acest sens, trebuie reținută și

declarația martorei M.G. care a afirmat că este vecină de bloc cu inculpatul

din 1977 și R.N. nu este cunoscut ca traficant de droguri.

Împotriva sentinței a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru greșita achitare

a inculpatului.

Motivându-și apelul, parchetul a

învederat că martorii și-au schimbat în faza cercetării judecătorești

declarațiile în mod nejustificat și pe lângă această eroare de apreciere a

probelor, instanța nu a luat în considerare declarația martorului G.G., dată la

urmărirea penală și neaudiat la cercetarea judecătorească.

S-a mai criticat greșita aplicare a

prevederilor art. 118 lit. e) C. pen., în lipsa condamnării.

Prin decizia penală nr. 675 din 11

noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a dispune astfel, Curtea de

Apel București a apreciat că schimbarea atitudinii martorilor de nerecunoaștere

a celor declarate în faza de urmărire penală și faptul că cele două categorii

de declarații și celelalte probe administrate în cauză, nu se coroborează, nu

pot duce la dovedirea săvârșirii faptei penale de care inculpatul este acuzat.

Cu privire la măsura de siguranță a

confiscării speciale, Curtea a apreciat că nu contravine dispozițiilor art. 111

pct. 3 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita achitare a inculpatului

R.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Verificând actele dosarului, Curtea

constată următoarele:

Inculpatul R.N. a fost trimis în

judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Probatoriul administrat în cauză, în

faza de urmărire penală, a cuprins declarațiile a nouă martori, declarațiile

inculpatului și raportul de constatare tehnico-științifică.

Instanța de fond, în cadrul

cercetării judecătorești, a audiat martorii din rechizitoriu, cu excepția

martorului G.G. care nu a fost găsit la adresa indicată în actele dosarului.

Toți martorii audiați de instanță

și-au schimbat declarațiile date în faza de urmărire penală, în sensul că nu au

cumpărat droguri de la inculpat sau nu-l cunosc pe acesta ca fiind traficant de

droguri.

Față de această situație, instanța

de fond nu a insistat în audierea martorului G.G., unul din cei doi martori ce

au fost găsiți cu droguri asupra lor, martor ce ar fi putut, prin declarația

sa, să probeze sau să infirme activitatea infracțională a inculpatului.

Instanța de fond a primit la dosarul

cauzei o adresă a Poliției sector 2 București și două procese verbale întocmite

de lucrători ai poliției, acte din care rezultă că martorul G.G. nu locuiește

la adresa indicată de instanță.

Cu toate că era unul din martorii

„cheie” ai dosarului, la termenul din 10 decembrie 2002, procurorul arată că nu

insistă în audierea acestui martor.

Instanța a luat act de propunerea

parchetului și după acest termen nu a mai fost citat.

Pe lângă faptul că instanța nu a

depus diligențe în audierea martorului (nu a fost cerută adresa acestuia la

D.E.I.P.), aceasta nu a făcut nici aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3)

C. proc. pen., cu privire la citirea depoziției dată de martorul G.G. în cursul

urmăririi penale.

Din aceste considerente, Curtea

apreciază că se impunea audierea martorului G.G. de către instanța de fond,

declarația acestuia fiind esențială în soluționarea corectă a cauzei, cu

respectarea normelor de procedură penală.

Pentru aceste motive, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, va casa hotărârile atacate și

va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

675 din 11 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind

pe inculpatul R.N.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 453 din 7 mai 2003 a Tribunalului București, secția I penală și

trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2004.