ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2822/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4

din 6 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C.

pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul

D.M.

la pedeapsa de 5 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.

pen., a computat prevenția de la 22 octombrie 2004 la zi.

A luat act că proba nr. 1,3

(0,07 grame heroină și 0,02 grame heroină) a fost consumată în procesul de

laborator și probele nr. 2 b (un capac de seringă care conține urme de heroină

și cofeină) au fost distruse în procesul de laborator.

În baza art. 17 alin. (1) C.

pen., a confiscat de la inculpat suma de 900.000 lei.

A dispus restituirea către

inculpat a sumei de 500.000 lei consemnată la C.E.C. Agenția Mihai Bravu.

Inculpatul a fost obligat la

plata sumei de 3.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Instanța de fond a reținut

că. la data de 22 octombrie 2004. inculpatul a fost depistat de organele de

poliție după ce i-a vândut numitului S.S.A., 3 doze de heroină pentru suma de

900.000 lei, ulterior predând organelor de poliție și o doză de heroină pe care

o deținea în vederea vânzării.

Bunurile ridicate de la

inculpat au fost predate de cumpărător organelor de poliție, care au procedat

la introducerea acestora într-un plic și la sigilarea plicului, în prezența

martorului asistent.

Printre bancnotele care

alcătuiau suma de bani găsită asupra inculpatului au fost găsite o bancnotă de

500.000 lei, patru bancnote de 100.000 lei și o bancnotă de 50.000 lei, ale

căror serii corespundeau cu cele consemnate în procesul-verbal.

Din raportul de constatare

tehnico-științifică atașat la dosar a rezultat că dozele vândute de inculpat

numitului S.S.A. și cea găsită în scara blocului, conțineau 0,09 grame heroină

în amestec cu cofeină și griseofulvin, iar seringa găsită asupra inculpatului S.M.

conținea urme de heroină și cofeină, probele supuse expertizei fiind consumate

în procesul de laborator.

Inculpatul a avut o poziție

procesuală sinceră pe tot parcursul procesului penal recunoscând comiterea

infracțiunii și relatând împrejurările săvârșirii acesteia.

Instanța de fond având în

vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pericolul social concret al

faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu

antecedente penale și cu o atitudine deosebit de sinceră, a apreciat că se justifică

reținerea de circumstanțe atenuante, astfel că a făcut aplicarea art. 74 lit.

a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub

aspectul individualizării pedepsei și a solicitat reducerea mai accentuată a

acesteia în raport de circumstanțele reale și cele personale.

Instanța de apel a admis

apelul declarat de inculpat, a redus pedeapsa aplicată la 4 ani închisoare și a

înlăturat măsura confiscării de la inculpat a sumei de 900.000 lei.

S-a constatat că în mod

corect prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe

atenuante, apreciindu-se că printr-o reevaluare a acestora pedeapsa poate fi

mai mult redusă, până aproape de minimul prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. a) C.

pen., reducere justificată atât de poziția procesuală deosebit de sinceră a

inculpatului, dar și de cantitatea redusă de droguri ce a făcut obiectul

traficului, acestea fiind elemente care configurează o periculozitate redusă a

inculpatului.

Sentința apelată a fost

apreciată ca nelegală de către instanța de control judiciar, sub aspectul aplicării

măsurii de siguranță a confiscării speciale prevăzută de art. 17 din Legea nr. 143/2000.

S-a constatat că prima

instanță a avut în vedere dispozițiile art. 17 din legea menționată, care se

referă la confiscarea drogurilor și a altor bunuri care au făcut obiectul

infracțiunii, ori în caz că nu se găsesc, inculpatul este obligat la plata

echivalentului lor în bani, dispoziții care însă nu-și găsea aplicarea în cauza

de față, deoarece suma de bani primită de inculpat în urma vânzării drogurilor

a fost pusă la dispoziția organelor de poliție de către mama denunțătorului I.Șt.S.,

iar ulterior i-a fost restituită acesteia conform prcesului-verbal din 22

octombrie 2004.

Ca urmare s-a reținut că nu

se impunea confiscarea sumei de bani de la inculpat, nefiind vorba de o sumă

reprezentând echivalent al drogurilor traficate în relația directă

vânzător-cumpărător.

Decizia instanței de apel a

fost atacată cu recurs de inculpat, care a criticat-o pentru netemeinice, sub

aspectul pedepsei aplicate pe care o consideră prea mare și a cărei reducere o

solicită în raport de împrejurările în care s-a consumat fapta și de

circumstanțele sale personale.

Recursul nu este întemeiat.

În concordanță cu probele

administrate, instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrând just în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită de acesta.

La stabilirea pedepsei au

fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.,

ținându-se cont de gradul de pericol social concret, dar și de împrejurările în

care s-a comis fapta și de persoana inculpatului, față de care instanțele au

dovedit clemență, recunoscând în favoarea sa circumstanțe atenuante care au

permis orientarea spre o pedeapsă situată cu mult sub limita minimă prevăzută

de textul incriminator.

Așa fiind, pedeapsa de 4 ani

închisoare aplicată de instanța de apel este apreciată de Înalta Curte ca fiind

în măsură să satisfacă cerințele impuse de dispozițiile art. 52 C. pen.,

referitor la scopul pedepsei, astfel că o redozare a acesteia nu se justifică.

Pentru aceste considerente

și constatând că alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu

nu există, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen., se

va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 155 din 9 martie 2005

a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă, timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 22 octombrie 2004 la 5

mai 2005.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 5 mai 2005.