Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.11.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6422/2005

HOTĂRÂRE
14.11.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6422/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 822 din 17 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, inculpatul I.M.K. a fost condamnat, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 16 din aceeași lege. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1346 din 1 noiembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 București, rămasă definitivă prin neapelare la 14 noiembrie 2002 și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. S-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a dedus detenția de la 20 august 2004 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului, conform art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Pe data de 20 august 2004, inculpatul i-a vândut denunțătoarei I.F. 4 doze de heroină în amestec cu cofeină, pentru suma de 1.000.000 lei, iar la percheziție s-au mai găsit asupra sa 11 doze din același drog. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul I.M.K., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul că aceasta este prea mare în raport cu fapta comisă. Prin decizia penală nr. 602 din 3 august 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă prevenția de la 20 august 2004 la zi, iar conform art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. Reiterând motivele, în termen legal inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Instanțele au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus. Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, trafic de droguri de mare risc, este unanim apreciată ca fiind deosebit de gravă, condiții în care nu se pot avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și de apel.

Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M.K. împotriva deciziei penale nr. 602 din 3 august 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 20 august 2004 la 14 noiembrie 2005 și timpul reținerii de 24 ore din data de 27 iunie 2002. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 noiembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6611/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 559 din 27 aprilie 2005, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dis
ÎCCJ 2005-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 929/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1273 din 12 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul M.P. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare
ÎCCJ 2006-01-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1064 din 11 august 2005, pronunțată în dosarul nr. 1094/2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) d
ÎCCJ 2004-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6346/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 873 din 25 iunie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul penal nr. 3065/2004, în baza art. 2 alin. (1
ÎCCJ 2004-12-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6790/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1198 din 27 septembrie 2004, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul M.M.M.; - în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă