ÎCCJ, Decizia nr. 300/2004

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 241/D din 10 iunie 2003, Tribunalul Bacău, la care s-a strămutat judecarea cauzei, a condamnat, între alții, pe inculpatul R.R., la 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 169/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și a art. 76 lit. d) C. pen. În temeiul art. 81 C. pen., s-a suspendat, condiționat, executarea pedepsei aplicate inculpatului sus-menționat. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 și a art. 118 lit. i) C. pen., s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate de la inculpați. S-a reținut că, în seara zilei de 26 iulie 2002, inculpatul R.R.

a plecat din București, spre litoral, cu autoturismul marca M., aparținând mamei sale, luând cu el pe coinculpații S.I. și B.D. După ce au stat câteva ore în localitatea Vama Veche, unde au ajuns în jurul orei 2 30 din noaptea respectivă, cei trei inculpați au plecat la Constanța, stând pe plajă, în zona „C.”, până în jurul orei 12 00 din ziua de 27 iulie 2002. După ce au servit masa, înapoindu-se la locul unde parcaseră autoturismul, inculpații au fost somați de polițiști din cadrul Centrului zonal de combatere a crimei organizate și antidrog Constanța, care au procedat la percheziționarea autoturismului. Cu ocazia percheziției efectuate, au fost găsite, în autoturismul marca M., cu care inculpatul R.R.

venise pe litoral, următoarele droguri: - în buzunarul ușii din stânga - față, într-un șervețel, trei fragmente vegetale de culoare verde-maroniu, ce fuseseră primite de R.R., de la C.D.; - în torpedo, într-o folie de staniol argintiu, una pastilă de culoare albă conținând substanțe active N-etil MSA și 3,4 MDMA; - într-o geantă aflată pe scaunul din dreapta - față, într-o pungă din plastic, fragmente vegetale de culoare verde-maroniu (canabis); - în buzunarul ușii din dreapta - spate, într-o hârtie cartonată, fragmente vegetale de culoare verde-maroniu, cu semințe, în greutate de 0,26 grame, tot cu canabis; - într-o geantă de voiaj din port-bagaj, puse într-o șapcă de culoare albă, mai multe fragmente vegetale de culoare verde, de canabis.

Pastila de culoare albă, conținând N-etil metilenedioxiamfetamine (MDEA) și 3,4 metilenedioximetamfetamine (MDMA), fusese ascunsă în torpedo, de coinculpatul S.I., canabisul din geanta de pe scaunul dreapta-față și canabisul din buzunarul ușii din dreapta-spate fuseseră puse în locurile respective de coinculpatul B.D., iar geanta de voiaj, în care se afla șapca de culoare albă, cu canabis, aparținea coinculpatului C.T., fiind așezată la Vama Veche, în port-bagajul autoturismului, de către R.R. și G.A., fără ca aceștia să-i cunoască conținutul. S-a mai reținut că, după ce a ajuns la Vama Veche, inculpatul R.R. a obținut de la un necunoscut, o țigară de marijuana și a inhalat fumul de la aceasta, astfel că la probele biologice efectuate s-a constatat că și el consumase droguri.

Împotriva sentinței, inculpatul R.R. a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 404 din 21 octombrie 2003, a Curții de Apel Bacău. Recursul declarat de același inculpat, împotriva acestei decizii, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 641 din 3 februarie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând prevederile art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în cauză. S-a susținut că soluția de condamnare a inculpatului R.R. este consecința comiterii de către instanțe, a unei erori grave de fapt.

În acest sens s-a relevat că din materialul probator administrat, rezultă că nici una dintre substanțele ce constituie droguri, care au fost găsite în autoturismul inculpatului R.R., cu ocazia percheziției, nu i-au aparținut. Făcându-se referiri la declarațiile prin care B.D., S.I. și C.T. au recunoscut că le-au aparținut lor, substanțele considerate droguri, prin raportul de constatare tehnico-științifică, s-a învederat că instanțele nu au ținut seama de aceste probe și nici de susținerile constante ale inculpatului menționat, că nu a deținut substanțe interzise și că nu a avut cunoștință de faptul că au fost depozitate astfel de substanțe, în autoturismul cu care el pornise pe litoral.

S-a subliniat, totodată, că nu s-a avut în vedere că prin analizele efectuate, s-a constatat că fragmentele vegetale cu aspect de ciupercă, găsite într-un șervețel, în buzunarul ușii din stânga-față a autoturismului, ce fuseseră primite de inculpatul R.R., de la C.D., nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope. Conchizându-se, s-a arătat că, dacă pentru toți ceilalți inculpați s-a făcut dovada că au deținut droguri, în vederea consumului, în cazul inculpatului R.R. nu s-a dovedit decât faptul că a consumat întâmplător, prin inhalare, fumul unei țigări conținând canabis sau marijuana, aspect reținut corect de către instanță, dar care nu poate avea relevanță pentru încadrarea juridică în art. 4 din Legea nr. 143/2000, prin care este încriminată deținerea, iar nu consumul de asemenea droguri.

În concluzie, s-a susținut că se impune achitarea inculpatului R.R., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Recursul în anulare nu este fondat. În adevăr, potrivit art. 4 din Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 2, la 5 ani”. Din această prevedere a legii rezultă că, în vederea combaterii consumului ilicit de droguri, s-a urmărit să fie încriminate toate modalitățile de procurare de droguri, fără drept, pentru consumul propriu.

Evident că, dintre aceste modalități de procurare a drogurilor, pentru consum propriu, nu a fost exclusă nici obținerea lor cu titlu gratuit, pentru că, în măsura în care primirea a fost acceptată, a devenit deținere de droguri, faptă vădit încriminată prin art. 4 din Lege nr. 143/2000 și fără de care, independent de durată, nu poate să aibă loc activitatea nocivă a consumării substanței respective. A considera altfel, ar însemna să fie abandonat însuși scopul major urmărit de legiuitor, acela de a împiedica procurarea sub orice formă, a drogurilor, pentru ca interzicerea consumării acestora să fie reală, iar nu o încurajare la găsirea de modalități pentru procurarea gratuită de asemenea droguri, care să poată fi folosite de oricine, pe motiv că nu ar fi interzisă consumarea lor.

Așa fiind, în mod corect s-a apreciat de instanțe, că prin consumarea drogului tip marijuana/canabis, de către inculpatul R.R., fapt dovedit neîndoielnic cu rezultatul necontestat al analizei de laborator făcute asupra probelor biologice ce i s-au recoltat, a fost săvârșită infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000. Mai mult, împrejurarea că s-au găsit droguri ascunse în mai multe părți ale autoturismului pe care îl conducea, demonstrează că inculpatul menționat, chiar dacă nu a fost arătat că știa despre ele, de către nici unul dintre componenții grupului cărora le-au aparținut, prin procurarea și consumarea drogului, ce a făcut obiectul mărturisirii sale, s-a integrat în activitatea de ansamblu de deținere de droguri, în vederea consumării.

În consecință, constatându-se că prin soluția de condamnare a inculpatului R.R., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 169/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., nu s-a comis o eroare gravă de fapt, în accepțiunea reglementării date de art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., temeiului de casare invocat prin recursul în anulare, urmează ca această cale extraordinară de atac să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 241/D din 10 iunie 2003, a Tribunalului Bacău, deciziei penale nr. 404 din 21 octombrie 2003, a Curții de Apel Bacău și deciziei nr. 641 din 3 februarie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind pe inculpatul R.R. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2004.