ÎCCJ, Decizia nr. 300/2004

Asupra recursului în anulare de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 241/D din

10 iunie 2003, Tribunalul Bacău, la care s-a strămutat judecarea cauzei, a

condamnat, între alții, pe inculpatul R.R., la 2 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, modificată

prin Legea nr. 169/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și a art. 76 lit. d) C.

pen.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a

suspendat, condiționat, executarea pedepsei aplicate inculpatului

sus-menționat.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000

și a art. 118 lit. i) C. pen., s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate de la

inculpați.

S-a reținut că, în seara zilei de 26

iulie 2002, inculpatul R.R. a plecat din București, spre litoral, cu

autoturismul marca M., aparținând mamei sale, luând cu el pe coinculpații S.I.

și B.D.

După ce au stat câteva ore în

localitatea Vama Veche, unde au ajuns în jurul orei 2

30

din

noaptea respectivă, cei trei inculpați au plecat la Constanța, stând pe plajă, în zona „C.”, până în jurul orei 12

00

din ziua de 27

iulie 2002.

După ce au servit masa, înapoindu-se

la locul unde parcaseră autoturismul, inculpații au fost somați de polițiști

din cadrul Centrului zonal de combatere a crimei organizate și antidrog

Constanța, care au procedat la percheziționarea autoturismului.

Cu ocazia percheziției efectuate, au

fost găsite, în autoturismul marca M., cu care inculpatul R.R. venise pe

litoral, următoarele droguri:

- în buzunarul ușii din stânga -

față, într-un șervețel, trei fragmente vegetale de culoare verde-maroniu, ce

fuseseră primite de R.R., de la C.D.;

- în torpedo, într-o folie de

staniol argintiu, una pastilă de culoare albă conținând substanțe active N-etil

MSA și 3,4 MDMA;

- într-o geantă aflată pe scaunul

din dreapta - față, într-o pungă din plastic, fragmente vegetale de culoare verde-maroniu

(canabis);

- în buzunarul ușii din dreapta - spate,

într-o hârtie cartonată, fragmente vegetale de culoare verde-maroniu, cu

semințe, în greutate de 0,26 grame, tot cu canabis;

- într-o geantă de voiaj din

port-bagaj, puse într-o șapcă de culoare albă, mai multe fragmente vegetale de

culoare verde, de canabis.

Pastila de culoare albă, conținând

N-etil metilenedioxiamfetamine (MDEA) și 3,4 metilenedioximetamfetamine (MDMA),

fusese ascunsă în torpedo, de coinculpatul S.I., canabisul din geanta de pe

scaunul dreapta-față și canabisul din buzunarul ușii din dreapta-spate fuseseră

puse în locurile respective de coinculpatul B.D., iar geanta de voiaj, în care

se afla șapca de culoare albă, cu canabis, aparținea coinculpatului C.T., fiind

așezată la Vama Veche, în port-bagajul autoturismului, de către R.R. și G.A.,

fără ca aceștia să-i cunoască conținutul.

S-a mai reținut că, după ce a ajuns la Vama Veche, inculpatul R.R. a obținut de la un necunoscut, o țigară de marijuana și a inhalat

fumul de la aceasta, astfel că la probele biologice efectuate s-a constatat că

și el consumase droguri.

Împotriva sentinței, inculpatul R.R.

a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 404

din 21 octombrie 2003, a Curții de Apel Bacău.

Recursul declarat de același

inculpat, împotriva acestei decizii, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.

641 din 3 februarie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând prevederile art. 410 alin.

(1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva

hotărârilor pronunțate în cauză.

S-a susținut că soluția de

condamnare a inculpatului R.R. este consecința comiterii de către instanțe, a

unei erori grave de fapt.

În acest sens s-a relevat că din

materialul probator administrat, rezultă că nici una dintre substanțele ce

constituie droguri, care au fost găsite în autoturismul inculpatului R.R., cu

ocazia percheziției, nu i-au aparținut.

Făcându-se referiri la declarațiile

prin care B.D., S.I. și C.T. au recunoscut că le-au aparținut lor, substanțele

considerate droguri, prin raportul de constatare tehnico-științifică, s-a

învederat că instanțele nu au ținut seama de aceste probe și nici de

susținerile constante ale inculpatului menționat, că nu a deținut substanțe

interzise și că nu a avut cunoștință de faptul că au fost depozitate astfel de

substanțe, în autoturismul cu care el pornise pe litoral.

S-a subliniat, totodată, că nu s-a

avut în vedere că prin analizele efectuate, s-a constatat că fragmentele

vegetale cu aspect de ciupercă, găsite într-un șervețel, în buzunarul ușii din

stânga-față a autoturismului, ce fuseseră primite de inculpatul R.R., de la C.D., nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope.

Conchizându-se, s-a arătat că, dacă

pentru toți ceilalți inculpați s-a făcut dovada că au deținut droguri, în vederea

consumului, în cazul inculpatului R.R. nu s-a dovedit decât faptul că a

consumat întâmplător, prin inhalare, fumul unei țigări conținând canabis sau

marijuana, aspect reținut corect de către instanță, dar care nu poate avea

relevanță pentru încadrarea juridică în art. 4 din Legea nr. 143/2000, prin

care este încriminată deținerea, iar nu consumul de asemenea droguri.

În concluzie, s-a susținut că se

impune achitarea inculpatului R.R., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Recursul în anulare nu este fondat.

În adevăr, potrivit art. 4 din Legea

nr. 143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri,

„cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,

transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără

drept, se pedepsește cu închisoare de la 2, la 5 ani”.

Din această prevedere a legii

rezultă că, în vederea combaterii consumului ilicit de droguri, s-a urmărit să

fie încriminate toate modalitățile de procurare de droguri, fără drept, pentru

consumul propriu.

Evident că, dintre aceste modalități

de procurare a drogurilor, pentru consum propriu, nu a fost exclusă nici

obținerea lor cu titlu gratuit, pentru că, în măsura în care primirea a fost

acceptată, a devenit

deținere de droguri, faptă vădit încriminată prin art.

4 din Lege nr. 143/2000 și fără de care, independent de durată, nu poate să

aibă loc activitatea nocivă a consumării substanței respective.

A considera altfel, ar însemna să

fie abandonat însuși scopul major urmărit de legiuitor, acela de a împiedica

procurarea sub orice formă, a drogurilor, pentru ca interzicerea consumării

acestora să fie reală, iar nu o încurajare la găsirea de modalități pentru procurarea

gratuită de asemenea droguri, care să poată fi folosite de oricine, pe motiv că

nu ar fi interzisă consumarea lor.

Așa fiind, în mod corect s-a

apreciat de instanțe, că prin consumarea drogului tip marijuana/canabis, de

către inculpatul R.R., fapt dovedit neîndoielnic cu rezultatul necontestat al

analizei de laborator făcute asupra probelor biologice ce i s-au recoltat, a

fost săvârșită infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Mai mult, împrejurarea că s-au găsit

droguri ascunse în mai multe părți ale autoturismului pe care îl conducea,

demonstrează că inculpatul menționat, chiar dacă nu a fost arătat că știa

despre ele, de către nici unul dintre componenții grupului cărora le-au

aparținut, prin procurarea și consumarea drogului, ce a făcut obiectul

mărturisirii sale, s-a integrat în activitatea de ansamblu de deținere de

droguri, în vederea consumării.

În consecință, constatându-se că

prin soluția de condamnare a inculpatului R.R., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 169/2002,

cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., nu s-a comis o eroare gravă de fapt,

în accepțiunea reglementării date de art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C.

proc. pen., temeiului de casare invocat prin recursul în anulare, urmează ca

această cale extraordinară de atac să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 241/D din 10 iunie 2003,

a Tribunalului Bacău, deciziei penale nr. 404 din 21 octombrie 2003, a Curții

de Apel Bacău și deciziei nr. 641 din 3 februarie 2004, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, privind pe inculpatul R.R.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 noiembrie 2004.