ÎCCJ, Decizia nr. 298/2004

Asupra recursului în anulare de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul din 20 august

2001, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul C.D. a

fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000.

S-a reținut că inculpatul C.D.,

taximetrist la SC A.C. SRL din București, a început să consume droguri, din

primăvara anului 2001, reușind să le procure din diferite zone ale municipiului

București.

La data de 25 iulie 2001, inculpatul

s-a deplasat de la București, la Constanța, cu autoturismul pe care lucra ca

taximetrist, luând asupra sa, cantitatea de 4,02 grame heroină, cu scopul de a

o comercializa.

Fiind informat că în zona gării

Constanța ar putea găsi persoane interesate să cumpere droguri, inculpatul s-a

deplasat în această zonă, unde a fost reținut de polițiști din cadrul Centrului

zonal Constanța de combatere a crimei organizate și antidrog, care au găsit

asupra sa, în buzunarul de la pantaloni, o punguliță din material plastic în

care erau ambalate cele 4,02 grame de heroină.

După depistarea inculpatului, substanța găsită asupra sa a

fost supusă expertizei, constatându-se că aceasta este heroină

(diacethylmorphine), fiind inclusă între drogurile de mare risc prevăzute în

tabelul I din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului

ilicit de droguri.

Tribunalul Constanța, prin sentința

penală nr. 99 din 28 august 2002, făcând aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpat, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu motivarea că nu se poate reține existența acestei infracțiuni, deoarece din

materialul probator administrat, a rezultat că heroina găsită asupra sa a fost

procurată și deținută în scopul consumului propriu.

Prin aceeași sentință, s-a dispus

condamnarea inculpatului, la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării, conform art. 81 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Totodată, în baza art. 17 și 18 din

Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 3,81

grame heroină, rămasă în urma analizelor de laborator, din cele 4,02 grame

substanță, ridicată de la inculpat.

S-a reținut că prin acțiunea de

cumpărare și prin aceea de deținere fără drept a cantității de 4,02 grame

heroină, pentru consumul propriu, aspect dovedit cu actele medicale din care

rezultă că este consumator de droguri și că a prezentat chiar fenomene de

sevraj, după ce a fost arestat, inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de

art. 4 din Legea nr. 143/2000, pentru care, în conformitate cu art. 336 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., s-a extins procesul penal, la cererea procurorului,

care a declarat că pune în mișcare acțiunea penală.

Împotriva sentinței, procurorul a

declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 239

din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Recursul declarat de procuror

împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 2122 din 28 mai 2003, a

Curții Supreme de Justiție, secția penală, dispunându-se casarea celor două

hotărâri pronunțate în cauză, numai cu privire la individualizarea pedepsei

aplicate pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în sensul

înlăturării dispozițiilor art. 81 C. pen., referitor la suspendarea

condiționată a executării.

S-a motivat că, față de împrejurarea

că inculpatul nu era consumator ocazional de droguri, ci dependent de ele, de

împrejurările în care a săvârșit fapta, precum și de pericolul deosebit pe care

aceasta îl prezintă, se impune înlăturarea dispoziției de suspendare

condiționată a executării, fiind necesar ca pedeapsa să fie executată efectiv.

S-a mai relevat că achitarea

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, este corectă, deoarece probele administrate în cauză nu

confirmă existența faptei imputate sub această încadrare juridică.

Împotriva celor trei hotărâri

pronunțate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare.

Invocându-se temeiul prevăzut în art.

410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., s-a susținut că soluția de

achitare a inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, este consecința comiterii unei erori grave de fapt.

S-a învederat, în acest sens, că din

probele administrate, rezultă neîndoielnic faptul că inculpatul a cumpărat,

deținut și transportat cantitatea de 4,02 grame de heroină, la Constanța, cu scopul neechivoc de a o comercializa, iar numai împrejurarea că, în traficul

proiectat, s-a implicat și un investigator acoperit, a dat posibilitate ca

drogul respectiv să fie descoperit asupra inculpatului, înainte de a-l

înstrăina.

S-a subliniat că, în acest fel,

elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

s-a realizat în fapta săvârșită de inculpat, încât achitarea sa pentru această

infracțiune, nu se justifică.

În concluzie, s-a cerut casarea în

parte a hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei, în sensul condamnării

inculpatului, și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000.

Recursul în anulare este fondat.

În adevăr, potrivit art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000, sunt pedepsite cu închisoarea, de la 10, la 20 de ani

și interzicerea unor drepturi, între altele, faptele de transport, procurare,

cumpărare ori deținere, fără drept, de droguri de mare risc.

Or, din actele dosarului rezultă

neîndoielnic faptul că inculpatul a procurat, prin cumpărare, cantitatea de

4,02 grame heroină (diacethylmorphine), substanță inclusă între drogurile de

mare risc prevăzute în tabelul nr. I din Legea nr. 143/2000, pe care a

deținut-o și a transportat-o la Constanța, fără drept, cu scopul de a o

comercializa.

Toate aceste situații sunt

confirmate de constatările făcute prin procesul-verbal încheiat la data de 25

iulie 2001, în care sunt consemnate explicațiile date de inculpat, cu privire

la modul de procurare a heroinei găsite asupra sa și la scopul pentru care a

transportat-o la Constanța, de raportul de constatare tehnico-științifică, din

care reiese că substanța ridicată de la inculpat, este heroină, de declarația

martorului N.V., precum și de recunoașterile fără rezerve făcute de inculpat,

prin primele declarații, din care la aceea din 26 iulie 2001 a fost asistat de

apărător.

Este adevărat că inculpatul a

pretins în fața procurorului, că ar fi cumpărat și transportat heroina la Constanța, pentru consum propriu, în care sens a formulat susțineri și în fața primei instanțe.

Dar, dacă se are în vedere că

inculpatul a fost surprins cu heroina, într-o zonă propice pentru

comercializare, de înțelegerea realizată de el, cu investigatorul sub acoperire

și de explicațiile ce le-a dat imediat după percheziție, pe care le-a menținut

și în prezența apărătorului, precum și de cantitatea relativ însemnată de drog

de mare risc găsită asupra sa, nu se justifică aprecierea instanțelor, că

această substanță deosebit de periculoasă a fost cumpărată și transportată la Constanța, doar pentru consum propriu, mai ales că, chiar potrivit afirmațiilor sale

ulterioare, urma să dea și altor persoane să consume din drogul respectiv.

Așa fiind, se constată că soluția de

achitare a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, este consecința unei erori grave de fapt, comise de

instanțe, astfel că hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut

în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., corespunzând temeiului

înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 din același cod, invocat prin

recursul în anulare.

În consecință, în conformitate cu art.

414

1

alin. (1), cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa cele trei

hotărâri atacate cu privire la achitarea inculpatului, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și a se dispune

condamnarea sa, pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

La stabilirea pedepsei pentru

infracțiunea menționată, urmează a se ține seama, potrivit art. 72 alin. (1) C.

pen., de criteriile generale de individualizare fixate prin acest text de lege,

cu referire specială la gradul de pericol social accentuat pe care îl prezintă

infracțiunile de trafic de droguri de mare risc, de genul celei comise de

inculpat, el însuși consumator declarat de asemenea droguri.

Totodată, ca urmare a reținerii în

sarcina inculpatului, și a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, pentru care urmează a fi condamnat, se vor aplica față de el,

dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., în sensul contopirii acelei

pedepse, cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea

prevăzută de art. 4 din aceeași lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 99 din 28 februarie 2002, a

Tribunalului Constanța, deciziei penale nr. 239 din 3 octombrie 2002, a Curții

de Apel Constanța și deciziei nr. 2122 din 8 mai 2003, a Curții Supreme de

Justiție, secția penală, privind pe inculpatul C.D.

Casează hotărârile atacate, numai cu

privire la achitarea inculpatului sus-menționat, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Condamnă pe inculpatul C.D., la 10

ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64

lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen., contopește această pedeapsă, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000,

dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare

și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

Deduce din pedeapsă, perioada de

timp executată.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 noiembrie 2004.