ÎCCJ, Decizia nr. 298/2004

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul din 20 august 2001, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul C.D. a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. S-a reținut că inculpatul C.D., taximetrist la SC A.C. SRL din București, a început să consume droguri, din primăvara anului 2001, reușind să le procure din diferite zone ale municipiului București. La data de 25 iulie 2001, inculpatul s-a deplasat de la București, la Constanța, cu autoturismul pe care lucra ca taximetrist, luând asupra sa, cantitatea de 4,02 grame heroină, cu scopul de a o comercializa.

Fiind informat că în zona gării Constanța ar putea găsi persoane interesate să cumpere droguri, inculpatul s-a deplasat în această zonă, unde a fost reținut de polițiști din cadrul Centrului zonal Constanța de combatere a crimei organizate și antidrog, care au găsit asupra sa, în buzunarul de la pantaloni, o punguliță din material plastic în care erau ambalate cele 4,02 grame de heroină. După depistarea inculpatului, substanța găsită asupra sa a fost supusă expertizei, constatându-se că aceasta este heroină (diacethylmorphine), fiind inclusă între drogurile de mare risc prevăzute în tabelul I din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 99 din 28 august 2002, făcând aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a achitat pe inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că nu se poate reține existența acestei infracțiuni, deoarece din materialul probator administrat, a rezultat că heroina găsită asupra sa a fost procurată și deținută în scopul consumului propriu. Prin aceeași sentință, s-a dispus condamnarea inculpatului, la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, conform art. 81 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000. Totodată, în baza art. 17 și 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 3,81 grame heroină, rămasă în urma analizelor de laborator, din cele 4,02 grame substanță, ridicată de la inculpat.

S-a reținut că prin acțiunea de cumpărare și prin aceea de deținere fără drept a cantității de 4,02 grame heroină, pentru consumul propriu, aspect dovedit cu actele medicale din care rezultă că este consumator de droguri și că a prezentat chiar fenomene de sevraj, după ce a fost arestat, inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, pentru care, în conformitate cu art. 336 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a extins procesul penal, la cererea procurorului, care a declarat că pune în mișcare acțiunea penală. Împotriva sentinței, procurorul a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 239 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Recursul declarat de procuror împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 2122 din 28 mai 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția penală, dispunându-se casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 81 C. pen., referitor la suspendarea condiționată a executării. S-a motivat că, față de împrejurarea că inculpatul nu era consumator ocazional de droguri, ci dependent de ele, de împrejurările în care a săvârșit fapta, precum și de pericolul deosebit pe care aceasta îl prezintă, se impune înlăturarea dispoziției de suspendare condiționată a executării, fiind necesar ca pedeapsa să fie executată efectiv.

S-a mai relevat că achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, este corectă, deoarece probele administrate în cauză nu confirmă existența faptei imputate sub această încadrare juridică. Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare. Invocându-se temeiul prevăzut în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., s-a susținut că soluția de achitare a inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, este consecința comiterii unei erori grave de fapt.

S-a învederat, în acest sens, că din probele administrate, rezultă neîndoielnic faptul că inculpatul a cumpărat, deținut și transportat cantitatea de 4,02 grame de heroină, la Constanța, cu scopul neechivoc de a o comercializa, iar numai împrejurarea că, în traficul proiectat, s-a implicat și un investigator acoperit, a dat posibilitate ca drogul respectiv să fie descoperit asupra inculpatului, înainte de a-l înstrăina. S-a subliniat că, în acest fel, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a realizat în fapta săvârșită de inculpat, încât achitarea sa pentru această infracțiune, nu se justifică. În concluzie, s-a cerut casarea în parte a hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei, în sensul condamnării inculpatului, și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Recursul în anulare este fondat. În adevăr, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, sunt pedepsite cu închisoarea, de la 10, la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, între altele, faptele de transport, procurare, cumpărare ori deținere, fără drept, de droguri de mare risc. Or, din actele dosarului rezultă neîndoielnic faptul că inculpatul a procurat, prin cumpărare, cantitatea de 4,02 grame heroină (diacethylmorphine), substanță inclusă între drogurile de mare risc prevăzute în tabelul nr. I din Legea nr. 143/2000, pe care a deținut-o și a transportat-o la Constanța, fără drept, cu scopul de a o comercializa.

Toate aceste situații sunt confirmate de constatările făcute prin procesul-verbal încheiat la data de 25 iulie 2001, în care sunt consemnate explicațiile date de inculpat, cu privire la modul de procurare a heroinei găsite asupra sa și la scopul pentru care a transportat-o la Constanța, de raportul de constatare tehnico-științifică, din care reiese că substanța ridicată de la inculpat, este heroină, de declarația martorului N.V., precum și de recunoașterile fără rezerve făcute de inculpat, prin primele declarații, din care la aceea din 26 iulie 2001 a fost asistat de apărător. Este adevărat că inculpatul a pretins în fața procurorului, că ar fi cumpărat și transportat heroina la Constanța, pentru consum propriu, în care sens a formulat susțineri și în fața primei instanțe.

Dar, dacă se are în vedere că inculpatul a fost surprins cu heroina, într-o zonă propice pentru comercializare, de înțelegerea realizată de el, cu investigatorul sub acoperire și de explicațiile ce le-a dat imediat după percheziție, pe care le-a menținut și în prezența apărătorului, precum și de cantitatea relativ însemnată de drog de mare risc găsită asupra sa, nu se justifică aprecierea instanțelor, că această substanță deosebit de periculoasă a fost cumpărată și transportată la Constanța, doar pentru consum propriu, mai ales că, chiar potrivit afirmațiilor sale ulterioare, urma să dea și altor persoane să consume din drogul respectiv. Așa fiind, se constată că soluția de achitare a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, este consecința unei erori grave de fapt, comise de instanțe, astfel că hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., corespunzând temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 din același cod, invocat prin recursul în anulare. În consecință, în conformitate cu art. 414 1 alin. (1), cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa cele trei hotărâri atacate cu privire la achitarea inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și a se dispune condamnarea sa, pentru săvârșirea acestei infracțiuni. La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea menționată, urmează a se ține seama, potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., de criteriile generale de individualizare fixate prin acest text de lege, cu referire specială la gradul de pericol social accentuat pe care îl prezintă infracțiunile de trafic de droguri de mare risc, de genul celei comise de inculpat, el însuși consumator declarat de asemenea droguri.

Totodată, ca urmare a reținerii în sarcina inculpatului, și a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care urmează a fi condamnat, se vor aplica față de el, dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., în sensul contopirii acelei pedepse, cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din aceeași lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 99 din 28 februarie 2002, a Tribunalului Constanța, deciziei penale nr. 239 din 3 octombrie 2002, a Curții de Apel Constanța și deciziei nr. 2122 din 8 mai 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind pe inculpatul C.D. Casează hotărârile atacate, numai cu privire la achitarea inculpatului sus-menționat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Condamnă pe inculpatul C.D., la 10 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește această pedeapsă, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. Deduce din pedeapsă, perioada de timp executată. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2004.