ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 262/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 239

din 28 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Prahova s-a respins, ca

nefondată, cererea condamnatului J.D., de întrerupere a executării pedepsei de

15 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 236/1998 pronunțată de

Tribunalul Prahova.

A fost obligat condamnatul

la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200.000 lei onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că executarea în continuare a pedepsei de

către condamnat nu ar avea consecințe grave pentru el și familia sa, astfel că

nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 455, raportat la art. 453 lit.

c) C. proc. pen.

Împotriva sentinței a

declarat apel condamnatul, invocând aceleași motive, ca și cele inserate în cererea

de întrerupere a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 240

din 2 iunie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul

condamnatului, hotărâre recurată în termen legal, susținându-se că cererea sa

este întemeiată.

Recursul declarat de

condamnat nu este întemeiat.

Examinându-se lucrările

dosarului și hotărârea atacată se constată că în cauză nu sunt întrunite

cerințele pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.

Potrivit art. 455 raportat

la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei poate fi

întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea

consecințe grave pentru familia condamnatului.

Or, în cauză, situația

materială grea a familiei condamnatului este de durată, așa că nu are caracter

de împrejurare specială, de natura celei prevăzute în art. 453 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., pentru a justifica întreruperea executării pedepsei.

Se constată, deci, că

situația materială grea în care se află familia condamnatului nu ar putea fi

ameliorată prin întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de trei luni,

limita prevăzută în lege.

Așa fiind, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul condamnatului va fi

respins, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul J.D. împotriva deciziei penale nr.

240 din 2 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă condamnatul să

plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 ianuarie 2005.