ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2335/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 12 noiembrie 2003,

condamnata V.K. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 7 ani

închisoare, aplicată acesteia prin sentința penală nr. 156 din 6 mai 2002 a

Tribunalului Dolj.

În motivarea cererii, condamnata a

arătat că are o situație familială deosebită, constând în aceea că soțul și

fiul său cel mare au probleme de sănătate, împrejurare ce face necesară

prezența sa la domiciliu.

Din ancheta socială efectuată în

cauză, la dispoziția instanței de executare, de Colectivul de sprijin pentru

autoritatea tutelară și asistență socială din cadrul Primăriei municipiului

Alexandria a rezultat că:

- soțul condamnatei, în vârstă de 52

ani, este pensionat pe caz de boală și are un venit lunar de 1.200.000 lei;

- la aceeași adresă, str. Alexandru

Golfescu din Alexandria, într-o casă compusă din 3 camere și dependințe mai

locuiesc fiii condamnatei : V.F. în vârstă de 19 ani, elev în clasa XI la

Grupul Școlar T.R. Alexandria; V.D. în vârstă de 17 ani, care nu urmează

cursurile nici unei instituții de învățământ; V.I. în vârstă de 23 ani, care

are doi copii minori; V.A. în vârstă de 21 ani, fără ocupație și V.S. în vârstă

de 25 ani, persoană cu handicap.

Prin sentința penală nr. 562 din 17

decembrie 2003, Tribunalul Prahova, secția penală, a respins cererea de

întrerupere a executării pedepsei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

executare a reținut că din ancheta socială nu rezultă existența unei situații

care ar putea avea consecințe deosebit de grave pentru condamnată sau familia

sa.

Pe de altă parte, aspectele menționate

în ancheta socială erau cunoscute și existau anterior comiterii faptei de către

petenta menționată.

Totodată, schimbarea radicală a

situației arătate, cu referire la starea sănătății soțului și fiului cel mare

al condamnatei, nu este posibilă în timpul scurt al unei întreruperi a

executării pedepsei.

Ca atare, instanța a constat că în

cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, prin decizia penală nr. 49 din 9 februarie 2004, a respins apelul

declarat de condamnata V.K. împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat,

apreciind că în mod temeinic s-a reținut de către instanța de executare lipsa

acelor împrejurări speciale din cauza cărora continuarea executării pedepsei ar

avea consecințe grave pentru condamnată sau familia sa.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

condamnata V.K. a declarat recurs, reiterând motivele cererii privind

întreruperea executării pedepsei.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Realizarea scopului procesului penal

și, concomitent, a scopului pedepsei aplicate este condiționat de punerea de

îndată în executare a hotărârii definitive de condamnare și executării

pedepsei.

Ca atare, întreruperea executării

pedepsei închisorii poate fi acordată exclusiv în acele situații în care

instanța de executare, investită cu cererea condamnatului, constată incidența

unuia din cazurile limitativ prevăzute de legea procesual penală și

îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru cazul invocat.

Condamnata a solicitat întreruperea

executării pedepsei închisorii, în temeiul art. 455 C. proc. pen., invocând

cazul prevăzut de art. 453 lit. c) din același cod, cu referire la starea

sănătății soțului și unuia dintre fiii acesteia, invocată ca împrejurare

specială în raport de care executarea în continuare a pedepsei ar avea

consecințe grave pentru familia acesteia.

Din economia textului legal

menționat rezultă o dublă condiționare a acestui caz de întrerupere a

executării pedepsei, cu referire la caracterul de excepție al împrejurării

speciale invocate și posibilitatea înlăturării pericolului grav, în acest caz

pentru familia condamnatei, într-o perioadă scurtă de timp, prin prezența

acesteia.

O altă interpretare este exclusă, în

raport de împrejurarea că executarea oricărei pedepse creează pentru familia

condamnatului urmări defavorabile cu caracter material sau moral, ceea ce nu

justifică însă suspendarea executării pedepsei, chiar și pe timp limitat.

Or, în cauză această dublă condiționare

în mod judicios s-a constat a fi neîndeplinită și, în consecință, cererea

condamnatei a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Așa fiind, hotărârile atacate nu

sunt supuse nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat de condamnată va fi respins, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurenta va fi obligată, potrivit dispozitivului, la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnata V.K. împotriva deciziei penale nr. 49 din 9 februarie

2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurenta condamnată să

plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și

onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 aprilie 2004.