ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2335/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 noiembrie 2003, condamnata V.K. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată acesteia prin sentința penală nr. 156 din 6 mai 2002 a Tribunalului Dolj. În motivarea cererii, condamnata a arătat că are o situație familială deosebită, constând în aceea că soțul și fiul său cel mare au probleme de sănătate, împrejurare ce face necesară prezența sa la domiciliu. Din ancheta socială efectuată în cauză, la dispoziția instanței de executare, de Colectivul de sprijin pentru autoritatea tutelară și asistență socială din cadrul Primăriei municipiului Alexandria a rezultat că: - soțul condamnatei, în vârstă de 52 ani, este pensionat pe caz de boală și are un venit lunar de 1.200.000 lei; - la aceeași adresă, str. Alexandru Golfescu din Alexandria, într-o casă compusă din 3 camere și dependințe mai locuiesc fiii condamnatei : V.F.

în vârstă de 19 ani, elev în clasa XI la Grupul Școlar T.R. Alexandria; V.D. în vârstă de 17 ani, care nu urmează cursurile nici unei instituții de învățământ; V.I. în vârstă de 23 ani, care are doi copii minori; V.A. în vârstă de 21 ani, fără ocupație și V.S. în vârstă de 25 ani, persoană cu handicap. Prin sentința penală nr. 562 din 17 decembrie 2003, Tribunalul Prahova, secția penală, a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de executare a reținut că din ancheta socială nu rezultă existența unei situații care ar putea avea consecințe deosebit de grave pentru condamnată sau familia sa. Pe de altă parte, aspectele menționate în ancheta socială erau cunoscute și existau anterior comiterii faptei de către petenta menționată.

Totodată, schimbarea radicală a situației arătate, cu referire la starea sănătății soțului și fiului cel mare al condamnatei, nu este posibilă în timpul scurt al unei întreruperi a executării pedepsei. Ca atare, instanța a constat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen. Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia penală nr. 49 din 9 februarie 2004, a respins apelul declarat de condamnata V.K. împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat, apreciind că în mod temeinic s-a reținut de către instanța de executare lipsa acelor împrejurări speciale din cauza cărora continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnată sau familia sa.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnata V.K. a declarat recurs, reiterând motivele cererii privind întreruperea executării pedepsei. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Realizarea scopului procesului penal și, concomitent, a scopului pedepsei aplicate este condiționat de punerea de îndată în executare a hotărârii definitive de condamnare și executării pedepsei. Ca atare, întreruperea executării pedepsei închisorii poate fi acordată exclusiv în acele situații în care instanța de executare, investită cu cererea condamnatului, constată incidența unuia din cazurile limitativ prevăzute de legea procesual penală și îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru cazul invocat.

Condamnata a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii, în temeiul art. 455 C. proc. pen., invocând cazul prevăzut de art. 453 lit. c) din același cod, cu referire la starea sănătății soțului și unuia dintre fiii acesteia, invocată ca împrejurare specială în raport de care executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia acesteia. Din economia textului legal menționat rezultă o dublă condiționare a acestui caz de întrerupere a executării pedepsei, cu referire la caracterul de excepție al împrejurării speciale invocate și posibilitatea înlăturării pericolului grav, în acest caz pentru familia condamnatei, într-o perioadă scurtă de timp, prin prezența acesteia.

O altă interpretare este exclusă, în raport de împrejurarea că executarea oricărei pedepse creează pentru familia condamnatului urmări defavorabile cu caracter material sau moral, ceea ce nu justifică însă suspendarea executării pedepsei, chiar și pe timp limitat. Or, în cauză această dublă condiționare în mod judicios s-a constat a fi neîndeplinită și, în consecință, cererea condamnatei a fost respinsă, ca neîntemeiată. Așa fiind, hotărârile atacate nu sunt supuse nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de condamnată va fi respins, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurenta va fi obligată, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata V.K. împotriva deciziei penale nr. 49 din 9 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurenta condamnată să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2004.