ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1339/2006

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 1510 din 8

noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă,

ca nefondată, cererea condamnatului

U.M.

,

privind întreruperea executării pedepsei de 20 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 164 din 25 iulie 2000 a Tribunalului Teleorman, definitivă

prin decizia penală nr. 416/2001 a Curții Supreme de Justiție.

Tribunalul a reținut că petentul

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen.

În cauză, s-a întocmit un referat de

anchetă socială din care rezultă că la adresa indicată de petentul condamnat

locuiesc părinții condamnatului (care au în întreținere trei copii minori

cuprinși în forme de învățământ) și care sunt încadrați în muncă, având un

venit lunar de aproximativ 6.300.000 lei, astfel încât, întreruperea executării

pedepsei condamnatului pe o perioadă de 3 luni nu ar putea rezolva situația

financiară și materială a familiei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul care a considerat că erau realizate cerințele legii

pentru întreruperea executării pedepsei, în raport de concluziile anchetei

sociale.

Prin decizia penală nr. 991 din 14

decembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul

condamnatului, reținând că, în raport de ancheta socială efectuată în cauză, nu

sunt întrunite condițiile legii pentru întreruperea executării pedepsei.

În termen legal, împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs condamnatul care, reiterând susținerile anterioare

privind situația materială și financiară precară a familiei, a solicitat

întreruperea executării pedepsei.

Critica va fi examinată în raport de

prevederile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.,

constatându-se însă că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.

453 lit. c) C. proc. pen.

În sensul acestor dispoziții, pentru

a fi posibilă întreruperea executării pedepsei, se impune realizarea unor

cerințe imperative, cum ar fi constatarea unor împrejurări speciale din cauza

cărora executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat

sau familia sa.

Este însă de observat că situația

financiară materială a familiei condamnatului chiar dacă este precară, ea a

fost preexistentă executării pedepsei, s-a perpetuat în timp și nu poate fi

ameliorată în timpul scurt în care s-ar putea întrerupe executarea pedepsei în

acest caz.

Din aceste considerente starea

materială precară a familiei nu poate constitui, în sensul legii, o împrejurare

specială de natură a atrage întreruperea executării pedepsei, aspect sub care,

instanțele au soluționat corect cererea formulată de condamnat, întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 455 C. proc. pen., raportat la art. 453 lit. c) C.

proc. pen.

Pentru aceleași considerente critica

formulată de recurent este nefondată și potrivit art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de condamnatul U.M. împotriva deciziei penale nr. 991 din 14 decembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

martie 2006.