ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7145/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispozițiile nr. 60 și 61 din 28 februarie 2002 emise de Primarul orașului Nehoiu, județul Buzău, a fost respinsă solicitarea numitului Popescu Radu Ion, adresată prin notificările nr. 41 din 9 august 2001 și nr. 26 din 6 februarie 2002 privind restituirea în natură a unor imobile sau pentru acordarea de despăgubiri, pe motiv că notificantul nu a respectat prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestor dispoziții, pe cale separată, a formulat contestație, la data de 18 martie 2002, P.R.I. care a reproșat emitentului celor două dispoziții că a dat o interpretare greșită prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 și că în fiecare notificare a individualizat imobilele ce le revendică precum și autorii care le-au avut în proprietate.

Prin încheierea din 8 mai 2002 Tribunalul Buzău a dispus conexarea dosarelor pentru ca cele două contestații să fie judecate împreună. Prin sentința nr. 298 din 28 iunie 2002 Tribunalul Buzău, secția civilă, a respins contestațiile, soluție confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 121 din 29 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut și motivat că reclamantul a formulat notificarea nr. 41 din 9 august 2001 adresată Primăriei orașului Nehoiu prin care a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a unor imobile, case de locuit și a terenurilor aferente, precizând doar faptul că bunurile au aparținut celor patru autori ai săi și menționând actele în baza cărora aceștia le-au deținut, fără ca bunurile să fie individualizate, fiecare în parte, pentru a putea fi identificate de comisia constituită potrivit Legii nr. 10/2001 și fără ca pentru fiecare imobil solicitat reclamantul să formuleze câte o notificare separată, ceea ce înseamnă o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat că atât comisia constituită în baza Legii nr. 10/2001, cât și instanțele judecătorești au fost puse în imposibilitate de a verifica dacă sunt ori nu îndeplinite cerințele legii pentru a se putea restitui imobilele solicitate sau pentru acordarea de despăgubiri. Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamantul P.R.I. care a susținut că greșit au fost respinse contestațiile prin invocarea unui viciu de formă a notificărilor, cât timp fiecare imobil solicitat a fost individualizat, arătându-se și autorii de la care bunurile au fost preluate. Chiar dacă nu toate bunurile sunt deținute de Primăria orașului Nehoiu, această instituție notificată trebuia să identifice persoanele care dețin terenurile și construcțiile solicitate și să-l înștiințeze pe reclamant.

Recursul este fondat. Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. Noțiunea de “notificare” folosită de Legea nr. 10/2001 nu reprezintă și nu trebuie confundată cu notificarea din dreptul comun, adică cu actul de procedură purtând aceeași denumire, săvârșit prin intermediul executorului judecătoresc sau al notarului public și prin care, exempli gratia, creditorul îl pune în întârziere pe debitor sau prin care cesionarul comunică debitorului cedat cesiunea de creanță.

În terminologia Legii nr. 10/2001, notificarea este chiar acțiunea ori cererea de restituire în natură sau de acordare a altor măsuri reparatorii pentru imobilele ce formează obiectul reglementării. Legea dispune că în situația în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare nemișcător în parte. Chestiunea supusă recursului de față este aceea dacă forma cerută de legiuitor pentru întocmirea notificării este absolută ori exclusivă în sensul că, dacă persoana îndreptățită, întocmind o singură notificare pentru mai multe imobile, demersul ei poate fi sancționat cu nulitatea absolută, constituind un impediment real și serios pentru continuarea procedurii administrative și ulterior, dacă este cazul, a celei judiciare.

Calificând “notificarea” prevăzută de Legea nr. 10/2001 ca fiind o acțiune sau o cerere de restituire în natură a unui imobil sau de acordare a altor măsuri reparatorii, rezolvarea chestiunii supusă prezentului recurs se găsește în prevederile art. 21 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498 din 14 mai 2003, în conformitate cu care “în cazul în care notificarea s-a făcut în bloc pentru mai multe imobile din aceeași localitate, urmează a se considera că notificarea s-a făcut pentru fiecare imobil, disjungându-se fiecare caz”. Pe cale de consecință, când persoana îndreptățită a formulat o singură notificare pentru mai multe imobile ce se găsesc în aceeași localitate, așa cum este cazul în speță, soluția nu este respingerea demersului întreprins, cum greșit au procedat atât persoana notificată, cât și instanțele, ci “disjungerea” notificării pentru fiecare caz în parte.

Chiar și în situația în care notificarea nu ar fi cuprins toate elementele prevăzute de art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana notificată nu putea respinge a priori solicitarea ce i s-a adresat, fiind obligată conform art. 23 alin. (2) și art. 25 alin. (2) din aceeași lege să invite persoana îndreptățită să-și susțină cererea în fața organului de conducere al unității deținătoare pentru clarificarea tuturor aspectelor nelămurite și pentru a-i comunica persoanei îndreptățite, dacă este cazul, toate datele de identificare necesare pentru situația în care unul sau mai multe nemișcătoare sunt deținute de o altă persoană fizică sau juridică decât aceea notificată.

Întrucât din notificările depuse la dosar rezultă posibilitatea de identificare a imobilelor solicitate care se găsesc în aceeași localitate și cum instanțele nu au sancționat conduita culpabilă a persoanei notificate care a respins, fără o motivare reală și convingătoare solicitarea persoanei îndreptățite, în loc să disjungă notificarea pentru fiecare imobil în parte, se impune admiterea recursului declarat de reclamant, casarea hotărârilor date în cauză și reluarea judecății de la prima zi de înfățișare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul P.R.I. împotriva deciziei nr. 121 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 298 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Buzău, secția civilă, și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2004.