ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6562/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6562/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1886/2004, Curtea de Apel Galați, secția penală, conform art. 160 b alin. (3), cu referire la art. 300 1 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților A.C. și P.E. Instanța a respins, totodată, ca nefondate, cererea de liberare provizorie sub control judiciar și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea formulate de inculpatul A.C. și cererea de revocare a măsurii arestării preventive și înlocuirea ei cu obligarea de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpatul P.E.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că sunt indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen., că inculpatul A.C. a săvârșit infracțiunea de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar inculpatul P.E., complicitate la această infracțiune. S-a reținut, de asemenea, că sunt îndeplinite și cerințele art. 148 lit. h) C. proc. pen., întrucât lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, creând un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor, generat de rezonanța socială de dezaprobare a faptelor deosebit de grave generate de inculpați.
În termen legal, împotriva acestei încheieri inculpații au declarat recurs, prin care solicită, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura constând în obligarea de a nu părăsi țara, deoarece desfășurarea cercetării judecătorești nu va avea de suferit dacă ei sunt lăsați în libertate, în condițiile în care nu au cazier judiciar, iar ordinea publică nu este pusă în pericol. Analizând hotărârea atacată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile nefondate, urmând a fi respinse. În acest sens, în sarcina inculpatului A.C., s-a reținut, în esență, că în perioada 1 iulie – decembrie 2002, în calitate de ofițer de poliție la Biroul Pașapoarte din cadrul S.E.I.P.
Galați a pretins și a primit diverse sume în lei și în valută, de la două persoane în mod direct și de la 11 persoane indirect, în mod repetat și la diferite intervale de timp pentru a le întocmi și a le elibera, în regim de urgență, pașapoarte turistice. În ceea ce îl privește pe inculpatul P.E., acesta a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că, în aceeași perioadă a pretins și a primit diferite sume de bani, direct sau indirect, pe care le-a remis inculpatului A.C., pentru ca acesta să elibereze preferențial unor persoane, respectiv, celor ce dădeau sumele cerute, pașapoartele turistice.
Se constată că, inculpații au fost trimiși în judecată, însă cercetarea judecătorească nu a început încă, urmând să fie audiați martorii din lucrări, precum și ceilalți coinculpați, existând posibilitatea reală ca A.C. și P.E. să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea acestora. În raport de această situație menținerea măsurii arestării preventive pe durata judecății se impune, ea dispunându-se cu respectarea dispozițiilor legale care o reglementează. În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.C. și P.E. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. 1886/2004 și îi va obliga pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.C. și P.E. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. 1886/2004. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 decembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.