ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4221/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București secția II-a penală, prin sentința penală nr. 645/2004 a condamnat pe inculpata V.O.I. trimisă în judecată alături de co-inculpatul B.F., la o pedeapsă finală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc si respectiv deținere de droguri de mare risc, fapte prevăzute și sancționate de Legea nr. 143/2000. Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul București, secția II-a penală, în prima instanță au declarat apel inculpații V.O.I. și B.F. La termenul din data de 9 iulie 2004, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București, secția I penală, în conformitate cu prevederile art. 300 2 C. proc.

pen., raportat la art. 160 b C. proc. pen., verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a ambilor inculpați, B.F. și V.O.I. și totodată a fixat un nou termen pentru judecarea apelului la 26 iulie 2004. Pronunțându-se în sensul menținerii stării de arest, Curtea de Apel a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților. Totodată în raport de natura și gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, modalitatea de săvârșire a acestora, s-a apreciat că există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică subzistând și temerea că odată puși în libertate vor săvârși și alte fapte de același gen.

Împotriva acestei încheieri pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul cu numărul 2060/2004 la data de 9 iulie 2004, a declarat recurs în termen legal inculpata V.O.I., recurs care deși nemotivat tinde în mod evident la revocarea măsurii arestării preventive și astfel la casarea încheierii de menținere a stării de arest. Înalta Curte, examinând încheierea atacată sub toate aspectele și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Rezultă din cuprinsul încheierii atacate, că instanța de apel în mod legal, cu respectarea prevederilor art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., în exercitarea atribuțiunilor sale de control judiciar a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a celor doi inculpați cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000. Totodată Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod corect a reținut că subzistă temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., astfel că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, de importanța relațiilor sociale încălcate ca și de circumstanțele personale ale fiecăruia dintre cei doi inculpați, lăsarea in libertate nu se poate dispune întrucât prezintă pericol concret pentru ordinea publică si generează temerea justificată că ar putea fi comise alte fapte de același gen.

Înalta Curte reține și împrejurarea că până la data pronunțării recursului de față, Curtea de Apel București, secția I penală, a soluționat la data de 28 iulie 2004 și apelurile declarate de inculpata V.O.I. și respectiv B.F. Astfel, prin decizia penală nr. 555 din 28 iulie 2004, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de inculpata V.O.I. numai cu privire la legalitatea pedepsei aplicate acesteia pentru una dintre faptele concurente, stabilind ca aceasta să execute pedeapsa finală de 4 ani închisoare. Desigur că pronunțarea unei hotărâri de condamnare, supusă și verificării de către o instanță de control judiciar, nu este de natură să altereze sau să înlăture prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

În atare situație, toate aspectele menționate justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel ca Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata V.O.I. și o va obliga pe recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata V.O.I. împotriva încheierii din 9 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosar nr. 2060/2004 Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2004.