ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4221/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București secția II-a

penală, prin sentința penală nr. 645/2004 a condamnat pe inculpata V.O.I.

trimisă în judecată alături de co-inculpatul B.F., la o pedeapsă finală de 4

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare

risc si respectiv deținere de droguri de mare risc, fapte prevăzute și

sancționate de Legea nr. 143/2000.

Împotriva hotărârii pronunțate de

Tribunalul București, secția II-a penală, în prima instanță au declarat apel

inculpații V.O.I. și B.F.

La termenul din data de 9 iulie 2004,

fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv

Curtea de Apel București, secția I penală, în conformitate cu prevederile art.

300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

C. proc. pen.,

verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de

arest a ambilor inculpați, B.F. și V.O.I. și totodată a fixat un nou termen

pentru judecarea apelului la 26 iulie 2004. Pronunțându-se în sensul menținerii

stării de arest, Curtea de Apel a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute

in vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților. Totodată în

raport de natura și gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați,

modalitatea de săvârșire a acestora, s-a apreciat că există probe certe că

lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea

publică subzistând și temerea că odată puși în libertate vor săvârși și alte

fapte de același gen.

Împotriva acestei încheieri

pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul cu numărul

2060/2004 la data de 9 iulie 2004, a declarat recurs în termen legal inculpata

V.O.I., recurs care deși nemotivat tinde în mod evident la revocarea măsurii

arestării preventive și astfel la casarea încheierii de menținere a stării de

arest.

Înalta Curte, examinând încheierea

atacată sub toate aspectele și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată ca recursul este nefondat pentru următoarele

considerente.

Rezultă din cuprinsul încheierii

atacate, că instanța de apel în mod legal, cu respectarea prevederilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., în exercitarea atribuțiunilor sale de control judiciar

a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a

celor doi inculpați cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de

Legea nr. 143/2000.

Totodată Înalta Curte apreciază că

instanța de apel în mod corect a reținut că subzistă temeiurile avute in vedere

la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148

lit. h) C. proc. pen., astfel că, în raport de modul de concepere a activității

infracționale, de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, de importanța

relațiilor sociale încălcate ca și de circumstanțele personale ale fiecăruia

dintre cei doi inculpați, lăsarea in libertate nu se poate dispune întrucât

prezintă pericol concret pentru ordinea publică si generează temerea

justificată că ar putea fi comise alte fapte de același gen.

Înalta Curte reține și împrejurarea

că până la data pronunțării recursului de față, Curtea de Apel București,

secția I penală, a soluționat la data de 28 iulie 2004 și apelurile declarate

de inculpata V.O.I. și respectiv B.F. Astfel, prin decizia penală nr. 555 din

28 iulie 2004, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de inculpata

V.O.I. numai cu privire la legalitatea pedepsei aplicate acesteia pentru una

dintre faptele concurente, stabilind ca aceasta să execute pedeapsa finală de 4

ani închisoare. Desigur că pronunțarea unei hotărâri de condamnare, supusă și

verificării de către o instanță de control judiciar, nu este de natură să

altereze sau să înlăture prezumția de nevinovăție, limitarea libertății

persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

În atare situație, toate aspectele

menționate justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii

arestării preventive, astfel ca Înalta Curte, în conformitate cu prevederile

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata V.O.I. și o va obliga pe

recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit

dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpata V.O.I. împotriva încheierii din 9 iulie 2004, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosar nr. 2060/2004

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 august 2004.