Dumitru împotriva României

Secțiunea a patra Cerere nr. 18428/18 Ionela-Doinița Dumitru împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 3 octombrie 2023 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președintele Anja Seibert-Fohr, Sebastian Rădulețu, judecători și Crina Kaufman, adjunctă la secțiunea f.f. cererea nr. 18428/18 împotriva României și ale cărei resortisanți români, domnul Ionela-Doinć Dumitru, născută în 1981 și rezidentă la București, reprezentată de domnul E. Crangariu, avocată la București, au sesizat Curtea la 5 aprilie 2018 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce la cunoștința guvernului român ( mai mult decât atât), reprezentat de agentul său, M.F.

Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe, de la art. 6 alin. (1) din Convenție privind motivarea presupus insuficientă a hotărârii pronunțate într-o cauză de executare, și de a declara inadmisibilă cererea pentru surplus; observațiile părților, după ce au făcut acest lucru în mod deliberat, fac ca decizia următoare să fie luată ca urmare a unei proceduri civile inițiate împotriva recurentei de fostul ei soț, fosta soție a fost obligată să ramburseze un credit contractat de fostul soț.

Recurenta a făcut o contestație cu privire la executarea care a fost respinsă de tribunalul de primă instanță din București printr-o hotărâre din 7 iulie 2016. La cererea recurentei împotriva acestei hotărâri a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 2 august 2017 de către tribunalul județean din București ( În urma copiei hotărârii pronunțate în cauza în fața Curții (punctul 4 de mai sus), Tribunalul de departament, care și-a respins apelul, a comunicat recurentei, la 6 octombrie 2017. La 23 octombrie 2017, recurenta a formulat o contestație în anulare, cale extraordinară de atac împotriva hotărârii din 2 august 2017, susținând, printre altele, că hotărârea menționată nu a fost motivată.

La 5 aprilie 2018, recurenta sesizează Curtea acuzându-se de lipsa motivării hotărârii judecătorești pronunțate de tribunalul departamental la 2 august 2017. În cererea sa, recurenta a informat Curtea cu privire la faptul că a formulat o contestație în anulare împotriva hotărârii definitive din 2 august 2017 și-a prezentat cererea de contestare în anulare, precum și o copie a informațiilor existente pe site-ul internet al instanței departamentale unde se indica că contestația sa în anulare fusese declarată inadmisibilă printr-o hotărâre din 22 februarie 2018. Recurenta menționa în cererea sa că această ultimă hotărâre nu a fost redactată la data la care a fost introdusă cererea în fața Curții.

La data de 10 octombrie 2022, a fost comunicat guvernului Ö art. 6 din Convenția privind lipsa motivării hotărârii definitive din 2 august 2017. Guvernul a ridicat o excepție de la caracterul abuziv al cererii din cauza comportamentului recurentei. În special, acesta a arătat că copia hotărârii din 2 august 2017 a fost depusă de recurentă și a cărei lipsă de motivare constituia obiectul cererii nu corespundea hotărârii pronunțate efectiv : Unele părți conținute în hotărârea pronunțată de recurentă au fost adăugate în mod real și partea care conține motivarea hotărârii nu a fost acceptată. Guvernul a depus la dosar o copie a hotărârii din 2 august 2017 semnată de judecătorii care au pronunțat și care conținea o motivare pe mai mult de o pagină.

Guvernul a contestat, de asemenea, afirmațiile recurentei potrivit cărora hotărârea din 2 august 2017 i-a fost comunicată într-o versiune incompletă, susținând că aceste afirmații erau nefondate și a considerat că Tribunalul departamental a furnizat o motivare detaliată, logică și detaliată a motivelor de recurs ale recurentei. În răspunsul său, recurenta a explicat că copia hotărârii din 2 august 2017 trimisă Curții la data depunerii cererii este copia hotărârii care i-a fost comunicată de către oficiul poștal la 6 octombrie 2017 de către tribunalul departamental. Comisia a adăugat că acest lucru a fost doar în cadrul procedurii de contestare în anulare (punctul 3 de mai sus), atunci când instanța departamentală a solicitat dosarul integral al cauzei în cauză în fond, pe care a găsit-o atașată la dosarul la Tribunal din 2 august 2017 în versiunea sa integrală.

Aceasta face trimitere la hotărârea din 22 februarie 2018 pronunțată în urma contestației în anulare, în care Tribunalul departamental a considerat că comunicarea în mod eronat în la August 2017 într-o versiune incompletă, fără motive, nu constituia un motiv de anulare. În cele din urmă, reclamanta a afirmat că motivarea furnizată de tribunalul departamental nu era nici corectă, nici suficientă. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 47 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură, reclamanții sunt obligați să informeze Curtea cu privire la orice fapt relevant pentru examinarea cererii. La adresa reclamantei a fost atrasă în mod expres această obligație în scrisoarea Curții care confirmă primirea și înregistrarea cererii sale.

Ar trebui amintit faptul că o cauză poate fi respinsă ca fiind abuzivă în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție, printre altele, dacă aceasta s-ar baza în mod deliberat pe fapte incorecte (Varbanov c. Bulgaria, nr 31365/96, § 36, CEDH 2000-X, Popov c. Moldova (n, n 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005, řehák c. Republica Cehă (dec.), n 67208/01, 18 mai 2004, și Keretchachvili c. Georgia (dec.), nr 5667/02, 2 mai 2006). Informațiile incomplete și, prin urmare, înșelătoare pot constitui, de asemenea, un abuz al dreptului la recurs, în special în cazul în care informațiile se referă la inima în sine a cauzei și în cazul în care s-a dat nici o explicație suficientă pentru a justifica nedivulgarea acestor informații (Poznanski Altele c. Germania (dec.), 25101/05, 3 iulie 2007). 10. După ce a comparat copia hotărârii din 2 august 2017 prezentată de recurentă cu cea furnizată de guvern, Curtea ia notă de faptul că tribunalul departamental și-a motivat hotărârea pe mai mult de o pagină, confirmând hotărârea pronunțată în primă instanță 11. Curtea consideră că, chiar și în cazul în care hotărârea pronunțată de recurentă la data depunerii cererii poate fi o copie a hotărârii care i-ar fi fost notificată de tribunalul departamental la data de 6 octombrie 2017, nu este mai puțin adevărat că, ulterior, în cadrul procedurii de contestare în anulare, la fel cum a obținut,

la punctul 7 de mai sus, o copie a hotărârii din 2 august 2017 în versiunea sa integrală, cu motive, și că a fost vorba doar de o omisiune din partea autorităților de a-i comunica versiunea integrală a hotărârii pronunțate în procedura de declarare a executării (a se vedea punctul 7 de mai sus). Contestația în anulare fusese finalizată prin hotărârea definitivă din 22 februarie 2018, deci înainte de data la care a fost introdusă cererea în fața Curții și cu mult înainte de comunicarea cererii către guvern.

În ceea ce privește decizia de inițiere a procedurii de contestare în anulare a conținutului integral al hotărârii definitive din 2 august 2017, Curtea a omis să informeze Curtea cu privire la ceea ce a luat la cunoștință în cadrul procedurii de contestare din 2 august 2017. 6 din Convenția privind presupusa lipsă de motivare suficientă a hotărârii din 2 august 2017. Curtea nu poate să împiedice să observe că, la data la care a fost introdusă cererea în fața Curții, hotărârea din 22 februarie 2018 pronunțată ca urmare a contestației în anulare nu a fost încă motivată (punctul 4 de mai sus) și, prin urmare, în acest moment, în lipsa motivării hotărârii menționate anterior, … În plus, Curtea constată că a reieșit din dosar că hotărârea definitivă din 2 august 2017 a instanței departamentale a fost motivată, care răspunde argumentelor esențiale ale recurentei și a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță (a se vedea, pentru o rechemare a principiilor, Zayidov c. Azerbaidjan (n, n 5386/10, § 91, 24 martie 2022).În plus, recurenta a putut obține o copie a acestei hotărâri și a putut lua cunoștință de motivele pe care Tribunalul departamental și-a întemeiat hotărârea.

13. Având în vedere cele de mai sus, rezultă că această cauză este inadmisibilă și trebuie respinsă în temeiul articolelor 34 și 35 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declare cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 26 octombrie 2023. Crina Kaufman Faris Vehabović Modulul adjunct f.f. Președintele

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 18428/18 Ionela-Doinița DUMITRU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 3 octobre 2023 en un comité composé de : Faris Vehabović, président , Anja Seibert-Fohr, Sebastian Rădulețu , juges , et de Crina Kaufman, greffière adjointe de section f.f. , Vu : la requête n o 18428/18 contre la Roumanie et dont une ressortissante roumaine, M me Ionela-Doinița Dumitru (« la requérante »), née en 1981 et résidant à Bucarest, représentée par M e E. Crângariu, avocate à Bucarest, a saisi la Cour le 5 avril 2018 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), la décision de porter à la connaissance du gouvernement roumain (« le Gouvernement »), représenté par son agent, M me O.F.

Ezer, du ministère des Affaires étrangères, le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention concernant la motivation alléguée insuffisante de l’arrêt rendu en appel dans une contestation à l’exécution, et de déclarer irrecevable la requête pour le surplus, les observations des parties, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : OBJET DE l’AFFAIRE 1. À la suite d’une procédure civile engagée contre la requérante par son ex-époux, l’intéressée fut obligée de rembourser un crédit contracté par son ex-époux.

APPRÉCIATION DE LA COUR

6. Le Gouvernement a soulevé une exception tirée du caractère abusif de la requête en raison du comportement de la requérante. Plus particulièrement, il a mis en avant que la copie de l’arrêt du 2 août 2017 versée au dossier par la requérante et dont le défaut de motivation constituait l’objet de la requête ne correspondait pas à l’arrêt effectivement rendu : certaines parties contenues dans l’arrêt présenté par la requérante ont été ajoutées à l’arrêt réel et la partie contenant la motivation de l’arrêt manquait. Le Gouvernement a ainsi versé au dossier une copie de l’arrêt du 2 août 2017 signé par les juges qui l’avaient rendu et qui contient une motivation sur plus d’une page. Le Gouvernement a également contesté les allégations de la requérante selon lesquelles l’arrêt du 2 août 2017 lui avait été communiqué dans une version incomplète, en faisant valoir que ces allégations étaient non étayées.

Il a considéré enfin que le tribunal départemental a fourni une motivation approfondie, logique et détaillée aux motifs d’appel de la requérante. 7 . En réponse, la requérante a expliqué que la copie de l’arrêt du 2 août 2017 envoyée à la Cour lors de l’introduction de la requête était la copie de l’arrêt qui lui avait été communiquée par la poste le 6 octobre 2017 par le tribunal départemental. Elle a ajouté que ce n’était que dans le cadre de la procédure de contestation en annulation (paragraphe 3 ci-dessus), lorsque le tribunal départemental avait demandé le dossier intégral de l’affaire jugée au fond, qu’elle avait retrouvé attaché au dossier l’arrêt du 2 août 2017 dans sa version intégrale.

Elle renvoie à l’arrêt du 22 février 2018 rendu à la suite de sa contestation en annulation, dans lequel le tribunal départemental avait jugé que la communication erronée à l’intéressée de l’arrêt du 2 août 2017 dans une version incomplète, sans motifs, ne constituait pas un motif d’annulation. Enfin, la requérante a affirmé que la motivation fournie par le tribunal départemental n’était ni correcte ni suffisante.