Secțiunea a patra Cerere nr. 55586/20 și nr. 58485/21 Marin-Claudeu BIBIRIȚĂ împotriva României și Raluca MARGA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 27 iunie 2023 într-un comitet format din Faris Vehabović, președintele Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, judecători și Crina Kaufman, membru adjunct al secțiunii f.f. Având în vedere cererile formulate împotriva României și a căror Curte a fost sesizată în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( După ce intenționați să faceți acest lucru, faceți următoarea decizie. Prezentele cereri se referă la anumite alocații zilnice legate de misiuni în străinătate, pe care reclamantul, militar, și reclamanta, polițista, pretindeau a fi plătite de statul român, în principal pe baza unei decizii a guvernului din 2004, care nu a fost publicată, în completarea salariilor plătite de statul român și a indemnizațiilor plătite de Organizația Națiunilor Unite ( În conformitate cu următoarele puncte de vedere (ONU): Potrivit reclamanților, alte persoane care se află în situații similare au obținut câștig de cauză în justiție, având în vedere faptul că alocațiile în cauză au fost alocate, în timp ce acțiunile în justiție formulate de solicitanți nu au reușit, în parte în ceea ce privește reclamantul și în întregime în ceea ce privește recurenta. Reclamantul a fost detașat de la 1 iulie 2014 până la 15 iulie 2015 în cadrul unei misiuni a ONU în Afganistan, în calitate de consilier militar principal adjunct (Deputy Senior Military Advisor), apoi, de la 18 decembrie 2016 până la 22 decembrie 2017, în calitate de consilier militar principal (Senior Militarry Advisor Recurente, poliția statului său, a fost trimis de la 19 decembrie 2017. noiembrie 2009 - 21 noiembrie 2011 și de la 11 iulie 2014 la 11 iulie 2016 de către l : (i) salariul lunar de bază și primele aferente plătite de statul român și (ii) fondul de subzistență (Misiune Subsistență Allowance) plătit de ONU, pentru a acoperi costurile curente, inclusiv cazarea, mesele și îmbrăcămintea echipamentului individual. Valoarea acestei dotări, potrivit reclamantului, este de 79 și 108 USD pe zi. Drepturile pecuniare ale personalului trimis în străinătate de către stat erau reglementate de mai multe acte normative. Decizia guvernului nr. 1086/2004 privind alocațiile specifice plătite în beneficiul personalului implicat în misiuni în străinătate ( Hotararea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilila sporurilor speciale și a drepturilor de diurnă, cazare și hrana vininita personalului care participă la misiuni in afara teritouriului roman ), care nu a fost publicată în Jurnalul Oficial, a fost comunicată Direcțiilor de poliție, persoanele interesate putând consulta documentul menționat sub semnătură. Această decizie prevedea dreptul personalului trimis în străinătate de a beneficia de diurna plătită de statul român în plus față de salariul lunar. 1086/2004, fiecare dintre reclamanți a inițiat o acțiune în justiție separată. Reclamantul a dat în judecată Ministerul Apărării ( Ministerul Aparii Naționale) ), care solicită plata unor alocații zilnice în valoare de 90 EUR pe zi (sau 45 EUR, majorate cu 100 % pe motiv că a fost în misiune într-un teatru activ de operațiuni militare), precum și o indemnizație zilnică de 1 EUR pentru a menține contactul cu familia sa, pentru întreaga durată a celor două misiuni pe care le-a efectuat în străinătate, și anume 1 în iulie 2014-15 iulie 2015 și în perioada 18 decembrie 2016-22 decembrie 2017. printr-o hotărâre din 17 aprilie 2019, tribunalul departamental din București și-a respins acțiunea, parțial din motive de prescripție extinctivă, în ceea ce privește perioada 1 aprilie 2019. În ceea ce privește prescrierea, Tribunalul departamental a considerat că reclamantul ar fi trebuit să cunoască existența drepturilor sale care decurg din decizia guvernului nr. 1086/2004 până la 27 iulie 2015, data publicării în Jurnalul Oficial al deciziei guvernului nr. 582/2015, întrucât aceasta conținea o trimitere la decizia guvernului nr. 1086/2004. Prin hotărârea din 21 iulie 2020, Tribunalul de apel din București a primit parțial acest recurs. Tribunalul de apel a confirmat hotărârea tribunalului departamental în ceea ce privește prescrierea extinctivă a dreptului său de a obține alocațiile pentru perioada 1 În schimb, Curtea a Uniunii Europene a acceptat cererea reclamantului în ceea ce privește perioadele ulterioare acestei date și, prin urmare, a ordonat Ministerului Apărării să îi plătească diurnele prevăzute la articolele 1 și 3 din decizia guvernului nr. 1086/2004 în ceea ce privește restul duratei misiunilor sale în străinătate, și anume între 4 aprilie și 15 iulie 2015 și între 18 decembrie 2016 și 22 decembrie 2017. La începutul anului 2020, reclamanta a dat în judecată ..la .. .. .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1086/2004, susținând că a luat cunoștință de existența acestei reglementări în noiembrie 2019 prin intermediul unor articole de presă. 11. Prin hotărârea din 2 noiembrie 2020, tribunalul județean din Timiș a respins acțiunea din motive de prescripție, pe motiv că recurenta ar fi trebuit să cunoască existența actului normativ invocat cel târziu la 27 în iulie 2015, data publicării în Jurnalul Oficial al deciziei guvernului nr. 582/2015, întrucât aceasta conținea o trimitere la decizia guvernului nr. 1086/2004. 12. În urma unui recurs formulat de recurent, printr-o hotărâre din 11 mai 2021, pusă la dispoziție la 25 mai 2021, tribunalul de apel din Timișoara a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță 13. Având în vedere că, în practica instanțelor naționale, mai multe tendințe par să fie dezvoltate la momentul în care cele două cauze au fost pronunțate de instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție ( În hotărârea nr. 18 din 29 martie 2021, HCCJ a respins ca inadmisibilă fără examinare pe fond (neadmisibil), în special în ceea ce privește prescrierea, relevantă în speță. În Hotărârea nr. 18 din 29 martie 2021, HCCJ a respins ca inadmisibilă fără examinare pe fond (neadmisibil) ) întrebarea preliminară referitoare la modul în care trebuia stabilită data de la care termenul de prescripție începea să curgă pentru persoanele aflate în situația reclamanților, care pretindeau că nu au luat cunoștință de decizia guvernului nr. 1086/2004, dat fiind că publicarea sa în Jurnalul Oficial lipsea. În ceea ce privește art. 2523 din Codul civil, care prevedea că prescripția extinctivă începea să curgă la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, în funcție de circumstanțe, ar fi trebuit să cunoască nașterea acestui drept ( Prescripția incepă să se curga de la data cand titanul dreptului la acțiuni a cunoscut sau, dupa imprejurei, trebuia sa cunoască nașterea el. ), HCCJ a considerat că nu este vorba despre un standard ambiguu, a cărui interpretare trebuia să fie impusă prin intermediul întrebării preliminare, ci despre o apreciere a împrejurărilor de fapte complexe, care ar trebui efectuată de tribunalele sesizate cu litigiile de la caz la caz. În hotărârea sa nr. 10 din 21 martie 2022, HCCJ a declarat, de asemenea, inadmisibilă fără examinarea pe fond a oricărei acțiuni în interesul legii referitoare la o chestiune similară celei descrise la punctul 14 de mai sus, din motive similare celor menționate în hotărârea nr. 18 din 29 martie 2021. 16. 38 din 7 iunie 2021, HCCJ a declarat inadmisibilă fără examinarea pe fond a oricărei acțiuni în temeiul legii privind interpretarea articolelor 1 (1) și 3 din decizia guvernului n 1086/2004. Prin urmare, întrebarea dacă alocațiile solicitate în acest caz erau datorate fără condiții sau, dimpotrivă, erau datorate numai în lipsa plății unor alocații similare de către o organizație internațională sub a cărei jurisdicție erau efectuate misiunile în străinătate, nu a fost reținută. Invocând articolele 6 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția adoptată în mod individual și în combinație cu art. 14 din convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție, reclamantul se plânge (i) că acțiunea sa fusese respinsă parțial din motive de prescripție, în ceea ce privește perioada 1 la 3 aprilie 2015 și (ii) la (iii) la (i) la (i) la (i) la (i) la (i) la (i) la (i) la (i) la) la (i) la (i) la (i) la (i) la) la (i) la (i) la (i) la (i) la) la (i) la (i) la (i) la (i) la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la ( (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la) la (la) la (la) la (la) la) la (la) la (la) la (la) la (la) la) la (la) la (la) la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la) la) la (la) la (la) la) la ( ( ( (la) la) la) la) la (la) la) la) la (la (la) la) la (la) la) la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la) la) la) la) la) la ( ( ( ( ( (la) la) la) la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la) la (la (la ( (la (la (la (la ( ( ( (la) la) la) la) la) la) la) la) la) la) la) la) la) la ( ( ( ( ( ( (la) la) la) la) la) la (la (la (la Recurenta se plânge că a fost decăzută de la acțiunea sa în justiție din cauza prescripției, în timp ce, în opinia ei, pentru alte persoane care se află în situații similare, inclusiv soțul ei, de asemenea, polițist și care au efectuat misiuni în străinătate, instanțele au considerat că prescrierea dreptului la acțiune nu acționa dacă nu a avut efectiv acces la decizia guvernului 1086/2004. EVALUAREA CURȚII 18. Având în vedere caracterul similar al obiectului cererilor, Curtea consideră că este adecvat să le examineze împreună într-o singură decizie. Griefs cu privire la art. 6 din Convenia adoptată singur și combinat cu art. 14 din Convenia 19. Curtea ia notă de faptul că reclamanții se plâng de eșecul total al recurentei sau parțial, în ceea ce privește reclamantul, al acțiunilor lor în justiție din motive de prescripție extinctivă, subminând că se dezvoltă o practică judiciară divergentă în acest sens. 20. În plus, reclamantul se plânge de asemenea cu privire la suma de plată acordată de instanța de apel, care nu ar fi reprezentat că jumătate din pretențiile sale, susținând că o practică judiciară divergentă s-ar fi dezvoltat, de asemenea, în acest sens. 21. Curtea face trimitere la principiile generale privind dreptul la un proces echitabil, în special în ceea ce privește respectarea principiului certitudinii juridice, astfel cum sunt rezumate în hotărârea Parosse greco-catolic Lupeni și alții ([GC], nr. 76943/11, § 116, 29 noiembrie 2016) și, mai recent, în Decizia Petrescu și alții (*dec.), n 31390/18 și 9 alții, § 55, 7 martie 2023). Astfel cum Curtea a indicat deja, existența unor divergențe de jurisprudență este inerentă în mod natural oricărui sistem judiciar bazat pe un ansamblu de instanțe din fond care au autoritate asupra jurisdiciei lor teritoriale. Astfel de divergene pot apărea și în cadrul aceleiași instane. În sine, acest lucru nu poate fi considerat ca fiind contrar Conveniei (a se vedea Nejdet Șahin și Perihan Șahin c. Turcia [GC], n 13279/05, § 51, 20 octombrie 2011 și Albu și alții c. România, n 3496/09 și 63 altele, § 34, 10 mai 2012 22. Curtea reamintește în cele din urmă că nu are ca sarcină să se substituie instanțelor interne. Nejdet Șahin și Perihan Șahin, citată anterior, §§ 49-50). 23. În speță, Curtea ia notă de faptul că instanțele de apel erau chemate să decidă în ultimă instanță cu privire la litigiile reclamanților. Potrivit reclamanților, s-a dezvoltat o practică judiciară divergentă, în sensul că o parte din instanțele naționale le-a dat dreptate reclamanților care se află în situația reclamanților, considerând că cerința de stingere a incendiilor nu a fost îndeplinită, deoarece nu au cunoscut existența deciziei guvernului nr. 1086/2004, în timp ce cealaltă parte a instanțelor naționale a avut o abordare opusă, despăgubind reclamanții de pretențiile lor, din motive de prescripție extinctivă. Or, în această privință, Curtea constată că mecanismul descris în recenta decizie Petrescu și altele (Decizia sus-menționată, § 57-63) a fost inițiată și a dus la mai multe hotărâri ale HCCJ care, spre deosebire de cauza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . standardele din Codul civil privind cerința, care depindea de evaluările complexe de natură factală specifice fiecărui caz (a se vedea punctele 14-15 de mai sus). Acționând în limitele competențelor sale, Curtea nu este în măsură să pună sub semnul întrebării această concluzie a HCCJ conform căreia problema juridică în speță nu ar constitui o practică judiciară divergentă, ci de aplicarea de către instanțe a unui standard juridic clar unor circumstanțe de fapt diferite (Neghea și altele c. România (dec.), 28699/09 și 6 altele, §§ 22-23, 11 septembrie 2012, Uscar c. Turcia (dec.), n 12960/05, 29 septembrie 2009). 25. În acest sens, Curtea remarcă faptul că reclamantul nu a demonstrat că există în jurisprudența instanțelor interne că, în măsura în care o practică judiciară divergentă s-ar fi dezvoltat și în această privință, Curtea constată că reclamantul nu a demonstrat că există în jurisprudența instanțelor interne. diferențele profunde și persistente și faptul că mecanismele de eliminare a inconsecvențelor existente în dreptul intern nu au fost aplicate în mod eficient (parosis greco-catolic Lupeni și altele, citată anterior, § 116). În sfârșit, Curtea constată că reclamanții au beneficiat de o procedură contradictorie, în care au putut prezenta dovezi și că argumentele lor au fost examinate de instanțele interne. În opinia Curții, concluziile acestor instanțe și interpretarea lor a dreptului intern relevant nu pot fi considerate arbitrare, vădit nefondate sau neraționale. Petrescu și altele, decizia menționată anterior, punctul 62. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt în mod evident nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (a) și al articolului 4 din convenție. Curtea constată, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care faptele în litigiu intră în sfera sa de competență, că aceste obiecțiuni (punctul 17 de mai sus) fie nu îndeplinesc criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din convenție, fie nu fac să apară nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților consacrate de convenție sau de protocoalele sale ( Petrescu și altele, decizia menționată anterior, §§ 68-74. Prin urmare, se consideră că cererile trebuie respinse în conformitate cu art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să unească cererile Declară cererile inadmisibile. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 7 septembrie 2023. Crina Kaufman Faris Vehabović Grefier adjunct f.f Președintele Anexă Lista cererilor No. Cerere N Numele cauzei Introduse Reclamantul Anul nasterii Locul de nastere Locul de resedinta Cetătenie Reprezentat de 55586/20 Bibiritare c. Romania 07/12/2020 Marin-Claudeu BIBIRIȚE 1970 Bucuresti romana Iulia Monica DUMITRU 58485/21 Marga c. Romania 19/11/2021 Raluca MARGA 1976 Satu Mare Romane Beatrice STOCICA
Requêtes n
os
55586/20 et 58485/21
Marin-Claudiu BIBIRIȚĂ contre la Roumanie
et Raluca MARGA contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 27 juin 2023 en un comité composé de
:
Faris Vehabović,
président
,
Iulia Antoanella Motoc,
Branko Lubarda
, juges
,
et de Crina Kaufman,
greffière adjointe
de section f.f.
,
Vu les requêtes dirigées contre la Roumanie et dont la Cour a été saisie en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
») par les requérants, M.
Marin-Claudiu Bibiriță et M
me
Raluca Marga, dont les renseignements personnels figurent dans le tableau joint en annexe («
les requérants
»), aux dates qui y sont indiquées,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
Les présentes requêtes concernent certaines allocations journalières liées à des missions à l’étranger, que le requérant, militaire, et la requérante, policière, prétendaient se voir verser par l’État roumain, principalement sur la base d’une décision du Gouvernement de 2004, qui n’avait pas été publiée, en complément à leurs salaires versés par l’État roumain et aux indemnités versées par l’Organisation des Nations Unies («
ONU
» ci-après). D’après les requérants, d’autres personnes se trouvant dans des situations similaires avaient obtenu gain de cause en justice, s’étant vu allouer les allocations en question, alors que les actions en justice formées par les requérants avaient échoué, en partie pour ce qui est du requérant et entièrement pour ce qui est de la requérante.
2.
Le requérant, militaire de son état, fut détaché du 1
er
juillet 2014 au 15
juillet 2015 dans le cadre d’une mission de l’ONU en Afghanistan, en tant que conseiller militaire principal adjoint (
Deputy Senior Military Advisor
), puis, du 18
décembre 2016 au 22 décembre 2017, en tant que conseiller militaire principal (
Senior Military Advisor
).
3.
La requérante, policière de son état, fut envoyée du 19
novembre 2009 au 21 novembre 2011 et du 11 juillet 2014 au 11
juillet 2016 par l’Inspection générale de la Police roumaine (
Inspectoratul General al Poliției Române –
ci-après «
IGPR
») dans le cadre d’une mission de l’ONU de maintien de la paix en Haïti.
4.
Les requérants perçurent tout au long de leurs missions
: (i) le salaire mensuel de base et les primes afférentes payées par l’État roumain et (ii) l’indemnité de subsistance (
Mission Subsistance Allowance
) payée par l’ONU, pour subvenir aux frais courants, dont le logement, les repas et l’usure de l’équipement individuel. Le montant de cette indemnité s’éleva, selon le requérant, à 79 et 108 dollars américains (USD) respectivement par jour.
5.
Les droits pécuniaires du personnel envoyé à l’étranger par l’État étaient régis par plusieurs actes normatifs. La décision du Gouvernement n
o
1086/2004 sur les allocations spécifiques versées au profit du personnel participant à des missions à l’étranger (
Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român
), non publiée au Journal officiel, avait été communiquée aux directions de police, les personnes intéressées pouvant consulter ledit document sous prise de signature. Cette décision prévoyait le droit du personnel envoyé à l’étranger de bénéficier des indemnités journalières, payées par l’État roumain en plus du salaire mensuel.
6.
Se fondant sur la décision du Gouvernement n
o
1086/2004, chacun des requérants entama séparément une action en justice.
7.
Le requérant assigna en justice le ministère de la Défense (
Ministerul Apărării Naționale
), réclamant le paiement d’allocations journalières d’un montant de 90 euros (EUR) par jour (soit 45 EUR, augmentés de 100 % au motif qu’il avait été en mission sur un théâtre actif d’opérations militaires), ainsi que d’une indemnité journalière de 1 EUR pour garder le contact avec sa famille, pour toute la durée des deux missions qu’il avait effectuées à l’étranger, à savoir du 1
er
juillet 2014 au 15 juillet 2015, et du 18 décembre 2016 au 22 décembre 2017.
8.
Par un jugement du 17 avril 2019, le tribunal départemental de Bucarest rejeta son action, en partie pour cause de prescription extinctive, pour ce qui est de la période du 1
er
juillet 2014 au 3 avril 2015, et en partie comme mal fondée. Au sujet de la prescription, le tribunal départemental considéra que le requérant aurait dû connaître l’existence de ses droits découlant de la décision du Gouvernement n
o
1086/2004 au plus tard le 27 juillet 2015, date de publication au Journal officiel de la décision du Gouvernement n
o
582/2015, puisque cette dernière contenait une référence à la décision du Gouvernement n
o
1086/2004.
9.
Le requérant se pourvut en recours contre ce jugement. Par un arrêt du 21 juillet 2020, la cour d’appel de Bucarest accueillit en partie ce pourvoi. La cour d’appel confirma le jugement du tribunal départemental pour ce qui est de la prescription extinctive de son droit à obtenir les allocations pour la période du 1
er
juillet 2014 au 3 avril 2015. En revanche, la cour d’appel fit droit à la demande du requérant pour ce qui est des périodes postérieures à cette date. Elle ordonna donc au ministère de la Défense de lui verser les indemnités journalières prévues par les articles 1 et 3 de la décision du Gouvernement n
o
1086/2004 pour ce qui était du restant de la durée de ses missions à l’étranger, à savoir du 4 avril au 15
juillet 2015 et du 18 décembre 2016 au 22 décembre 2017. Le montant total devait être majoré du taux d’intérêt légal calculé à partir de l’échéance du paiement de chaque montant jusqu’à son paiement dans sa totalité.
10.
Début 2020, la requérante assigna en justice l’IGPR, réclamant le paiement d’allocations journalières d’un montant de 45 EUR par jour, ainsi que d’une indemnité journalière de 1 EUR pour garder le contact avec sa famille, pour toute la durée des deux missions qu’elle avait effectuées à l’étranger. La requérante invoqua la décision du Gouvernement n
o
1086/2004, en soutenant avoir pris connaissance de l’existence de cette réglementation en novembre 2019 grâce à des articles de presse.
11.
Par un jugement du 2 novembre 2020, le tribunal départemental de Timiș rejeta l’action pour cause de prescription, au motif que la requérante aurait dû connaître l’existence de l’acte normatif invoqué au plus tard le 27
juillet 2015, date de publication au Journal officiel de la décision du Gouvernement n
o
582/2015, puisque cette dernière contenait une référence à la décision du Gouvernement n
o
1086/2004.
12.
À la suite d’un pourvoi formé par la requérante, par un arrêt du 11 mai 2021, mis au net le 25 mai 2021, la cour d’appel de Timișoara confirma le jugement rendu en première instance.
13.
Étant donné que dans la pratique des juridictions nationales plusieurs
tendances semblaient s’être développées à l’époque où les deux
présentes affaires avaient été décidées par les tribunaux, la Haute Cour de Cassation et de Justice («
HCCJ
» ci-après) fut saisie au sujet des questions de droit à l’origine des présentes affaires, d’une question préjudicielle d’interprétation (
sesizare pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
) et d’un recours dans l’intérêt de la loi (
recurs în interesul legii
), pour ce qui était en particulier de la question de la prescription, pertinente en l’espèce.
14
.
Dans son arrêt n
o
18 du 29 mars 2021, la HCCJ rejeta comme irrecevable sans examen au fond (
inadmisibil
) la question préjudicielle concernant la manière dont il fallait établir la date à partir de laquelle le délai de prescription commençait à courir pour les personnes dans la situation des requérants, qui prétendaient ne pas avoir eu connaissance de la décision du Gouvernement n
o
1086/2004, étant donné que sa publication au Journal officiel faisait défaut. S’agissant de l’article 2523 du Code civil, qui prévoyait que la prescription extinctive commençait à courir à la date à laquelle le titulaire du droit à l’action avait connu ou, selon les circonstances, aurait dû connaître, la naissance de ce droit (
Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.
), la HCCJ considéra qu’il ne s’agissait pas d’une norme ambiguë dont l’interprétation devait s’imposer par le biais de la question préjudicielle, mais d’une appréciation de circonstances de faits complexes, qui devrait être réalisée par les tribunaux saisis des litiges au cas par cas.
15
.
Dans son arrêt n
o
10 du 21 mars 2022, la HCCJ déclara aussi comme irrecevable sans examen au fond tout recours dans l’intérêt de la loi portant sur une question similaire à celle décrite au paragraphe 14 ci-dessus, pour des raisons analogues à celles retenues dans l’arrêt n
o
18 du 29 mars 2021.
16.
En outre, par un arrêt n
o
38 du 7 juin 2021, la HCCJ déclara irrecevable sans examen au fond tout recours dans l’intérêt de la loi concernant l’interprétation des articles 1 (1) et 3 de la décision du Gouvernement n
o
1086/2004. Par conséquent, la question de savoir si les allocations réclamées en l’occurrence étaient dues sans condition ou, au contraire, elles étaient dues seulement en l’absence de paiement d’allocations similaires par une organisation internationale sous l’égide de laquelle les missions à l’étranger s’étaient déroulées, ne fut pas tranchée.
17
.
Invoquant les articles 6 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 à la Convention pris seuls et combinés avec l’article 14 de la Convention et avec l’article 1 du Protocole n
o
12 à la Convention, le requérant se plaint (i) que son action avait été rejetée en partie pour cause de prescription, pour ce qui était de la période du 1
er
juillet 2014 au 3 avril 2015, et (ii) qu’il n’avait obtenu en justice que la moitié du montant réclamé, à savoir 45
EUR au lieu de 90
EUR, contrairement à d’autres de ses collègues se trouvant dans une situation similaire. La requérante se plaint d’avoir été déboutée de son action en justice pour cause de prescription, alors que, selon elle, pour d’autres personnes se trouvant dans des situations similaires, y compris son époux, également policier et ayant effectué des missions à l’étranger, les tribunaux avaient considéré que la prescription du droit à l’action n’opérait pas si l’intéressé n’avait pas eu effectivement accès à la décision du Gouvernement n
o
1086/2004.
18.
Eu égard à la similarité de l’objet des requêtes, la Cour juge approprié de les examiner conjointement en une seule décision.
Griefs concernant l’article 6 de la Convention pris seul et combiné avec l’article 14 de la convention
19.
La Cour note que les requérants se plaignent de l’échec total, pour la requérante, ou partiel, pour ce qui est du requérant, de leurs actions en justice pour cause de prescription extinctive, alléguant qu’une pratique judiciaire divergente s’est développée à ce sujet.
20.
De plus, le requérant se plaint aussi au sujet du montant de l’indemnité octroyée par la cour d’appel, qui n’aurait représenté que la moitié de ses prétentions, alléguant qu’une pratique judiciaire divergente se serait développée également à ce sujet.
21.
La Cour renvoie aux principes généraux relatifs au droit à un procès équitable, notamment s’agissant du respect du principe de la sécurité juridique, tels que résumés dans l’arrêt
Paroisse gréco-catholique Lupeni et autres c. Roumanie
([GC], n
o
76943/11, § 116, 29 novembre 2016) et plus récemment dans sa décision
Petrescu et autres c. Roumanie
((déc.), n
os
31390/18 et 9
autres, §
55, 7 mars 2023).
Comme la Cour l’a déjà indiqué, l’éventualité de divergences de jurisprudence est naturellement inhérente à tout système judiciaire reposant sur un ensemble de juridictions du fond ayant autorité sur leur ressort territorial. De telles divergences peuvent également apparaître au sein d’une même juridiction. Cela en soi ne saurait être jugé comme contraire à la Convention (voir
Nejdet Șahin et Perihan Șahin c.
Turquie
[GC], n
o
13279/05, § 51, 20 octobre 2011, et
Albu et autres c. Roumanie
, n
os
34796/09 et 63 autres, § 34, 10
mai 2012).
22.
La Cour rappelle enfin qu’elle n’a pas pour tâche de se substituer aux juridictions internes. C’est au premier chef aux autorités nationales, notamment aux cours et tribunaux, qu’il incombe d’interpréter la législation interne (voir
Nejdet Șahin et Perihan Șahin
, précité, §§
49-50).
23.
En l’espèce, la Cour note que les cours d’appel étaient appelées à décider en dernière instance sur les litiges des requérants. Selon les requérants, une pratique judiciaire divergente s’est développée, dans le sens qu’une partie des juridictions nationales donnait raison à des plaignants se trouvant dans la situation des requérants, considérant que la prescription extinctive n’opérait pas car les requérants n’avaient pas connu l’existence de la décision du Gouvernement n
o
1086/2004, alors que l’autre partie des juridictions nationales avait une approche opposée, en déboutant les requérants de leurs prétentions, pour cause de prescription extinctive. Or, à cet égard, la Cour observe que le mécanisme décrit dans la récente décision
Petrescu et autres
(décision précitée, §§ 57-63) a été enclenché et qu’il a abouti à plusieurs arrêts de la HCCJ qui, contrairement à l’affaire précitée, a refusé de trancher sur le fond tant le recours préjudiciel, que le recours dans l’intérêt de la loi, au motif qu’il ne s’agissait pas en l’espèce d’une question de droit dont l’interprétation divergeait, mais de l’application au cas par cas
des normes du Code civil concernant la prescription, application qui dépendait des appréciations complexes de nature factuelle propres à chaque cas d’espèce (voir les paragraphes 14-15 ci-dessus).
24.
Agissant dans les limites de ses compétences, la Cour n’est pas en mesure de remettre en question cette conclusion de la HCCJ selon laquelle le problème juridique en l’espèce ne relèverait pas d’une pratique judiciaire divergente, mais de l’application par les tribunaux d’une norme juridique claire à des circonstances factuelles différentes (
Neghea et autres c.
Roumanie
(déc.), n
os
28699/09 et 6 autres, §§ 22-23, 11 septembre 2012,
et
Uçar c.
Turquie
(déc.), n
o
12960/05, 29 septembre 2009).
25.
S’agissant du grief propre au requérant concernant le montant de l’indemnité octroyée par la cour d’appel, qui n’aurait représenté que la moitié de ses prétentions, alors qu’une pratique judiciaire divergente se serait développée également à ce sujet, la Cour note que le requérant n’a pas démontré qu’il existait dans la jurisprudence des juridictions internes «
des divergences profondes et persistantes
», et que les mécanismes visant à la suppression de ces incohérences existant dans le droit interne n’avaient pas été efficacement appliqués (
Paroisse gréco-catholique Lupeni et autres
, précité, § 116).
26.
Enfin, la Cour note que les requérants ont chacun bénéficié d’une procédure contradictoire, dans laquelle ils ont pu présenter des preuves, et que leurs arguments ont été examinés par les juridictions internes. Aux yeux de la Cour, les conclusions de ces juridictions et leur interprétation du droit interne pertinent ne sauraient passer pour arbitraires, manifestement mal fondées ou déraisonnables
(
Petrescu et autres,
décision précitée, § 62).
Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article
35 §§
3
a) et 4 de la Convention.
Sur le restant des griefs
27.
La Cour constate, au vu de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant que les faits litigieux relèvent de sa compétence, que ces griefs (paragraphe 17 ci-dessus) soit ne satisfont pas aux critères de recevabilité énoncés aux articles 34 et 35 de la Convention, soit ne font apparaître aucune apparence de violation des droits et libertés consacrés par la Convention ou ses protocoles (
Petrescu et autres,
décision
précitée, §§ 68-74).
Il s’ensuit que les requêtes doivent être rejetées en application de l’article
35
§
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de joindre les requêtes
;
Déclare
les requêtes irrecevables.
Fait en français puis communiqué par écrit le 7 septembre 2023.
Crina Kaufman
Faris Vehabović
Greffière adjointe f.f
.
Président
Liste des requêtes
No.
Requête N
o
Nom de l’affaire
Introduite le
Requérant
Année de naissance
Lieu de résidence
Nationalité
Représenté par
1.
55586/20
Bibiriță c.
Roumanie
07/12/2020
Marin-Claudiu BIBIRIȚĂ
1970
Bucarest
roumaine
Iulia Monica DUMITRU
2.
58485/21
Marga c.
Roumanie
19/11/2021
Raluca MARGA
1976
Satu Mare
roumaine
Beatrice STOICA