ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6633/2004

HOTĂRÂRE
26.11.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6633/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată și precizată

ulterior, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată Municipiul București prin

Primar General, solicitând obligarea pârâtului la finalizarea și predarea

apartamentelor din blocurile D1 A, D1 B, D4 și PR6 situate în comuna Snagov,

sat Ghermănești, județul Ilfov, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de

5.000.000 lei/zi întârziere.

Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 1465 din 1 octombrie 2001, a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâtul Municipiul București prin Primar General, să finalizeze și să predea

reclamantei apartamentele situate în blocurile D1 A, D1 B, D4 și PR6, din

Snagov, sat Ghermănești, județul Ilfov, sub sancțiunea plății unor daune

cominatorii de 3.000.000 lei/zi de întârziere în executarea obligației

stabilite.

S-a avut în vedere, pentru aceasta, protocolul

încheiat între părți, conform căruia, pârâtului îi revenea obligația de a

finaliza și preda în folosință blocurile, vânzarea lor urmând a fi realizată de

reclamantă, căreia îi fuseseră repartizate în acest sens, de Primăria

Municipiului București, 284 de apartamente. Deși reclamanta a înaintat sumele

de bani rezultate din încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, pârâtul nu

și-a îndeplinit obligația sa.

Prin decizia civilă nr. 301 din 3

iulie 2002 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primarul

General, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței

civile nr. 1465 din 1 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în ce privește excepția invocată în considerarea faptului că

numai administrația Fondului Imobiliar ar putea avea calitate procesuală pasivă

în cauză, că activitatea ce interesează a fost preluată de Direcția de

Investiții de la RAIAL I. SA, care face parte din aparatul propriu al Primăriei

Municipiului București.

Pe fond, s-a apreciat că, în adevăr,

pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin protocolul încheiat, deși

reclamanta a vărsat Primăriei sumele încasate din vânzarea apartamentelor, ca

preț estimativ.

Cu referire la H.G. nr. 820/1995,

invocată de apelant pentru a demonstra că nu îi mai revenea obligația de

finalizare a lucrărilor, instanța a reținut că imobilele în litigiu nu mai erau

proprietatea statului, ci erau vândute, constituind proprietate particulară,

situație în care obligația de finalizare a construcțiilor nu putea cădea în

sarcina consiliilor locale ale localităților unde sunt situate imobilele, după

cum o asemenea obligație nu putea trece nici în sarcina reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Municipiul București prin Primar General, susținând că:

- reclamanta a luat în calcul și a

virat numai sumele cheltuite până la momentul transmiterii blocurilor spre

vânzare, nu și fondurile necesare terminării acestor locuințe;

- față de prevederile H.G. nr. 820/1995

conform cărora s-au transmis imobilele din administrarea Consiliului Local al

Municipiului București, în administrarea consiliilor locale ale unor comune și

a orașului Buftea, predarea-preluarea făcându-se pe bază de protocol încheiat

între Consiliul Local al Municipiului București și Consiliile Locale pe

teritoriul cărora se află imobilele,

precum și de faptul că reclamanta nu

a virat în continuare fondurile necesare terminării construcțiilor,

acestea urmau să fie finalizate de

Consiliul Local al localității respective sau de reclamanta SC R., iar în ce

privește blocul PR6, acesta a fost recepționat încă din anul1988 și preluat de SC

H.N.

Greșit pârâta a fost obligată la

plata cheltuielilor de judecată.

Recursul nu este fondat.

Deși nu sunt indicate motivele de

casare, în sensul prevederilor art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea

acestora, rezultă că recurenta a înțeles să invoce motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că, în raport de probele

administrate instanța a aplicat greșit normele legale privind stabilirea

răspunderii sale civile.

Or, din acest punct de vedere,

instanța de apel a reținut în mod corect că pârâtul nu și-a îndeplinit

obligația asumată prin protocolul încheiat în acest sens. Împrejurarea invocată

în recurs, conform căreia reclamanta nu ar fi virat toate sumele necesare

terminării locuințelor nu poate fi avută în vedere, fiind stabilit (dosar fond)

că prețul informativ ce a fost vărsat Primăriei trebuia să acopere lucrările

efectuate până la recepția preliminară, lucrări ce nu au fost executate. Numai

la terminarea lucrărilor, urma ca diferențele de preț rezultate să fie virate

Primăriei Municipiului București de către unitatea vânzătoare.

Cât privește H.G. nr. 820/1955,

invocată pentru a se demonstra că recurentei nu îi mai revenea obligația de

finalizare a lucrărilor, este de reținut, așa cum a apreciat și instanța de

apel, că, la acea dată imobilele în litigiu nu mai erau în proprietatea

statului, ci în proprietate particulară, fiind vândute încă din anul 1990,

situație în care, firesc, nu poate fi primită susținerea după care obligația

finalizării lucrărilor ar fi căzut în sarcina consiliilor locale ale

localităților unde sunt situate imobilele.

Cât privește blocul PR6, dacă este

adevărat că pentru aceasta s-a efectuat recepția preliminară în anul 1988, nu

se poate reține că recurenta și-a executat obligația, câtă vreme, potrivit

chiar proceselor-verbale de recepție, urma a se efectua o serie de lucrări de

remediere.

De asemenea, obligația la plata

cheltuielilor de judecată a fost legal stabilită, în raport de prevederile art.

274 C. proc. civ.

Față de cele arătate, în temeiul

prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 301

din 3 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie

2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-01-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 717/2004
a obligat Municipiul București prin Primarul General să soluționeze „notificarea” nr. 1976 din 24 iulie 2001, cu privire la apartamentul nr. 1, situat în București, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii sub sancțiunea
ÎCCJ 2004-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6714/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 7078 din 15 aprilie 1998, reclamanții S.N. și S.M. au solicitat obligarea p
ÎCCJ 2005-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9178/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, reclamantele M.S., M.L. și C.T.G. au chemat în judecată pârâtul Municipiul București pr
ÎCCJ 2006-09-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7024/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 18 august 2004, reclamantele I.M., N.S. și G.C. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, solicitând ca acesta să f
ÎCCJ 2005-12-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10003/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 mai 2004, C.M.D. a chemat în judecată Municipiul București, prin Primarul general cerând să fie obligat să soluționeze notificarea făcută ac
Sursă