ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.02.2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 944/2005

HOTĂRÂRE
09.02.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 944/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 26

din 15 noiembrie 2004, Curtea de Apel Suceava a admis plângerea petiționarei

S.S. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr.

22/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pe care, în baza

art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a desființat-o, trimițând

cauza aceluiași parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Instanța a reținut că

persoana vătămată S.S. a depus la data de 10 februarie 2004 o plângere la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care a solicitat să se

efectueze cercetări față de notarul public G.T.P. din municipiul Botoșani

pentru faptul că la data de 19 august 2002 a întocmit în fals, o declarație

autentificată sub nr. 850 prin care numita P.O., cetățean al Republicii Moldova

arată că nu are antecedente penale pe teritoriul României și îndeplinește

condițiile pentru constituirea unei societăți comerciale, precum și o procură

specială autentificată sub nr. 849 prin care aceeași persoană îl

împuterniciseră pe B.D. să cumpere, în numele ei și pentru ea, activul și

pasivul SC A. SRL – Botoșani, fără ca aceste înscrisuri să fie semnate de

cetățeanul moldovean.

Asemenea, a mai sesizat

faptul că la 16 mai 2002, notarul public a autentificat sub nr. 450 contractul

prin care SC A. SRL Botoșani a vândut către SC C. SRL Botoșani un spațiu

comercial din municipiul Botoșani, fără a verifica Registrul de Carte Funciară

în care era înscrisă asupra imobilului o somație emisă de executorul

judecătoresc.

Persoana vătămată a

încunoștiințat și împrejurarea că, la 19 septembrie 2002, notarul public G.T.P.

a întocmit un act modificator al actelor de constituire a SC A. SRL, în care a

menționat că numiții C.C. și C.B. s-au retras din societăți și au cesionat

capitalul social numitei P.O., înscris întocmit tot în scopul sustragerii

bunurilor societății de la executarea silită, solicitând cercetări față de cei

sus-numiți dar și față de consilierul juridic B.D.

În motivarea plângerilor

persoana vătămată a arătat că reprezentanții SC A. SRL Botoșani, ai cărei

creditoare este, au încheiat o serie de acte notariale frauduloase în scopul de

a se sustrage de la plata drepturilor sale salariale restante, stabilite prin

hotărâre judecătorească definitivă, procedând la vânzarea ilegală a imobilului

din Aleea Primăverii, deși acesta era grevat de somația nr. 341 din 7

septembrie 2004 a executorului judecătoresc.

Urmare actelor premergătoare

efectuate în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 22/P/2004, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin rezoluția cu același număr din 6 august

2004, a dispus, în baza art. 228, raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de G.T.P., notar public pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. proc. pen.

și față de C.C. și C.B., pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.

În motivarea acestei soluții

s-a arătat că persoana vătămată S.S. a fost angajată ca vânzător la SC A. SRL –

Botoșani până în luna aprilie 1995, când i-a fost desfăcut contractul de muncă.

Urmare acțiunii

judecătorești, prin decizia nr. 1699 din 22 iunie 2001 a Curții de Apel Suceava

sus-numita a fost reintegrată în muncă, iar societatea obligată la despăgubiri.

În baza acestei hotărâri executorul judecătoresc S.D. a emis somația de plată

nr. 341 din 7 septembrie 2001 către SC A. SRL pentru suma de 186782391 lei, cu

mențiunea că în caz de neplată se va proceda la vânzarea la licitație a

spațiului comercial din Aleea Primăverii. Somația a fost trimisă și Biroului de

Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Botoșani pentru a fi înscrisă la poziția

imobilului din registru, consemnată în registrul de intrare sub nr. 212 din 11

septembrie 2001.

La data de 16 mai 2002, la

notarul public G.T.P. s-a prezentat numitul C.C. în calitate de asociat delegat

al SC C. SRL – Botoșani, împreună cu M.M., reprezentantă al SC A. SRL,

solicitând autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din

Aleea Primăverii, în care scop primul a prezentat și extrasul de Carte Funciară

nr. 1479 din 15 mai 2002 emis de Biroul de Carte Funciară din cadrul

Judecătoriei Botoșani.

Notarul public, deși știa că

numitul C.C. este asociat atât la SC A. SRL cât și la SC C. SRL, a redactat și

autentificat sub nr. 450 contractul de vânzare-cumpărare, considerând legală

operațiunea și a consemnat în act că imobilul, conform extrasului de carte

funciară, este grevat de ipotecă de rangul I în favoarea B.P. SA Botoșani.

Verificând la Biroul de

Carte Funciară s-a constatat că la imobilul în cauză nu a fost trecută în registru,

partea a III-a și somația nr. 341 din 7 septembrie 2001 a executorului

judecătoresc.

Tot în cursul anului 2002,

C.C. a hotărât să cesioneze activul SC A. SRL, în care scop i-a cerut

consilierului juridic B.D. să se ocupe de operațiune. Acesta a identificat-o pe

numita P.O., cetățean al Republicii Moldova, care, la data de 19 august 2002

s-a prezentat la notarul public G.T.P. unde a fost întocmită procura specială

prin care aceasta îl împuternicește de B.D. să cumpere, în numele ei și pentru

ea, activul și pasivul SC A. SRL Botoșani și să semneze un contract de

închiriere a spațiului din Aleea Primăverii. La aceeași dată P.O. a făcut

declarația autentificată sub nr. 850, de care s-a vorbit anterior.

La solicitarea procurorului

în cursul verificărilor, autoritățile judiciare din Republica Moldova au trimis

copii ale pașaportului turistic al numitei P.O., în care există vizele Poliției

de Frontieră din datele de 18 și 19 august 2002.

În baza împuternicirii

menționate, B.D. împreună cu C.C. și C.B. s-au prezentat la data de 19

septembrie 2002 la același notar public, unde au semnat un act modificator al

actelor de constituire a societății comerciale, prin care primul, în calitate

de mandatar al numitei P.O., a acceptat cesiunea capitalului social, act autentificat

prin încheierea nr. 1031 și în baza căruia Oficiul Registrului Comerțului –

Botoșani a făcut mențiunile corespunzătoare în Registrul Comerțului.

Luând cunoștință de

convenția încheiată, persoana vătămată S.S. a cerut Judecătoriei Botoșani

anularea contractului de vânzare-cumpărare, acțiune admisă de instanță prin

sentința civilă nr. 1788 din 1 aprilie 2003. Instanța a constatat că din

somația de plată nr. 341 din 7 septembrie 2001 a executorului judecătoresc a

fost înregistrată în Registrul de intrare al Biroului de Carte Funciară al

Judecătoriei Botoșani la 11 septembrie 2001, notarea efectivă în Cartea

Funciară nu s-a produs.

S-a constat și nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 450 din 16 mai 2002.

Având în vedere că la

autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 450 din 16 mai 2002 în

extrasul de carte funciară nr. 1479/2002 nu a fost menționată și somația de

plată nr. 341/2001 a executorului judecătoresc, procurorul a concluzionat că

notarul public nu avea posibilitatea să cunoască situația juridică reală a

imobilului și nici scopul încheierii acestui contract, constatat ilicit, prin

fraudarea legii, de instanța de judecată și, de urmare, în sarcina

făptuitorilor nu pot fi reținute infracțiunile pentru care s-a formulat

plângerea, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestora.

Împotriva acestei soluții de

neurmărire petiționara S.S. a formulat plângere, conform art. 268 C. proc.

pen., la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

care, prin rezoluția nr. 359/II/2/2004 din 20 septembrie 2004 a respins-o ca

neîntemeiată.

Această din urmă rezoluție a

fost atacată pe calea plângerii, conform art. 278

1

Curtea de Apel Suceava care, așa cum s-a arătat a admis-o, desființând soluția

de neurmărire și trimițând cauza la parchet în vederea începerii urmăririi

penale.

În motivarea hotărârii s-a

arătat că procurorul, întemeind soluția de neurmărire pe cazul prevăzut de art.

10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu a explicat care din elementele

constitutive ale infracțiunilor, latura obiectivă ori cea subiectivă, lipsește,

fiind, așadar, necesară completarea părții expozitive a rezoluției.

Asemenea, deși persoana

vătămată a formulat plângere și față de consilierul juridic B.D., prin rezoluția

adoptată de procuror nu se dispune și cu privire la acesta.

S-a mai reținut că, deși

persoana vătămată a făcut plângerile pentru mai multe fapte, inclusiv cele

prevăzute de art. 276 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 și art. 83 din

Legea nr. 168/1999, procurorul s-a pronunțat numai cu privire la condițiile

încheierii contractului autentificat sub nr. 450 din 16 mai 2002.

Pentru înlăturarea acestei

omisiuni, se impun activități judiciare în scopul verificării veridicității

celor consemnate în cuprinsul actelor notariale, lămuririi condițiilor și

împrejurărilor în care au fost întocmite acestea cât și a împrejurărilor în

care numita P.O. a contractat prin B.D. preluarea activului și pasivului SC A.

SRL – Botoșani, indicându-se în concret mijloacele prin care pot fi lămurite

aceste aspecte.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs C.B. și C.C., nemotivate în scris și nesusținute oral,

precum și P.T.G., motivat în scris și susținut oral prin apărătorul ales.

În motivarea recursului, P.T.G. solicită

casarea hotărârii și, în fond, respingerea plângerii persoanei vătămate și

menținerea rezoluției de neurmărire, întrucât la instrumentarea actelor

notariale a respectat dispozițiile legale, fiind prezente persoanele semnatare,

care au fost identificate, iar faptul că în extrasul de carte funciară nu s-a

menționat sarcina imobilului derivând din somația de față, nu îi poate fi

imputat.

Verificând hotărârea

criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile nu

sunt fondate.

Instanța a reținut întemeiat

că, în raport de obiectul plângerilor persoanei vătămate S.S., procurorul prin

rezoluția de neurmărire penală nu s-a pronunțat nici cu privire la toate

faptele reclamate, nici cu referire la toți făptuitorii nominalizați.

Este adevărat că prin

considerentele rezoluției procurorul a reprodus corect în succesiunea lor,

faptele cărora persoana vătămată le atribuie caracter penal însă, în prealabil,

nu a întreprins toate activitățile judiciare specifice etapei procesuale a

actelor premergătoare (unele dintre acestea arătate prin considerentele

hotărârii instanței, cum ar fi verificarea realității funcției numitei M.M., de

director la SC A. SRL – Botoșani, așa cum se menționează în împuternicire,

pentru a stabili dacă avea calitatea de a dispune de bunurile societății) și

apoi nu a analizat dacă acestea întrunesc elementele constitutive ale vreunei

infracțiuni și nu a dispus în consecință.

Criticile formulate de

numitul P.G.T. nu sunt întemeiate.

Actele notariale, reclamate

de persoana vătămată ca având mențiuni necorespunzătoare adevărului au fost

redactate și autentificate de sus-numitul recurent și atâta timp cât s-a

constatat că sunt incomplete cercetările pentru stabilirea condițiilor și

împrejurărilor în care acestea au fost instrumentate, soluția de neurmărire

dispusă în cauză este netemeinică și în ceea ce îl privește.

Față de cele ce preced,

recursurile numiților C.B., C.C. și P.T.G. urmează să fie respinse ca

nefondate.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de petiționarii C.B., C.C. și P.T.G. împotriva sentinței

penale nr. 26 din 15 noiembrie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurenți să

plătească statului sumele de câte 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6179/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 20 din 3 august 2005, Curtea de Apel Suceava a respins plângerea formulată de petenta SC H. SRL Botoșani prin reprezentanți legali, ca n
ÎCCJ 2006-04-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2157/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava sub nr. 55/P/2005 din 25 martie 2005, petiționarul P.C. a solicitat efectuarea
ÎCCJ 2009-06-05
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2128/2009
B.O. din Suceava, la data de 3 iunie 2005 a autentificat cu nr. 2846 un contract de vânzare-cumpărare între SC S. SA Suceava și SC S.C. SRL, având ca obiect spațiul comercial „corp industrial nou”, anexe și magazii situate în Suceava, contr
ÎCCJ 2009-11-11
0,93
ÎCCJ, Secția penală
și declinarea competenței de soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Plângerea petiționarei Z.P., administrator al SC F.F. SRL Suceava, împotriva ordonanței nr. 624/P/2008 din 2 aprilie 2009, a fost respinsă prin rezoluția
ÎCCJ 2005-05-20
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4232/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 778 din 2 februarie 2004, B.I. din Botoșani, în calitate de asociat unic și administrator al SC S
Sursă