ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2460/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2460/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în ședința Camerei de Consiliu de la 11 februarie 2004, de Judecătoria sectorului 2 București a fost încuviințată executarea silită a debitoarei SC S.G. SRL, cu sediul în București, la cererea creditoarei SC I.M.T. SRL cu sediul în București, conform art. 373 1 C. proc. civ., în temeiul titlului executoriu contractul de leasing din 27 februarie 2003, executarea silită care cuprinde predare silită bun imobil și recuperarea cheltuielilor de executare. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 239 din 26 mai 2004, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată și a respins apelul formulat de apelanta SC S.G.
SRL, cu sediul în București împotriva încheierii de ședință din data de 11 februarie 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, în dosarul nr. 807/2004, în contradictoriu cu intimata SC I.M.T. SRL cu sediul în București, ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că, la termenul din 26 mai 2004, a invocat din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a SC S.G. SRL. Conform încheierii de la 11 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 2 București a fost încuviințată cererea creditoarei de începere a executării silite împotriva debitoarei SC S.G. SRL, în baza contractului de leasing din 27 februarie 2003. Potrivit art. 373 1 C. proc.
civ., cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc, iar acesta din urmă a solicitat încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia i-a înaintat în copie, cererea creditorului urmăritor și titlul executoriu. În faza apelului calitatea procesuală activă se raportează la persoana care este titulara dreptului de a ataca încheierea apelată. În speță, apelanta este SC S.G. SRL și nu SC S. SRL, debitoarea împotriva căreia s-a încuviințat începerea executării silite, aspect învederat și în dezvoltarea motivelor de apel. Filiala, din punct de vedere juridic, se analizează ca o întreprindere, organizată sub formă de societate comercială de sine stătătoare, cu personalitate juridică.
Filiala, fiind o persoană juridică autonomă, distinctă, față de societatea mamă, se individualizează față de societatea primară fondatoare, prin faptul că au un patrimoniu propriu, distinct, iar pe de altă parte, deoarece încheie contractul cu terții în numele și pe contul său. Faptul că executarea silită o prejudiciază pe apelantă, deși nu împotriva acesteia s-a încuviințat începerea executării, este un aspect ce poate fi valorificat pe calea contestației la executare formulată în condițiile art. 399 și următoarele C. proc. civ. Împotriva deciziei comerciale nr. 239 din 26 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs debitoarea SC S.G. SRL, filiala București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că deși încuviințarea executării silite s-a cerut împotriva SC S.G.
SRL instanța a comunicat încheierea pe adresa SC S.G. SRL, filiala București, acolo unde s-a deplasat executorul judecătoresc și unde se află bunul mobil ce face obiectul contractului de leasing, au fost încălcate dispozițiile art. 720 3 C. proc. civ., fiind creată o confuzie între cele două societăți, iar recurenta are calitate procesuală pasivă, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul constatării calității procesuale pasive, desființarea încheierii atacate și respingerea cererii de încuviințare a executării silite, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. La termenul din 8 aprilie 2005, intimata creditoare, prin reprezentantul legal, a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de prevederile art. 306 C. proc.
civ. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate de recurentă și excepția nulității recursului invocată de intimata creditoare, urmează a le respinge ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente. Comunicarea deciziei nr. 239 din 26 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost făcută către SC S.G. SRL, filiala București, la data de 9 iulie 2004, conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare aflat la dosarul de apel, iar motivele de recurs au fost înregistrate la data de 23 iulie 2004, cu precizarea că au fost înaintate prin corespondență poștală, cu confirmare de primire, având data de 20 iulie 2004, situație atestată la dosarul de recurs.
În această situație va fi dată o eficiență juridică maximă dispozițiilor art. 104 C. proc. civ., potrivit căruia actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de îndeplinirea lui, astfel că recursul a fost motivat în termen legal. Din verificarea condițiilor legale referitoare la încheierea din 11 februarie 2004, prin care a fost încuviințată executarea silită a debitoarei SC S.G. SRL, rezultă neîndoios că instanța a comunicat această încheiere la sediul indicat corect ca fiind în București str. General Budișteanu. De asemenea au fost respectate, așa cum bine a constatat și instanța de apel, toate reglementările în materia executării silite, așa cum sunt ele imperativ expuse în art. 371 1 și următoarele C. proc.
civ. Contractul de leasing financiar din 27 februarie 2003, a fost încheiat între SC I.M.T. SRL în calitate de locator și SC S.G. SRL cu sediul social în București, str. General Budișteanu, în calitatea de utilizator. Prin voința părților, la art. 49 din capitolul XXI a fost stipulat că acest contract constituie titlul executor. Nu este justificată nici critica invocată referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 720 3 C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde pentru persoanele juridice denumirea și sediul lor, după caz numărul de înmatriculare în registrul comerțului, C. fisc. și contul bancar, numele și calitatea celui care angajează partea și ale celui care o reprezintă în litigiu, obiectul și valoarea cererii, motivele de fapt și de drept, precum și probele pe care se întemeiază cererea și semnătura părții.
Toate aceste elemente se regăsesc în probele dosarului, iar în conformitate cu art. 373 1 C. proc. civ., B.E.J. S.N., la data de 26 ianuarie 2004 a adresat cererea Judecătoriei sector 2 București, cu întreaga documentație legală, în vederea încuviințării executării silite. (dosar nr. 807/2004 al Judecătoriei sector 2 București). Din conținutul cererii, apare cât se poate de evident că debitorul este indicat ca fiind SC S.G. SRL, cu sediul în București, str. General Budișteanu, iar titlul executor îl constituie contractul de leasing din 27 februarie 2003. Amplu documentat și corect argumentat, în faza procesuală a apelului, a fost admisă, ca urmare a invocării din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că debitoarea împotriva căreia s-a încuviințat începerea executării silite este SC S.G.
SRL, fiind stabilită integral întreaga situație de fapt și de drept dedusă judecății. Aceste rațiuni juridice, fac ca toate criticile formulate de recurenta SC S.G. SRL, filiala București, să fie nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., urmând de asemenea a respinge și excepția nulității recursului, menținând ca legală și temeinică decizia nr. 239 din 26 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de debitoarea SC S.G. SRL, filiala București, împotriva deciziei nr. 239 din 26 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.