ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1880/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ, la data de 24 iulie 2003, reclamanta M.A.

a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea hotărârii

de revizuire nr. 5810 din 18 martie 2003, prin care i-a fost recunoscută

calitatea de refugiată pe motive etnice, în perioada 13 iulie 1942 - 3 mai 1944,

în sensul că durata refugiului să se sfârșească la data de 6 martie 1945.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, deși într-o primă hotărâre emisă de intimată, cu

același număr și datată 26 octombrie 2002, i-a fost recunoscută perioada

integrală a refugiului din localitatea Cluj, în localitatea Turda; ulterior, pe

baza unui detaliu eronat înscris în cartea de muncă și din dosarul de

pensionare i-au fost scăzute cele 10 luni cuprinse între 3 mai 1944 - 6 martie 1945.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1140 din 7

octombrie 2003, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că din înscrisurile efectuate în carnetul de muncă

(cap. IX pag. 14 poz. 3), rezultă că s-a angajat la data de 3 mai 1944, ca

muncitoare, la Pantofăria „S.I.” Cluj, adică în localitatea de domiciliu, nu de

refugiu, iar ștersăturile și adăugirile efectuate de reclamantă nu pot fi luate

în considerare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, reclamanta M.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta a susținut că are

calitatea de refugiată, potrivit certificatului de refugiat nr. C/1916 din 10

septembrie 2002 care atestă, la data efectuării recensământului în localitatea

Turda, 31 octombrie 1943, existența sa în această localitate, potrivit

tabelului nominal cu refugiații din nordul Transilvaniei și că la data de 3 mai

1944 a lucrat, ca muncitoare, la patronul S.I., în localitatea Turda, iar nu în

localitatea Cluj, dar că s-au pierdut documentele care să ateste această

împrejurare, același patron având atelier, atât în Turda, cât și ulterior, la

întoarcerea din refugiu, în localitatea Cluj.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor Legii nr.

189/2000, persoanele persecutate etnic de către regimurile instaurate în

România, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, beneficiază de măsuri

reparatorii, sub forma indemnizațiilor bănești acordate în raport cu durata de

timp în care au fost nevoite să-și părăsească domiciliul și să se stabilească

în teritoriul neocupat.

Din înscrierile efectuate în

carnetul de muncă al reclamantei, Cap. IX par. 14 poz. 3, rezultă că la data de

3 mai 1944, s-a angajat, ca muncitoare, la Pantofăria „S.I.” Cluj, adică în localitatea de domiciliu, iar nu de refugiu.

Astfel, susținerile

reclamantei nu pot fi reținute, întrucât toate mențiunile suplimentare, sub

forma ștersăturilor și adăugirilor, la pag. 14 poz. 3 și 4, au fost efectuate

de însăși reclamanta.

Aceste corecturi nu sunt

confirmate oficial în carnetul de muncă, la paginile rezervate acestora prin

atestarea lor de către cei îndreptățiți să le efectueze potrivit legii.

În consecință, pentru

considerentele expuse, se constată că prima instanță a soluționat judicios cauza,

recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A. împotriva sentinței civile nr. 1140 din 7 octombrie 2003 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2005.