ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7317/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta D.M. a chemat în judecată B.C.R. SA, sucursala județeană Mureș, pentru ca instanța să dispună în contradictoriu cu pârâta, anularea deciziei de imputare nr. 82 din 10 noiembrie 2000, emisă de aceasta. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că decizia de imputare a fost comunicată cu nerespectarea dispozițiilor legale, respectiv a dispozițiilor art. 108 alin. (3) C. muncii, precum și faptul că în decizia de imputare nu este descrisă fapta pentru care se face culpabilă și nici existența vreunei legături de cauzalitate dintre fapta sa și prejudiciul cauzat de o altă angajată.

Totodată, arată că anterior emiterii acestei decizii nu s-a făcut o cercetare administrativă pentru stabilirea vinovăției reclamantei și al prejudiciului cauzat, precum și că valoarea prejudiciului, cuprinsă în Nota de constatare, este mult inferioară sumei cuprinse în decizia de imputare, ceea ce ar constitui o încercare a pârâtei de îmbogățire fără just temei. Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 393 din 10 septembrie 2002, a admis acțiunea formulată, motivat de faptul că din actele dosarului nu rezultă faptul că reclamanta se face vinovată de nerespectarea îndatoririlor de serviciu și că niciunul dintre actele ce au fost avute în vedere la emiterea deciziei de imputare, nu au stabilit în mod cert dacă vreuna dintre angajate se face vinovată de înlesnirea producerii prejudiciului, prin nerespectarea îndatoririlor de serviciu.

Tribunalul a mai reținut și faptul că decizia de imputare a fost emisă tardiv, de pârâtă, întrucât nu a fost respectat termenul de emitere a deciziei prevăzut de dispozițiile art. 108 alin. (2) C. muncii, precum și faptul că decizia contestată nu a fost motivată, din cuprinsul acesteia nu poate fi individualizată vreo faptă săvârșită de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, B.C.R. SA, sucursala județeană Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat în primul rând de faptul că în mod greșit instanța de fond a considerat tardivă, emiterea deciziei de imputare, în condițiile în care B.C.R. SA a depus o plângere penală, iar hotărârea definitivă a instanței penale a fost pronunțată la data de 29 mai 2001, timp până la care toate termenele de prescripție au fost suspendate, în virtutea principiului general „penalul ține în loc civilul”.

În al doilea rând, recurenta arată că în cazul situației de față, al răspunderii subsidiare, momentele de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru emiterea deciziei de imputare, nu coincid, deoarece cele două răspunderi sunt distincte și răspunderea subsidiară succede răspunderii principale. Totodată, în faza de executare a hotărârii penale s-a stabilit insolvabilitatea totală a debitorului principal și, în consecință, a rezultat necesitatea urmăririi debitorului subsidiar. În ceea ce privește critica sentinței, cu privire la faptul că decizia de imputare nu este temeinic motivată, se arată faptul că decizia este validă, întrucât cuprinde elementele esențiale ale acesteia, conform dispozițiilor legale.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 42/R din 21 ianuarie 2003, a admis recursul declarat de B.C.R. SA, sucursala județeană Mureș, a admis recursul declarat și a trimis cauza, pentru rejudecare, la același tribunal. În motivarea soluției, s-a arătat faptul că se impune casarea cu trimitere, întrucât instanța de fond a soluționat cauza, doar pe excepția tardivității emiterii deciziei, fără a cerceta fondul cauzei. Tribunalul Mureș și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Mureș. Camera de Conturi a județului Mureș - Colegiul jurisdicțional, a admis contestația reclamantei D.M., motivat de faptul că singura vinovată de producerea prejudiciului B.C.R.

SA, sucursala județeană Mureș, este C.C., conform hotărârii penale în care a fost stabilită vinovăția acesteia. S-a reținut faptul că reclamanta nu avea nici competența și nici posibilitatea efectivă de a controla actele frauduloase săvârșite de casiera menționată mai sus, precum și faptul că în cauza de față nu poate fi angajată răspunderea subsidiară, așa cum este reglementată de Legea nr. 22/1969, întrucât ar însemna să fie antrenată răspunderea contestatoarei, pentru o faptă penală comisă de o terță persoană. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, B.C.R. SA, sucursala județeană Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate s-au subscris temeiurilor prevăzute în art. 304 alin. (1) pct. 3, 9 și 10, considerând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, cu aplicarea greșită a legii, precum și fără a se pronunța asupra probelor administrate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, învestită cu soluționarea recursului declarat de B.C.R. SA, sucursala județeană Mureș, reține că în cauza de față sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 117/2003, cu privire la preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi, de către instanțele judecătorești. Procedând la verificarea competenței din oficiu, constată că potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., modificate și completate de O.U.G. nr. 58/2003, coroborate cu dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 117/2003, competența de soluționare a recursului declarat, aparține Curții de Apel Târgu Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Trimite recursul declarat de B.C.R. SA, sucursala județeană Mureș, împotriva sentinței civile nr. 56 din 2 octombrie 2003 a Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Mureș, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Târgu Mureș. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2004.