ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 142/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1112, din 13 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 2336/2004, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul R.M.L., pentru întreruperea executării pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 8 din 23 ianuarie 1998, a Tribunalului București, secția a II-a penală. A fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul, în motivarea cererii sale a precizat că problemele pe care le are familia sa reclamă prezența lui pentru a le rezolva.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune întreruperea executării pedepsei. Împotriva acestei sentințe a formulat apel condamnatul, dar prin decizia penală nr. 774/ A din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, l-a respins, ca nefondat, apreciind că, în mod justificat, instanța de fond a reținut că motivul invocat nu face parte din cele prevăzute de lege pentru întreruperea executării pedepsei. Reiterând motivele cererii, petiționarul condamnat R.M.L. a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri. Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că instanțele au stabilit corect cu privire la neîndeplinirea condițiilor art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc.

pen. Este de reținut că pentru asigurarea concomitentă a scopului procesului penal și a scopului pedepsei aplicate, punerea de îndată în executare a hotărârilor definitive de condamnare și executarea pedepsei apar ca fiind condiții obligatorii. Ca atare, întreruperea executării pedepsei închisorii poate fi acordată exclusiv în acele situații în care instanța investită cu cererea constată incidența unuia din cazurile limitativ prevăzute de legea procesual penală și îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru cazul invocat. Or, în speța de față nu corespunde cerințelor art. 453 lit. c) C. proc. pen., situația familială invocată de condamnat. Starea materială a familiei condamnatului nu este una precară, și oricum, nu poate fi ameliorată substanțial de către acesta într-o perioadă limitată de timp (conform legii, maxim 3 luni) în condițiile în care nu a dovedit că are posibilitatea deținerii unor câștiguri licite consirabile.

Așa fiind, pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 385 15 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.M.L. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.M.L. împotriva deciziei penale nr. 774/ A din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2005.