ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 142/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1112,

din 13 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

dosarul nr. 2336/2004, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de

condamnatul R.M.L., pentru întreruperea executării pedepsei de 12 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 8 din 23 ianuarie 1998, a

Tribunalului București, secția a II-a penală.

A fost obligat condamnatul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că inculpatul, în motivarea cererii sale a precizat că

problemele pe care le are familia sa reclamă prezența lui pentru a le rezolva.

Analizând actele și

lucrările dosarului, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru a dispune întreruperea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel condamnatul, dar prin decizia penală nr. 774/ A din 18 octombrie

2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, l-a respins, ca nefondat,

apreciind că, în mod justificat, instanța de fond a reținut că motivul invocat

nu face parte din cele prevăzute de lege pentru întreruperea executării

pedepsei.

Reiterând motivele cererii,

petiționarul condamnat R.M.L. a declarat recurs împotriva acestei din urmă

hotărâri.

Examinând cauza, prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte constată că instanțele au stabilit corect cu

privire la neîndeplinirea condițiilor art. 455, cu referire la art. 453 lit. c)

C. proc. pen.

Este de reținut că pentru

asigurarea concomitentă a scopului procesului penal și a scopului pedepsei

aplicate, punerea de îndată în executare a hotărârilor definitive de condamnare

și executarea pedepsei apar ca fiind condiții obligatorii.

Ca atare, întreruperea

executării pedepsei închisorii poate fi acordată exclusiv în acele situații în

care instanța investită cu cererea constată incidența unuia din cazurile

limitativ prevăzute de legea procesual penală și îndeplinirea condițiilor

prevăzute de lege pentru cazul invocat.

Or, în speța de față nu

corespunde cerințelor art. 453 lit. c) C. proc. pen., situația familială

invocată de condamnat.

Starea materială a familiei

condamnatului nu este una precară, și oricum, nu poate fi ameliorată

substanțial de către acesta într-o perioadă limitată de timp (conform legii,

maxim 3 luni) în condițiile în care nu a dovedit că are posibilitatea deținerii

unor câștiguri licite consirabile.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 385

15

alin. (1),

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul R.M.L.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul R.M.L. împotriva deciziei penale nr.

774/ A din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 ianuarie 2005.