ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6014/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 554 din 26 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 1226/2004 a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul I.S. A fost obligat condamnatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, onorariu avocat oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 2 martie 2004 sub nr. 1226/2004, condamnatul I.S. a formulat contestație la executare, împotriva sentinței penale 924 din 3 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2373 din 21 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, solicitând redozarea pedepsei, apreciată ca fiind mult prea aspră, în raport de împrejurările comiterii faptei.

Totodată, contestatorul a susținut că la judecarea cauzei în calea de atac a recursului nu i s-a acordat termen pentru angajarea unui apărător. Prin sentința penală nr. 924 din 3 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2373 din 21 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, I.S. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de stupefiante și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În fapt, s-a reținut că în ziua de 14 martie 2002, inculpatul a vândut 5 doze de heroină și a deținut fără a poseda autorizație un pistol cu gaze și 11 cartușe.

Prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării poate fi exercitată numai în cazurile expres, prevăzute de acest text de lege. Câtă vreme printre cazurile stabilite nu figurează și redozarea pedepsei, o contestație la executare prin care se tinde la aceasta este inadmisibilă. A admite contrariul, ar însemna ca pe o cale procesuală de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării, să se antameze puterea de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 461 și următoarele C. proc. pen., Tribunalul a respins contestația la executare formulată de condamnatul I.S. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel contestatorul I.S., care a criticat-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri de către instanța de fond a contestației la executare formulată.

În plus, contestatorul a susținut că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa. S-a arătat, în motivarea orală a apelului, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen., motiv pentru care s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacată și pe fond admiterea contestației la executare. Prin decizia penală nr. 495 din 30 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul I.S. A fost obligat apelantul la 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei onorariu avocat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că, potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face numai în anumite cazuri expres și limitativ, prevăzute de acest text de lege și numai pentru incidente ivite în cursul executării. Având în vedere că motivele invocate de contestator în susținerea cererii sale nu se încadrează între cazurile expres și limitativ, prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., în care se poate face contestație la executare, Curtea a apreciat că, în mod legal și temeinic instanța de fond a respins contestația formulată, ca inadmisibilă. Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul-contestator I.S., care a reiterat motivele invocate în cererea inițială.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. pen., coroborate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: Contestația la executare este un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare. Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc.

pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. Într-adevăr, din examinarea conținutului cererii, Curtea constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 461 C. proc.

pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege. Nici în apel contestatorul nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ, prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia și legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac. Vinovăția ori nevinovăția făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancțiunii aplicate la judecata în fond a unei cauze, nu pot forma obiectul contestației la executare, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispozițiile art. 461 C. proc. pen. și pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile ordinare de atac și aspecte vizând executarea hotărârilor penale.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul I.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.S., împotriva deciziei penale nr. 495/ A din 30 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat să plătească suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2004.