ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6014/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 554

din 26 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

dosarul nr. 1226/2004 a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația la executare

formulată de condamnatul I.S. A fost obligat condamnatul la 300.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, onorariu avocat

oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 2 martie 2004 sub nr.

1226/2004, condamnatul I.S. a formulat contestație la executare, împotriva

sentinței penale 924 din 3 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția

a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2373 din 21 mai 2003 a Curții

Supreme de Justiție, solicitând redozarea pedepsei, apreciată ca fiind mult

prea aspră, în raport de împrejurările comiterii faptei. Totodată,

contestatorul a susținut că la judecarea cauzei în calea de atac a recursului

nu i s-a acordat termen pentru angajarea unui apărător.

Prin sentința penală nr. 924

din 3 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

definitivă prin decizia penală nr. 2373 din 21 mai 2003 a Curții Supreme de

Justiție, I.S. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunilor de trafic de stupefiante și nerespectarea regimului

armelor și munițiilor.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În fapt, s-a reținut că în

ziua de 14 martie 2002, inculpatul a vândut 5 doze de heroină și a deținut fără

a poseda autorizație un pistol cu gaze și 11 cartușe.

Prima instanță a reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării

poate fi exercitată numai în cazurile expres, prevăzute de acest text de lege.

Câtă vreme printre cazurile stabilite nu figurează și redozarea pedepsei, o

contestație la executare prin care se tinde la aceasta este inadmisibilă.

A admite contrariul, ar

însemna ca pe o cale procesuală de rezolvare a unor incidente ivite în cursul

executării, să se antameze puterea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 461 și următoarele C. proc. pen., Tribunalul a respins

contestația la executare formulată de condamnatul I.S.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel contestatorul I.S., care a criticat-o pe

motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri de

către instanța de fond a contestației la executare formulată.

În plus, contestatorul a

susținut că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținută în sarcina

sa.

S-a arătat, în motivarea

orală a apelului, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 461 lit. c) și d)

C. proc. pen., motiv pentru care s-a solicitat admiterea apelului, desființarea

sentinței atacată și pe fond admiterea contestației la executare.

Prin decizia penală nr. 495

din 30 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a

fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul I.S.

A fost obligat apelantul la

550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei

onorariu avocat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel București a reținut că, potrivit art. 461 alin. (1) C.

proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face

numai în anumite cazuri expres și limitativ, prevăzute de acest text de lege și

numai pentru incidente ivite în cursul executării.

Având în vedere că motivele

invocate de contestator în susținerea cererii sale nu se încadrează între

cazurile expres și limitativ, prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., în

care se poate face contestație la executare, Curtea a apreciat că, în mod legal

și temeinic instanța de fond a respins contestația formulată, ca inadmisibilă.

Împotriva ambelor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs condamnatul-contestator I.S., care a

reiterat motivele invocate în cererea inițială.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. pen., coroborate cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Contestația la executare

este un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor

ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.

Fiind un mijloc procesual

prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile

în care poate fi folosită contestația la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 461

C. proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face

în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare

o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este

îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de

condamnare;

c) când se ivește vreo

nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare;

d) când se invocă amnistia,

prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a

pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Într-adevăr, din examinarea

conținutului cererii, Curtea constată că, în mod corect, prima instanță a

apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 461 C. proc. pen.,

care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi

contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.

Nici în apel contestatorul

nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ, prevăzute

de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia și

legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei

în căile ordinare de atac.

Vinovăția ori nevinovăția

făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancțiunii aplicate la

judecata în fond a unei cauze, nu pot forma obiectul contestației la executare,

deoarece nu sunt expres prevăzute în dispozițiile art. 461 C. proc. pen. și

pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile ordinare de atac și

aspecte vizând executarea hotărârilor penale.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de

condamnatul I.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul I.S., împotriva deciziei penale nr. 495/ A din

30 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul condamnat să plătească suma de 1.000.000 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 noiembrie 2004.