ÎCCJ, Decizia nr. 42/2005

Asupra cererii de revizuire de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 13 februarie 2002, A.I. a formulat plângere penală împotriva judecătorilor H.O., M.A. și T.D., de la Tribunalul Arad și a procurorului S.M., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Plângerea a fost restituită petentului, la data de 6 martie 2002, cu recomandarea de a fi consultat un avocat cu privire la situațiile sesizate. Petentul a adresat Curții Supreme de Justiție, la data de 20 martie 2002, o plângere penală împotriva judecătorului M.C., vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara, referindu-se la refuzul acestuia de a soluționa plângerea îndreptată împotriva judecătorilor H.O., M.A.

și T.D. Plângerea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Prin rezoluția din 20 mai 2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.C., vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara și disjungerea cauzei față de judecătorii H.O., M.A., T.D. și de procurorul S.M. Drept urmare, dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, cu referire magistrații menționați. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 47 din 18 martie 2004, a respins ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluției din 20 mai 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Recursul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanțe, a fost respins, ca tardiv, prin decizia nr. 239 din 20 septembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. La data de 4 noiembrie 2004, petentul A.I. a formulat o cerere de revizuire a acestei din urmă hotărâri. Revizuentul a susținut că instanța de control judiciar a pus în discuție, la data de 20 septembrie 2004, excepția tardivității declarării recursului, fără a avea în vedere adresa din 31 martie 2004, depusă de petent, în dosarul nr. 5111/2003, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Cu referire la dosarul menționat, petentul a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de împrejurarea că actele dispuse a fi depuse, se aflau la dosarul cauzei.

Totodată, susține petentul, că în raport cu dispozițiile Legii nr. 92/1992, acesta trebuia citat pentru un alt termen la care să fie puse în discuție, admisibilitatea mijloacelor de probă propuse. În fine, revizuentul a susținut că, în mod greșit, a fost admisă excepția de tardivitate, în raport cu termenele stabilite prin Legea nr. 29/1992 și prin art. 277 C. proc. pen. În concluzie, petentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, în sensul de a se dispune începerea urmăririi penale în dosarul nr. 105/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din economia dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc.

pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe, a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Din aceleași dispoziții rezultă că, concomitent, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen., și numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac, la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport cu dispozițiile procesuale menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii. Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea revizuirii în condițiile legii și a inadmisibilității controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația exprimării de către partea interesată, a simplei nemulțumiri a acesteia, cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie a afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei acesteia.

În cauză, revizuentul a formulat cererea, solicitând revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc. pen., cu referire între altele, că aceasta trebuie să conțină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenței faptei și vinovăției inculpatului, finalizată printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal și fără a invoca sau a formula critici care să poată fi încadrate în unul din cazurile de retractare prevăzute în art. 394 din același cod. Or, admiterea unei căi de atac în condiții neprevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de petentul A.I., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de petentul A.I. privind revizuirea deciziei nr. 239 din 20 septembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 105/2004, ca inadmisibilă. Obligă petentul să plătească statului, 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2005.