ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5186/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5186/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5

noiembrie 2001, debitoarea reclamantă S.C. F.Z.B. SA a formulat în

contradictoriu cu creditoarea intimată A.V.A.B. contestație împotriva

procesului verbal din 23 octombrie 2001 de vânzare la licitație organizată de

A.V.A.B. privind activul secția cicoare proprietatea sa.

În motivarea cererii, contestatoarea

S.C. F.Z.B. SA a arătat în esență că, prin falsificarea de către fostul

director general al contestatoarei și reprezentantul F.P.S. a hotărârii A.G.A.

din 27 decembrie 1997, societatea debitoare a garantat prin ipotecarea

activului susmenționat, creditele primite de S.C. E.P. SRL Brașov, inclusiv de

la B. SA, și ca urmare a celor arătate, la data formulării contestației se află

pe rolul instanțelor acțiunea în anulare a contractelor de ipotecă, promovată

de reclamantă.

Deoarece creditele nu au fost

achitate și banca ar fi urmat să execute ipoteca în martie 2000, S.C. F.Z.B. SA

a vândut către S.C. E.P. SRL activul cicoarea prin două contracte, care

conțineau un pact comisoriu de gradul IV, astfel că din moment ce cumpărătoarea

nu a achitat la timp ratele, contractele de vânzare cumpărare urmează a fi

constatate nule și ca urmare, activul menționat va reveni în proprietatea

contestatoarei.

Ca atare, susține contestatoarea în

continuare în mod nelegal A.V.A.B., a procedat în recuperarea creanței pe care

S.C. E.P. SRL a avea la datoria publică, prin scoaterea la vânzare a

imobilului, secția de cicoare sub pretextul că ipotecile înscrise asupra

secției menționate erau în vigoare.

În sfârșit, contestatoarea mai

precizează că nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de debitori la

care se referă dispozițiile art. 19

2

din Legea nr. 409/2002, prin

care aceștia sunt obligați ca pentru soluționarea contestațiilor la executare

să achite în prealabil conform art. 25 din legea precizată, o cauțiune de 20 %

din valoarea activului supus valorificării.

Prin sentința nr. 74 din 21

noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins,

ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. F.Z.B.

SA, împotriva procesului verbal de licitație din 23 octombrie 2001, în

contradictoriu cu intimații S.C. E.P. SRL Brașov și A.V.A.B. București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut în esență pe de o parte, că petenta nu a făcut dovada că ar fi

plătit cauțiunea a 20 % din valoarea activului prevăzută de art. 25 alin. (1)

din Legea nr. 409/2002, la care este obligat fiecare debitor pentru a putea

contesta în justiție măsurile dispuse de A.V.A.B., iar pe de altă parte, că de

asemenea, contestatoarea nu a probat că ar fi intervenit în prezent anularea

contractelor de ipotecă sau că în urma unui proces penal, hotărârea A.G.A. prin

care s-a aprobat constituirea ipotecilor ar fi fost anulată sau că a avut loc

anularea contractelor de vânzare cumpărare la care s-a făcut referire în

contestația la executare.

În concluzie, instanța fondului a

reținut că în lipsa unor asemenea dovezi, A.V.A.B. avea posibilitatea legală să

vândă la licitație atât toate bunurile debitoarei creditoare S.C. E.P. SRL cât

și cele aduse în garanție de contestatoare, fără a exclude însă posibilitatea

ca dacă în viitor vor fi anulate contractele de vânzare cumpărare, să se

constate că într-adevăr activul nu putea fi vândut la licitație publică de A.V.A.B.,

dar cum o asemenea probă nu s-a făcut, a apreciat instanța, că la momentul

pronunțării se impunea soluția de respingere a contestației la executare.

Împotriva acestei ultime hotărâri, a

declarat recurs contestatoarea S.C. F.Z.B. SA, jud. Brașov.

Se susține, în esență, că soluția de

respingere a contestației la executare este netemeinică și nelegală, întrucât a

fost pronunțată cu încălcarea dreptului său la apărare, prevăzut de art. 24

alin. (1) din Constituția României.

Astfel, se susține că, prin adresa

nr. 3171 din 21 noiembrie 2001, trimisă prin fax, a solicitat instanței,

respectiv Curții de Apel București, acordarea unui nou termen de judecată

invederând că apărătorul său, respectiv consilierul juridic al societății era

bolnav și efectua tratament medical în spital, astfel că în aceste circumstanțe

nu se poate prezenta să susțină cauza la termenul de la 21 noiembrie 2001, și

ca urmare, cum această împrejurare constituia un motiv temeinic pentru

admiterea cererii în sensul art. 156 alin. (1) C. proc. civ. și acordarea

termenului solicitat greșit și cu încălcarea dreptului la apărare, instanța de

fond a respins cererea ca neîntemeiată și a procedat la soluționarea

contestației la executare.

În concluzie, contestatoarea

solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

Recursul contestatoarei este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar

rezultă că petenta S.C. F.Z.B. SA a solicitat prin faxul nr. 8171 din 21

noiembrie 2001 (primit de instanță în aceeași zi la ora 9,40) acordarea unui

nou termen de judecată pentru lipsă de apărare, invederând că din motive

medicale, consilierul său juridic nu se poate prezenta să susțină cauza la

termenul de la data de 21 noiembrie 2001 fiind bolnav, și că pentru ameliorarea

sănătății efectuează tratament medical într-o altă localitate.

În acest context, chiar dacă,

potrivit susținerilor formulate de A.V.A.B., fundamentate pe dispozițiile art.

19

21

pct. 1 din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr.

409/2002, potrivit cărora, orice cerere care cade sub incidența acestor

dispoziții legale se judecă la primul termen, instanța era datoare să aprecieze

că cererea de acordare a termenului solicitat era temeinic motivată și ca

urmare să dispună admiterea acesteia și nu respingerea ei așa cum a procedat

nelegal prin practicaua sentinței.

Pe de altă parte, acordarea

termenului solicitat se impunea și în raport de pct. 5 din contestație, prin

care contestatoarea a precizat expres că nu face parte din categoriile de

debitori, stabilite de Legea nr. 409/2001, art. 19

1

și ca atare, nu

are obligația depunerii cauțiunii de 20 % din valoarea activului supus

valorificării, aspect sub care se impunea admiterea cererii și verificarea

susținerilor în apărare în acest sens ale contestatoarei.

Neprocedând astfel, se constată că

instanța de fond a pronunțat o soluție criticabilă, adică cu încălcarea

dreptului la apărare al contestatoarei, ce a antrenat la rândul său încălcarea

principiului contradictorialității și al ovalității procesului civil.

Așa fiind, urmează a se admite

recursul contestatoarei, a se casa sentința atacată și a se trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, care va examina cu prioritate excepția

susținută de contestatoare, în sensul că nu datorează cauțiunea prevăzută de textele

legale precizate, după care va proceda în funcție de cele constatate la

soluționarea contestației la executare pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de contestatoarea S.C. F.Z.B. SA Bod, împotriva sentinței nr. 74 din

21 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care

o casează.

Trimite cauza spre rejudecare la

Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 2 decembrie 2004.