ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6087/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Brașov, prin încheierea

de admitere în principiu din data de 16 ianuarie 2004 a constatat, potrivit

art. 673

5

și art. 673

6

C. proc. civ., că în timpul

căsătoriei, reclamanta T.B.M. și pârâtul K.G. au dobândit cu cote de

contribuție egale bunurile comune descrise în încheiere precum și sumele de

29.000.000 lei, 230 dolari SUA și 20 Euro.

A fost respinsă cererea reclamantei

că o parte din bunurile mobile au calitatea de bunuri proprii precum și cea

referitoare la suma de 1.000.000 lei, pretins însușită de pârât.

Totodată a fost respins și capătul

de cerere din acțiunea reconvențională a pârâtului că o serie de bunuri mobile

au caracter de bunuri proprii iar pentru restul bunurilor comune cota sa de

contribuție este de 100%.

Pârâtul K.G. a declarat apel

împotriva acestei încheieri de admitere în principiu pe care a considerat-o

nelegală și netemeinică.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

nr. 392/R din 28 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtului.

În pronunțarea acestei hotărâri, instanța

de apel a constatat că s-a făcut o aplicare corectă a art. 30 C. fam. și

coroborând probele administrate cu data dobândirii bunurilor s-a constatat

caracterul de bunuri comune ale acestora ceea ce exclude constatarea

caracterului de bunuri proprii pretins de pârât în temeiul art. 31 C. fam.

S-a mai reținut conduita procesuală

oscilantă a pârâtului în susținerea caracterului de bunuri comune dobândite cu

contribuția sa exclusivă și calitatea de bunuri proprii.

A fost considerată prematură

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 673

9

și art. 673

10

C. proc. civ. câtă vreme, potrivit art. 673

8

C. proc. civ., instanța

are o menire limitată la stabilirea calității de proprietar, compunerea masei

partajabile și stabilirea cotelor de contribuție ale părților.

În termenul prevăzut de art. 301 C.

proc. civ. împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ.

Astfel, recurentul susține că a

dovedit cu înscrisuri datând din perioada noiembrie-decembrie 2001, anterior

căsătoriei încheiate cu intimata-reclamantă, că a dobândit o serie de bunuri

mobile cuprinse în cererea reconvențională, care au calitatea de bunuri proprii

și în mod greșit instanțele au considerat că acestea au calitatea de bunuri comune.

De asemenea, pentru cealaltă

categorie de bunuri comune achiziționate în timpul căsătoriei, a dovedit că are

o contribuție exclusivă de 100% deoarece a vândut un imobil în anul 1995, a

schimbat prețul obținut în valută și în martie 2002 a schimbat în lei suma de

12.000 dolari SUA cu care a cumpărat bunurile menționate.

Și aceste probe au fost interpretate

eronat de instanță care a considerat că nu a fost răsturnată prezumția de

comunitate.

Mai mult, instanța de fond

considerând că și sumele de 29.000.000 lei, 230 dolari SUA și 20 Euro au

calitatea de bunuri comune săvârșește o gravă eroare, obligându-l să aducă la

masa de partajat de două ori aceeași sumă.

Precizează că suma de 29.000.000 lei

a rămas din darul de nuntă după scăderea cheltuielilor, or, cu această sumă nu

se puteau cumpăra bunurile comune în valoare de 42.000.000 lei. Că este

evidentă greșeala instanței de fond când în componența masei partajabile

include și bunurile în natură și darul de nuntă de 29.000.000 lei.

Recursul declarat este nefondat.

Art. 304 C. proc. civ. prevede că

modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de

nelegalitate prevăzută de pct. 1 – 10 ale aceluiași articol.

Recurentul invocă motivele prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. ce permit modificarea hotărârii

judecătorești când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății,

a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”

(pct. 8) sau „când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau

asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii” (pct. 10).

Din prevederile legale enunțate,

rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac bazată numai pe motive de

nelegalitate și nu de netemeinicie.

În concret, recurentul critică modul

în care instanța a apreciat probele care au condus-o la soluția adoptată prin

încheierea de admitere în principiu.

Instanța de recurs nu este

îndrituită să reaprecieze probele și nici să verifice dacă instanța de apel a

săvârșit o „gravă eroare de fapt” în contextul în care art. 304 pct. 11 C.

proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Pe de altă parte, se constată că

instanțele au analizat toate probele administrate, respectiv înscrisuri și

depoziții de martori, le-a coroborat și cu susținerile părților, fără a omite

să se pronunțe asupra vreunui mijloc de apărare sau dovezi administrate.

Față de cele de mai sus și în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul

pârâtului K.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul

K.G. împotriva deciziei nr. 392/R din 28 aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov,

ca nefondat.

Obligă recurentul la 3.000.000 lei

cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2004.