ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1367/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 septembrie 2004, reclamanta B.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 13123/11265 din 15 iulie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și obligarea pârâtei să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii. reclamanta a arătat că a depus acte care dovedesc că a fost evacuată forțat de către Armata Roșie Sovietică. în perioada 25 aprilie - 5 octombrie 1944. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2319 din 25 octombrie 2004, a respins ca neîntemeiată, acțiunea.

Hotărând astfel, instanța a reținut că prin acte oficiale și declarațiile martorilor, reclamanta a dovedit că în perioada 25 aprilie - 5 octombrie 1944 a fost evacuată de către Armata Sovietică, din comuna Stupca, județul Suceava, în județul Botoșani, la o distanță de peste 50 km, însă potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, era obligatoriu ca strămutarea să fie făcută din motive etnice, de către un regim instaurat în România, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, și nu de către armata sovietică. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, B.V. care a susținut că a fost evacuată forțat din comuna natală, cu consecințe dezastruoase asupra familiei, iar instanța nu a avut în vedere actele oficiale depuse la dosar și nici declarațiile martorilor care atestă această împrejurare.

Recursul este nefondat. Din probele administrate în cauză rezultă că recurenta-reclamantă a fost evacuată de către Armata Sovietică, în perioada 25 aprilie - 5 octombrie 1944, stabilindu-se în această perioadă, în județul Botoșani, refugiindu-se ca urmare a evenimentelor legate de înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război mondial. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Este adevărat că potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate. Dar, așa cum rezultă, de altfel, în mod expres, acest refugiu trebuie să se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice. Or, în cauză, este stabilit că reclamanta a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.

Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat în localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane. Astfel fiind, cu motivarea de mai sus, soluția curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.V., împotriva sentinței civile nr. 2319 din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2005.