ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1367/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 1 septembrie 2004, reclamanta B.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 13123/11265

din 15 iulie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și

obligarea pârâtei să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii.

reclamanta a arătat că a depus acte care dovedesc că a fost evacuată forțat de

către Armata Roșie Sovietică. în perioada 25 aprilie - 5 octombrie 1944.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2319 din 25

octombrie 2004, a respins ca neîntemeiată, acțiunea.

Hotărând astfel, instanța a

reținut că prin acte oficiale și declarațiile martorilor, reclamanta a dovedit

că în perioada 25 aprilie - 5 octombrie 1944 a fost evacuată de către Armata

Sovietică, din comuna Stupca, județul Suceava, în județul Botoșani, la o

distanță de peste 50 km, însă potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

era obligatoriu ca strămutarea să fie făcută din motive etnice, de către un regim

instaurat în România, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, și nu de

către armata sovietică.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, B.V. care a susținut că a fost evacuată forțat din comuna

natală, cu consecințe dezastruoase asupra familiei, iar instanța nu a avut în

vedere actele oficiale depuse la dosar și nici declarațiile martorilor care

atestă această împrejurare.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în

cauză rezultă că recurenta-reclamantă a fost evacuată de către Armata Sovietică,

în perioada 25 aprilie - 5 octombrie 1944, stabilindu-se în această perioadă,

în județul Botoșani, refugiindu-se ca urmare a evenimentelor legate de

înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea

război mondial.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată

prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această

ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată, a avut de

suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Este adevărat că potrivit art.

2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate

și persoanele refugiate.

Dar, așa cum rezultă, de

altfel, în mod expres, acest refugiu trebuie să se fi produs ca urmare a persecuțiilor

la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, este stabilit

că reclamanta a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca

urmare a unor evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul

României, a trupelor sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua

parte a celui de al doilea război mondial.

Este de necontestat că și persoanele

care s-au refugiat în localitățile de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de

război, au avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de

refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde

drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane.

Astfel fiind, cu motivarea

de mai sus, soluția curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul

să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.V., împotriva sentinței civile nr. 2319 din 25 octombrie 2004 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2005.