ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5817/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 116 din 28

iunie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial București a fost respinsă cererea

de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul T.D., ca

nefondată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

T.D. a fost condamnat la pedeapsa de

20 ani închisoare, prin sentința penală nr. 75 din 5 mai 1995 a Tribunalului

Militar Teritorial București, rămasă definitivă prin decizia nr. 8 din 23

ianuarie 1997 a Curții Militare de Apel.

Motivele invocate de condamnat

(starea de sănătate și mijloacele de existență, precare, ale părinților săi) nu

reprezintă motive speciale care ar determina consecințe grave pentru familia

petiționarului, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Curtea Militară de Apel, prin

decizia penală nr. 41 din 13 septembrie 2004, a respins apelul formulat de

condamnat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în cererea

introductivă și în apel, solicitând întreruperea executării pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 455, raportat la art.

453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă,

printre altele, când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată

a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.

Or, din actele aflate la dosarul

cauzei nu rezultă că recurentul condamnat ar fi gospodărit împreună cu familia

sa iar, în al doilea rând, afecțiunile de care susține că suferă părinții săi

nu au fost atestate printr-un certificat medical sau foaie de observație

clinică, rămânând în stadiul de simple afirmații. Ca atare, motivele invocate

nu constituie acele „împrejurări speciale”, în sensul art. 455, raportat la

art. 453 lit. c) C. proc. pen., care să impună întreruperea executării

pedepsei.

Așadar, recursul declarat de

condamnat nu este fondat și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din

același cod, va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul T.D. împotriva deciziei penale nr. 41 din 13 septembrie

2004 a Curții Militare de Apel.

Obligă pe recurent la plata sumei de

800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

noiembrie 2004.