ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1892/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC P.N. SA

București a chemat-o în judecată pe pârâta SC G.S.C. SRL București, pentru ca,

prin hotărârea pe care o va pronunța instanța, să o oblige pe pârâtă la plata

sumei de 51.520.733 lei, reprezentând contravaloarea unui număr de 31 facturi

de plată a mărfii livrate și neachitate, emise în perioada 22 martie 1999-9

aprilie 2000, la plata sumei de 55.487.072 lei, reprezentând penalități de

întârziere a plății calculate până la 31 iulie 2000, 25.819.493 lei,

reprezentând plata chiriei pentru perioada 22 august 1999-27 decembrie 1999.

A arătat reclamanta, în

acțiunea sa, că a livrat pârâtei pâine în cantitățile contractate, conform

contractului de furnizare nr. 407 din 11 noiembrie 1999. Pârâta nu și-a

respectat obligația de a plăti prețul mărfii livrate, motiv pentru care, în

temeiul art. 10 din contract, aceasta datorează penalități de întârziere.

Tribunalul București, secția

comercială, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, așa cum rezultă din sentința

civilă nr. 7853 din 27 noiembrie 2000.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că facturile nu au fost acceptate la plata de către pârâtă,

că nu există avize de expediție și că reclamanta nu a făcut dovada existenței

vreunui contract, astfel că acțiunea s-a constatat a fi neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta a declarat apel, pe care Curtea de Apel București, secția a VI a

comercială, l-a respins, ca nefondat, reținând că reclamanta nu a făcut dovada

livrării mărfii și închirierii spațiului, pentru care a solicitat chirie, așa

cum rezultă din decizia nr. 1299 din 9 octombrie 2001.

În contra acestei decizii,

reclamanta a declarat recurs, care a fost motivat, conform art. 304 pct. 10 C.

proc. civ., susținând că la dosar sunt depuse actele din care rezultă livrarea

mărfii (facturi și avize de expediție) și contractul de închiriere și a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii

acțiunii.

Recursul este nefondat.

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului, rezultă că între reclamantă și pârâtă au fost stabilite raporturi

contractuale, privind livrarea de marfă și locațiune.

De reținut este faptul că

facturile care au fost depuse, cu scopul de a justifica executarea contractului

de livrare, respectând livrarea mărfii, nu îndeplinesc prin ele însele

condițiile legale privind livrarea.

Ca orice înscris sub

semnătură privată, factura comercială face dovada împotriva emitentului și în

favoarea destinatarului ei.

Dacă factura este acceptată

de destinatar, ea face dovada în favoarea emitentului. Ca urmare, într-o astfel

de situație, factura acceptată, deși nu emană de la destinatar, face dovada

împotriva destinatarului.

În speță, nici-o factură nu

a fost acceptată la plată de către pârâtă și nici măcar nu poartă semnătura pentru

primirea mărfii. Nesemnarea facturilor nu poate fi considerată o acceptare

tacită a facturilor, mai ales că pârâta, pe tot parcursul derulării litigiului,

a negat existența vreunei datorii față de reclamantă.

La dosar au fost depuse în

copie avize de însoțire a mărfii. O parte din acestea menționează calitatea de

cumpărător a unor persoane fizice străine de cauză, o altă parte menționează

calitatea de cumpărător al pârâtei, dar acestea nu fac dovada prejudiciului,

nefiind anexate facturilor corespunzătoare și neputând fi coroborate cu

acestea.

Reținând că pârâta nu a

acceptat la plată nici-o factură, că a negat existența vreunei datorii față de

reclamantă, că, prin probele existente la dosar, nu poate fi determinată culpa

pârâtei, în existența unei obligații de plată a acesteia, față de reclamantă,

Curtea constată că, sub acest aspect, hotărârea atacată este la adăpost de

orice critică.

Cu privire la motivul de

recurs, referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care s-a solicitat

plata chiriei pentru folosința spațiului închiriat, Curtea constată că nici

acesta nu este fondat, instanțele de fond și apel rezolvându-l corect.

Și pentru soluționarea

acestui capăt de cerere, probatoriile administrate în cauză sunt neconcludente,

simplul contract, fără dovada executării lui, nefăcând dovada existenței

prejudiciului creat prin neplata chiriei. Nu există la dosar dovada predării și

recepției spațiului folosit, nu există factura pentru efectuarea plății chiriei,

pe perioada folosinței spațiului, care să facă dovada existenței datoriei.

În aceste împrejurări,

motivele invocate de reclamanta recurentă sunt neîntemeiate, recursul urmând a

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC P.N. SA București, împotriva deciziei nr. 1299 din 9 octombrie 2001

a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 1 iunie 2004.