- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 29 iunie 2004
Decizia nr. 3589/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 140/2004 a Tribunalului București
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 140 din 3 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 577/1999 a Tribunalului București, formulată de condamnatul C.A.C. S-a apreciat că motivul invocat de condamnat cu privire la prezența sa în cadrul familiei, pentru a vinde un imobil proprietate personală, nu reprezintă o împrejurare specială care să justifice întreruperea executării pedepsei. Apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 147 din 1 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
Împotriva hotărârilor pronunțate a declarat recurs condamnatul C.A.C., fără să-l motiveze. Recursul declarat de condamnat nu este fondat. Potrivit art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea unde lucrează. Corect cele două instanțe au apreciat că motivul invocat de condamnat nu reprezintă împrejurări speciale, în accepțiunea textului de lege la care s-a făcut referire, pentru a dispune întreruperea executării pedepsei. Hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, astfel că în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., urmează a respinge recursul declarat ca nefondat. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.A.C., împotriva deciziei penale nr. 147 din 1 martie 2004 a Curții de Apel București, secția II-a penală. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2004 .