ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3525/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 decembrie 2003 reclamanta J.R.O.C. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună radierea înscrierii din C.F. nr. 4365 Timișoara, la poziția „C” foaia de sarcini, privind dreptul la sultă al pârâtului, pentru suma de 8.047.500 lei. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 7090 din 21 iulie 1995 pronunțată de Judecătoria Timișoara s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în C.F. nr. 40365 Timișoara, reclamanta fiind obligată la plata unei sulte în cuantum de 8.047.500 lei către pârât.

Dreptul privind sulta a fost notat în cartea funduară, însă pârâtul nu a întreprins nici un act de executare, astfel încât conform art. 6 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958 dreptul de a cere executarea silită s-a prescris prin împlinirea termenului de trei ani. La data de 18 februarie 2004 pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara, pe cale de cerere reconvențională, a solicitat să se constate că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a achita sulta la care a fost îndatorată prin sentința civilă nr. 7090 din 21 iunie 1975 a Judecătoriei Timișoara și să se dispună rectificarea C.F. nr. 40365 Timișoara în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al statului asupra imobilului. Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 3177 din 8 aprilie 2004, a admis acțiunea reclamantei și a dispus radierea înscrierii în Foaia „C” a imobilului evidențiat în C.F.

40365 Timișoara cu nr.top 27164/XVI, respectiv a dreptului la sultă pentru suma de 8.047.500 lei în favoarea Statului Român, conform sentinței civile nr. 7090/1995. A fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată. Soluția judecătoriei a fost confirmată de Curtea de Apel Timișoara, care, prin decizia civilă nr. 1767 din 8 septembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului și Timișoara Primarul Municipiului Timișoara. Împotriva hotărârilor date în cauză, în termen legal, au declarat recurs pârâții Consiliul Local al Municipiului și Timișoara Primarul Municipiului Timișoara care au susținut că instanțele au dat o interpretare greșită a prevederilor art. 6 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958 și, că recurenții ar fi aflat de împrejurarea că reclamanta nu și-a executat obligațiile rezultate din sentința prin care s-a dispus sistarea stării de indiviziune odată cu promovarea prezentului proces.

Recursul nu este fondat. Prin sentința civilă nr. 7090 din 21 iunie 1995 Judecătoria Timișoara a admis acțiunea promovată de reclamanta J.R.O.C. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Consiliul Local al Municipiului și s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. 40365 Timișoara nr.top 27164/XVI, compus din două camere, dependințe și cota de 20/903 mp teren. Imobilul a fost atribuit reclamantei, cu obligarea acesteia la plata de 8.047.500 lei, cu titlu de sultă către pârât. Potrivit datelor aflate pe menționata hotărâre (fila 4 dosar de fond), sentința a rămas definitivă la data de 28 noiembrie 1995, fiind investită cu formulă executorie.

În conformitate cu art. 6 din Decretul nr. 167/1958, dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de trei ani, iar potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, iar în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.

Cum, în speță, dreptul de a cere executarea silită a sultei în sumă de 8.047.500 lei, stabilită în procesul de ieșire din indiviziune, s-a născut la data de 28 noiembrie 1995, se constată că la data de 17 decembrie 2003, când reclamanta a introdus acțiunea de față în scopul radierii din cartea funduară a dreptului la plata sultei, termenul de trei ani stipulat de textul citat era de mult îndeplinit, astfel că dreptul părților, ca reprezentanți ai Statului Român, de a cere executarea silită a acestei obligațiuni este prescris.

Este de neprimit susținerea recurenților în sensul că au aflat despre neexecutarea obligației de plată a sultei numai odată cu promovarea prezentului proces, deoarece pârâtul-recurent Consiliul Local al Municipiului Timișoara a fost parte în litigiul prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra nemișcătorului și a cunoscut că pentru cota sa parte ideală din bun, atribuit integral reclamantei, a primit o compensație bănească, cu titlu de sultă. Față de cele ce preced, recursul declarat de pârâți se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 1767 din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2005.