ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8746/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21

octombrie 2003, reclamantul G.R. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii

Teleorman, solicitând obligarea pârâtei, să constate că și perioada 28 aprilie

1954 - 11 noiembrie 1956 se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii, a arătat că a

făcut dovada că în perioada menționată, a efectuat stagiul militar în detașamente

de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1972 din 20 noiembrie 2003,

a admis acțiunea și a obligat pârâta, să emită o decizie întemeiată pe

prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, în sensul de a recunoaște perioada 1

noiembrie 1954 - 11 noiembrie 1956, ca fiind perioada prestată în detașamente

de muncă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că și în perioada menționată în dispozitiv, reclamantul a prestat

aceeași muncă și în același loc, ca și în perioada anterioară, recunoscută de

către pârâtă.

Împotriva sentinței a formulat

recurs, pârâta, considerând-o în parte netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului a arătat că,

prin hotărârea nr. 4510 din 8 aprilie 2003, s-a admis cererea reclamantului,

pentru perioada 28 aprilie 1954 - 28 mai 1955, iar ulterior, prin decizia de

revizuire, s-a recunoscut, ca fiind efectuată în detașamente de muncă ale Direcției

Generale a Serviciului Muncii, perioada 28 aprilie 1954 - 2 aprilie 1955.

A susținut că perioada 2 aprilie

1955 - 11 noiembrie 1956, în care reclamantul a satisfăcut serviciul militar în

cadrul U.M. nr. 1250, nu poate fi considerată ca fiind efectuată în cadrul Direcției

Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,

cetățean român care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din

cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1956 - 1961.

În aplicarea dispozițiilor legale

sus invocate, recurenta-pârâtă a emis hotărârea nr. 4510 din 8 aprilie 2003,

revizuită prin decizia nr. 634 din 23 ianuarie 2004, prin care s-a constatat că

intimatul-reclamant beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002,

pentru perioada 28 aprilie 1954 - 28 mai 1955.

Din fișa de evidență eliberată de

U.M. nr. 02405, rezultă că reclamantul, de la data încorporării și până la data

când a fost lăsat la vatră, respectiv 11 noiembrie 1956, a fost folosit ca

„mână de lucru”, nefiind instruit din punct de vedere militar, astfel că

schimbarea, pe parcursul efectuării stagiului militar, a unității militare, nu

are nici o relevanță, în mod constant la rubrica privind „funcția” avută în

timpul executării serviciului militar fiind făcută aceeași mențiune: „mână de

lucru”.

Prin urmare, față de cele ce preced,

se constată că sentința pronunțată de curtea de apel, este legală și temeinică,

iar recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Teleorman împotriva sentinței civile nr. 1972 din 20

noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2004.