ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 903/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 188 din 11 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Suceava, inculpatul V.I. a fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, la 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 din același cod. Inculpatul a fost obligat să plătească 96.220.180 lei despăgubiri civile părții civile SC M. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În cursul anului 1998, partea civilă SC M. SA a avut relații comerciale cu SC T. Sibiu.

Inculpatul V.I. era împuternicit să reprezinte această societate. În derularea activităților comerciale, partea civilă a livrat către SC T. Sibiu filtre și accesorii auto în valoare totală de 160.986.177 lei. Din această sumă inculpatul a plătit numerar o parte, iar pentru diferențe, la data de 10.11.1998 a emis fila C.E.C. seria F 000 nr. 00442426 în valoare de 44.234.023 lei. La aceeași dată, inculpatul a emis alte două file C.E.C. seriile F 000 nr. 00442427 și F 000 nr. 00442428 pentru sumele de 40.000.000 lei respectiv 23.386.164 lei. B.C.R., sucursala Sibiu a comunicat părții civile că firma reprezentată de inculpat nu are disponibil bancar. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru aceea că tribunalul s-a investit în mod greșit cu soluționarea cauzei, competența aparținându-i judecătoriei, impunându-se trimiterea dosarului pentru rejudecare la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

A solicitat introducerea în cauză a părții responsabile civilmente SC T. SRL Sibiu, iar în subsidiar, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Prin decizia nr. 269 din 15 septembrie 2003, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Suceava apelul a fost respins, ca nefondat. S-a motivat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune care atrăgea competența tribunalului în primă instanță, iar schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen., nu are nici o relevanță, câtă vreme investirea tribunalului s-a făcut potrivit legii. În același timp, probele administrate au condus la concluzia că inculpatul a săvârșit fapta cu vinovăție, astfel că a fost condamnat la o pedeapsă pe care instanța a individualizat-o cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen.

Nemulțumit și de această hotărâre, inculpatul, prin apărător a declarat recurs. Inculpatul nu și-a motivat recursul și nu s-a prezentat la 9 termene fiind legal citat. Prin apărătorul angajat de mandatarul său V.D. (frate) a criticat hotărârea ca nelegală, susținând că se impune casarea și trimiterea în vederea rejudecării la Judecătoria Suceava, instanță competentă să soluționeze cauza având ca obiect infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt corectă, au dat încadrarea juridică legală faptei săvârșite de inculpat, iar pedeapsa de 3 ani închisoare situată la minimul special este just individualizată.

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen., instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne competentă să o judece chiar dacă constată, după efectuarea cercetării judecătorești, că infracțiunea este de competența instanței inferioare. Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă subsecventă în cursul judecății nu atrage incompetența instanței de judecată afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel, dispoziție cuprinsă în art. 41 alin. (2) C. pen. La data sesizării primei instanțe, potrivit art. 27 pct. 1 lit. a), tribunalul era competent să judece înșelăciunea prevăzută de art. 215 alin. (5) (înșelăciune care a avut consecințe deosebit de grave). În timp cercetării judecătorești, prin O.U.G.

nr. 207/2000 au fost modificate dispozițiile art. 146 C. pen., prin „consecințe deosebit de grave” înțelegându-se o pagubă materială mai mare de 1.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităților, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre instanțele la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice. Așa fiind, instanța a pus în discuție noua încadrare juridică cu ocazia dezbaterilor și conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, pronunțând sub acest aspect o hotărâre legală și temeinică. Hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice, motivul de recurs fiind nefondat, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, conform art. 395 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 269 din 15 septembrie 2003 a Curții de Apel Suceava. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2005.