ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 903/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 188

din 11 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Suceava, inculpatul V.I. a

fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de

art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) prin

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.

(1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, la 3

ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., au

fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 din același cod.

Inculpatul a fost obligat să

plătească 96.220.180 lei despăgubiri civile părții civile SC M. SA.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În cursul anului 1998,

partea civilă SC M. SA a avut relații comerciale cu SC T. Sibiu. Inculpatul V.I.

era împuternicit să reprezinte această societate. În derularea activităților

comerciale, partea civilă a livrat către SC T. Sibiu filtre și accesorii auto

în valoare totală de 160.986.177 lei. Din această sumă inculpatul a plătit

numerar o parte, iar pentru diferențe, la data de 10.11.1998 a emis fila C.E.C.

seria F 000 nr. 00442426 în valoare de 44.234.023 lei.

La aceeași dată, inculpatul

a emis alte două file C.E.C. seriile F 000 nr. 00442427 și F 000 nr. 00442428

pentru sumele de 40.000.000 lei respectiv 23.386.164 lei. B.C.R., sucursala

Sibiu a comunicat părții civile că firma reprezentată de inculpat nu are

disponibil bancar.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul, criticând-o pentru aceea că tribunalul s-a investit

în mod greșit cu soluționarea cauzei, competența aparținându-i judecătoriei,

impunându-se trimiterea dosarului pentru rejudecare la Judecătoria Câmpulung

Moldovenesc. A solicitat introducerea în cauză a părții responsabile civilmente

SC T. SRL Sibiu, iar în subsidiar, achitarea inculpatului în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Prin decizia nr. 269 din 15

septembrie 2003, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Suceava

apelul a fost respins, ca nefondat.

S-a motivat că inculpatul a

fost trimis în judecată pentru o infracțiune care atrăgea competența

tribunalului în primă instanță, iar schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen., nu are nici o

relevanță, câtă vreme investirea tribunalului s-a făcut potrivit legii. În

același timp, probele administrate au condus la concluzia că inculpatul a

săvârșit fapta cu vinovăție, astfel că a fost condamnat la o pedeapsă pe care

instanța a individualizat-o cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen.

Nemulțumit și de această

hotărâre, inculpatul, prin apărător a declarat recurs. Inculpatul nu și-a

motivat recursul și nu s-a prezentat la 9 termene fiind legal citat. Prin

apărătorul angajat de mandatarul său V.D. (frate) a criticat hotărârea ca

nelegală, susținând că se impune casarea și trimiterea în vederea rejudecării

la Judecătoria Suceava, instanță competentă să soluționeze cauza având ca

obiect infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4)

C. pen.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările

aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt

corectă, au dat încadrarea juridică legală faptei săvârșite de inculpat, iar

pedeapsa de 3 ani închisoare situată la minimul special este just individualizată.

Potrivit art. 41 alin. (1)

C. proc. pen., instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne

competentă să o judece chiar dacă constată, după efectuarea cercetării

judecătorești, că infracțiunea este de competența instanței inferioare.

Schimbarea calificării

faptei printr-o lege nouă subsecventă în cursul judecății nu atrage

incompetența instanței de judecată afară de cazul când prin acea lege s-ar

dispune altfel, dispoziție cuprinsă în art. 41 alin. (2) C. pen.

La data sesizării primei

instanțe, potrivit art. 27 pct. 1 lit. a), tribunalul era competent să judece

înșelăciunea prevăzută de art. 215 alin. (5) (înșelăciune care a avut

consecințe deosebit de grave).

În timp cercetării

judecătorești, prin O.U.G. nr. 207/2000 au fost modificate dispozițiile art.

146 C. pen., prin „consecințe deosebit de grave” înțelegându-se o pagubă

materială mai mare de 1.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a

activităților, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre instanțele

la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.

Așa fiind, instanța a pus în

discuție noua încadrare juridică cu ocazia dezbaterilor și conform art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, pronunțând sub acest aspect o

hotărâre legală și temeinică.

Hotărârile pronunțate fiind

legale și temeinice, motivul de recurs fiind nefondat, urmează ca recursul să

fie respins, ca nefondat, conform art. 395

15

pct. 2 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul

V.I.

împotriva

deciziei penale nr. 269 din 15 septembrie 2003 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 februarie 2005.