ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 279/F/C, pronunțată la data de 12 noiembrie 2003, în

dosarul nr. 5025/2003, înregistrat la Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ, în urma declinării competenței de către Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca

inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul G.A., împotriva Ministerului

Educației, Cercetării și Tineretului.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamantul a cerut să se

constate nulitatea adreselor nr. 76177/76604/2003 și nr. 73685/2003, emise de

Direcția Buget-Finanțe din cadrul ministerului pârât, precum și a adresei nr. 75607/2003,

emisă de Direcția Generală Juridic, Audit și Control din cadrul aceluiași

minister, susținând, în esență, că acestea îi vatămă drepturile salariale,

pentru activitatea pe care o desfășoară în învățământul preuniversitar, ca

medic.

Ministerul pârât a invocat prin

întâmpinare, excepția inadmisibilității acțiunii, susținând că actele la care

se referă acțiunea, nu sunt acte administrative care să fi produs efecte

juridice vătămătoare pentru drepturile recunoscute reclamantului, de lege.

Admițând excepția și respingând

acțiunea, instanța de fond a motivat că cele trei adrese emise de serviciile de

specialitate ale ministerului pârât, nu au caracteristicile actului

administrativ, scopul emiterii lor nefiind producerea unor efecte juridice, ci

comunicarea către reclamant, a legislației aplicabile și precizarea

categoriilor de persoane vizate.

În concluzie, a motivat instanța de

fond, nefiind atacate acte administrative, în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990,

acțiunea reclamantului nu este admisibilă.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, reclamantul, susținând că instanța de fond a dat o hotărâre casabilă,

în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poziția exprimată în adresele

emise de ministerul pârât vătămându-i dreptul său de a fi salarizat conform

prevederilor O.G. nr. 71/2001 și O.U.G. nr. 196/2002.

De asemenea, a mai susținut, fără a

mai încadra această critică în prevederile art. 304 C. proc. civ., că instanța

de fond nu a observat că obiectul principal al acțiunii îl constituie litigiul

său cu autoritatea pârâtă, în legătură cu drepturile sale salariale, ca medic

încadrat într-o unitate de învățământ preuniversitar, pretinzând că face parte

din categoria personalului didactic auxiliar, astfel că era necesară trimiterea

cauzei, la instanța competentă, să soluționeze obiectul principal al acțiunii.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a stabilit în mod

judicios obiectul acțiunii cu care a fost sesizată de către

recurentul-reclamant, ca „cerere în materia contenciosului administrativ”,

pentru anularea celor trei adrese emise de serviciile de specialitate din

cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în momentul de față.

De asemenea, instanța de fond a

reținut în mod corect că, prin cele trei adrese, ministerul pârât i-a comunicat

recurentului-reclamant, punctul său de vedere cu privire la problema sesizată

de către acesta, fără, însă, ca acestea să aibă capacitatea de a produce efecte

juridice prin ele însele.

Or, în condițiile art. 1 din Legea nr.

29/1990 privind contenciosul administrativ, în vigoare la data respectivă, se

poate adresa unei instanțe de contencios administrativ, doar cel care a fost

vătămat într-un drept recunoscut de lege, printr-un act administrativ emis de o

autoritate administrativă.

În ceea ce privește a doua critică,

potrivit căreia instanța de contencios trebuia să sesizeze că obiectul

principal al cererii ar fi fost litigiul său cu autoritatea pârâtă în legătură

cu drepturile salariale și că era datoare să trimită cauza, la instanța

competentă, este nefondată.

Așa cum s-a arătat, obiectul

acțiunii de față, așa cum a fost stabilit și precizat în mod neechivoc în fața

instanței de fond, l-a constituit „cerere în materia contenciosului

administrativ” pentru constatarea nulității actelor emise de Ministerul

Educației și Cercetării.

Or, potrivit principiului

disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual,

instanța fiind datoare, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să hotărască

numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Critica formulată în recurs

echivalează cu o cerere de modificare a obiectului acțiunii, cerere care este

inadmisibilă în fața instanței de recurs, așa după cum rezultă din

interpretarea prevederilor art. 129 și 132 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele de

mai sus, recursul va fi respins, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.A. împotriva sentinței

civile nr. 279/F/C din 12 noiembrie 2003, al Curții de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 februarie 2005.